Constantin Enianu – versuri

glăsuire

admir ochi plânşi ce vor să vadă
la fel ca-n veselie când trecut amar
nu umple clipa minţii într-o sfadă
cu alta balansând cântar
venit-a timp cu Dumnezeu în faţă
adică libertatea de-a gândi curat
rămas-au neguri abstracţiile-n viaţă
căci prin concret dezbini un necurat
de mult deprins cu acestea-nchini
clare cuvinte spre-a lăsa-n hârtie
tristeţi şi bucurii cu care-alini
moi glasuri ce nutresc falsă vecie
lansând banalităţi prin verb deschis
cu ochii plânşi eterenităţi mi-ai zis

*

homo ludens

mă joc cu ziua-n tâmple şi mă doare
splendoarea unei vini ce mai suport
trudirea gândului dispus să-mi care
cuvintele prin aer fără sort
mă joc cu-aiurea vrând mireanul
străzilor cu ştrengării naive
lângă fecioare străbătând aleanul
credinţelor în dragosti posesive
mă joc cu Dumnezeu că nu mai pot
să lupt c-o lume care şi-a propus
virtuţi să preţuiască-n Aristot
lângă noi vicii ce s-au recompus
mă joc cu toate şi omit furtuna
ce mi-ar reduce iubirile la Una

*

idem est

voinţă neroniană ai în vene
avânt să-ţi schimbe într-o torţă
după care să păstrezi doar forţă
spre-a te făli în ampla lene
că ce eforturi sensul admiră
când absurdul soarbe triumfal
tot combustibilul unui furnal
trecut ca fum prin a lui şiră
iar de la Nero tu mai ai ceva
mai important decât o vastă
schimbare a lumii ce se vrea
nou rost la acelaşi sens în sine
lenea din firea de nefastă
acţiune fără conţinut de bine

*

iertare

m-ai părăsit ştiind prea bine
că vei zdrobi vechi armonii
slujind la pasiunea altui sine
te-ai destrămat prin aritmii
izbândă a minciunii trece
rodul satisfacţiilor goale
cu caracterul orb şi rece
din experienţe temporale
şi te-ai întors căci bunătatea
a-nvins chiar de era privată
de dreptul prim cu simplitatea
în care ea s-a vrut purtată
iubirea revenind cu ce a fost
cândva o despărţire fără rost

*

Înviere

Doamne eşti viu dar viul mort
nu ştie că ai revenit în lume
de-aceea prin durere-mi port
Iubirea ta cu chip şi nume
viul în viaţa prea seducătoare
sub solitare bogăţii de tină
se scurge ca o apă curgătoare
fără de ştire amintiri şi vină
astfel Tu întregurile-aduci
în Logos şi mă linişteşti
că din atâtea vieţi sub cruci
pe toate le sărbătoreşti
şi-arăţi cum viii ies din morţi
iertând chiar morţii vii în sorţi

Reclame