Constantin Enianu – poezie

panoptic de vieţi

plecarea ta a stins acele angoase
adunate în mine să mă prefacă-n sort
panopticum de forme din ale mele oase
trecând ca vremea unui banal transport
azi nu mai este nimeni ca să ceară
sortimente varii din corpul prelucrat
căci au rămas vânzării picuiri de ceară
din lacrimile mele precum un lut uscat
unde te-ai dus plăcerea ţi se pare
însăşi fericirea care puteai salva
dacă a ta fire dă sens la separare
e nulă orice vină din purtarea ta
azi numai lucruri tu alinţi sub mână
fiindcă fericirea vezi cum se amână

*

penelopee

vezi iubirea nu se poate
la amândoi să fie parte
când îţi spun te iubesc
destinele se întregesc
astfel nu este Tu nici Eu
căci tu înseamnă elizeu
iar eu supusul tău integru
plecat puţin din lutul negru
simţirea port ca un slăvit
prin căutări de împlinit
din alinări c-o lume bună
întru cuvântul ce răsună
femeie care din iubire ieşi
numai iubire vreau să ţeşi

*

peste america

Gândind la Emily Dickinson
ai poezia într-un paner pe sfoară
tras de Domnul fiind a Lui fiinţă
de lume n-ai fugit deşi pe-afară
din suflet nu te iveşti cu stăruinţă
asociat ţi-ai luat gândirea şi prin ea
arăţi Naturii cum că este Dumnezeu
mai mare decât oricare altă stea
cu El îţi linişteşti în scris trup greu
nici nu te-ntrebi pe cine iubeşti
cu-adevărat în viaţă că din viaţă
numai adânc trăit tu preţuieşti
purtând şi miracole ca perlele pe aţă
surâsul tău ţine tot cerul de fiori
trecând cu fală peste zgârie-nori

*

picnic de cotidian

mă întind ca un ziar în luncă
soarele-mi alintă literele negre
răscolind nostalgii de istorii ce încă
se zbat în minţi şi suflete alegre
ca un câine bolnav mănânc iarbă
belicoşii ţânţari îi notez în carnet
la primărie să-i depun ca jalbă
că sunt mai importanţi ca un poet
paloarea de frunze pe frunte adun
rodul de câmp e descins din cupoane
în luncă e noapte iar ziarul e nebun
şi fără loc de veci în lexicoane

*

plecare venită

pierzându-mi viaţa viaţa ta păstrez
fiind iubirea în nădejdi păzită
din ochii-ţi vii încerc s-o recrutez
să am sălaș durerea de elită
te părăsesc ademenind puterea
cu care altul mă va suplini
lipsa mea rodeşte-n el plăcerea
sperând că doru-n tine va spori
colanul vremii tale-n mine-arată
chemări la viaţa ce mereu repetă
substrat de minte simţ sau biată
natură-n gelozia indiscretă
dar tu sustragi din lipsa mea iubirea
pe care o admit ca să-ţi urmeze firea

Reclame