Constantin Enianu – versuri

luciu de fum

trezirea gândirii faţă de sine
îşi cere salvare în viaţa de-acum
aici şi oriunde încrederea-n tine
n-a zdrobit robii luciului de fum
fraze importante ai găsit prin cărţi
filosofii măreţe întrepătrunse-n largi
deschideri de întreguri luate de la părţi
atomi şi sentimente pe aţă să le tragi
ca la urmă să-ţi rămână acel bun ales
pe care-l poţi atinge cu degetele moi
e un concurs aici din lumea-palmares
înghesuită-n scopul faptelor de soi
şi ce înseamnă gândul de gândeşti
că numai fumul cu el tu lustruieşti

lucrul în sine

am căutat adesea lucru-n sine
dar n-am găsit în scris răspuns
cuvântul folosit de orişicine
nu poate lămuri ce am expus
chiar dacă uneori pare o cheie
fragmentarii poartă-n el cuvântul
în flăcări mari e doar scânteie
ce o topeşte în văzduhuri vântul
scotocind aceste aspre chestiuni
eu te chem să te păstrez smerit
trăirea prin ştiinţă doar minuni
va consacra prin ce s-a năruit
de aceea lucru-n sine e tăcerea ta
prin care orice căutare are-o za

lupta cu urâtul

cu tristeţi bucurii viaţa se duce
dar moartea oricum rămâne senină
ea stă cu răbdare deoparte s-apuce
firava fiinţă dosind-o sub tină
şi totul se scurge sub o voinţă
ce n-are habar de vreme şi loc
şi nici nu ştie ce-nseamnă dorinţă
că n-are gândire şi suflet deloc
e un loc comun acest subiect
din care urâtul transpare semeţ
moartea e vie când are defect
viaţa trăită întru grija de-ngheţ
şi plictis de zile deprinse-n dureri
cu-n mâine de astăzi adică de ieri

magis amica

jurare in verba magistri tânăr martir
pe glia străbună speri din trecuturi
să arăţi care-i răul când binele-n fir
de moiră îţi toarce alte-nceputuri
te aperi de glorii antume răbdând
credinţa ce-ţi mistuie spirit de neam
prin sângele său zdrobind şi durând
Lumina de Logos ca seva din ram
sed magis amica veritas bătrân obosit
din verbul acesta simţire transpun
alături de gând şi braţ convertit
răbdarea morţii învăţând să adun
că rodul holdei din lumea cu rost
păstrează adevărul la bun adăpost

meniu amar

dramele sentimentale nu-s la poeţi
un bun meniu din care să te-nfrupţi
de-aceea tu vei înghiţi de la şireţi
eternităţi de-o clipă ca să lupţi
apoi cu dor distrus sau cu banale
plăceri ce-aduc un plictis la sfârşit
eu nu iubesc ce îmi apare-n cale
precum o boare adusă din zenit
dar dacă mă iubeşti pentru aceste
convingeri în care puţin mai cred
rămân nebunul tău fidel pe creste
ca soarele să ardă lesne un biped
fără de pene şi cu creier plin
de născociri din care ai venin

Reclame

Un gând despre „Constantin Enianu – versuri

Comentariile sunt închise.