Monica Ilaş – versuri

Monica Ilaszapezi de tei

Obositi de cuvinte, am chemat cerul
sa isi rostogoleasca palmele,
d i n  z a p e z i  d e  t e i

peste obrazul suav al sferelor.

Am ramas agatati printre turle mute

si  a d j e c t i v e…

Nu ne mai varsam printre tipetele

c a t e d r a l e l o r

si nu ne mai nasteam in zodii

d e  a r g i n t,

precum infatisarile fara contur

ale timpului, pierdute in scrumul

s c o i c i l o r…

Marea verticala ne-a chemat pe fiecare

sa patrundem dincolo de marginea

a l g e l o r,

dar mai obositi de cuvinte ne inchinam

c e r c u l u i

si ii ceream, pe mai departe – gloria

z a p e z i l o r  g a n d i t o a r e…

*

cad vocale

Vocalele ne pierd in lume.

Ele calca pe iarba obosita

intre ceea ce a fost

si lumea intrata intr-un minut.

Ard inapoia noastra, strabat trecutul,

i n  o g l i n z i ,

intorcand ocheanele de samburi

i n  m i r e s m a t i .

Pustiuri in floare, pustiuri in stoluri,

pustiuri in ninsori, pustiuri in undele

m a r i i …

Semnele ne pierd in lume

certandu-ne cu lacrimi de valuri

s o l e m n e

ca furtunile cenusii

strabatute de umbrele a b s e n t e i.

Acolo, parasite in vai,

ne-au ramas urmele vinovate.

S u n t e m  v a n a t

intr-un loc fara prada.

Vocalele cad in perfectiunea

s f e r e i.

*

sfarsit

Fara inceput – cobor in mine, fara sfarsit.

Fiicele frunzelor se duc abatute…

Vine gerul peste lume.

Turme de semne leaga abisurile visand,

numara tipetele de cristal

ratacite la marginea clipei

care sta la panda.

In fosnetul surd ma pierde o umbra.

Alerg ca fumul intelept din carciumi…

Ma rog sã fiti mireasma gandului

in violetul unui astru.

Fara inceput – cobor in mine, fara sfarsit !

*

gand de roua

Trecatorii au cazut pe ganduri.

Se preling secolele batute de drum

printre ramurile intelepte ale plopilor.

Numai rugaciunile au ramas.

Fantoma ingerului a inseninat –

d i m i n e t i l e

si zorile invta povara.

Valul noptii cuprinde intamplarea

c a  p e  o  n i m f a.

Trecatorii au imbatranit in ganduri…

*

n e c u n o s c u t

Numai cararile albe uitate

isi numara gandurile

si aluneca printre biruitorii

c a r u n t i !

Apare, cu gheare de piatra

l u n a –

care imi  s f a s i e  a l b i a..

Trandafirii din puncte

imi rascolesc a m u r g u l,

funiginea ori somnul inegresc

soaptele tainice ale noptii.

Incã nu stiu cand voi fi zidita

si nici nu am aflat,

in care tara  b o r e a l a

a m   s a   m a   p i e r d.

*

m i n u n e

La miezul secundei care vine,

m i n u n e a  c o s m i c a

va naste osemintele cuvintelor

si  al  m u z i c i l o r,

si foamea de a privi in adanc,

si tristetea  f r a n g e r i  unei raze,

i n  z i u a  a  sa p t e a.

Abia atunci, lumina desavarsitã

si  d u r e r o a s ã

ne va preschimba auzul in privire

si ma va intreba, p e m i n e,

despre taina umilirii metaforei

care raspandeste norii

punctului straveziu

inspre infiorarea sentimentului…

F e r i c e   v o u a !

Ascultati, in tacere, sunetul pentru privit

s i   i n t r i s t a t i – v a !

Iata – vin sirurile

s e m n e l o r de intrebare

si eu nu pot sa numar –

si eu nu pot sa mor !

*

a l u n e c a r e

Alunecam din intamplare

peste pajistea ceasului verde,

c a   a d i n e a u r i,

cand ne amsgeam cutremurati

de adormirea tacerilor…

In lacrimile soarelui pierdute,

d e  c u  s e a r ã –

asteptam sa auzim fumurile

t r i s t e t i i ,

indreptandu-se catre

u m b r e l e   s o n o r e.

Porti zavorate !

In acest numar ratacesc

fara iesire, rotindu-se –

triste spirale – pasii putinului punct

din bucuria de o clipa, a unei

d i m i n e t i.

Vom aluneca din intamplare,

printre alge si cioburi de cer.

 poezii din volumul Secretul Spiralei – editura Augusta 2001

Un gând despre „Monica Ilaş – versuri

  1. Sensibilitate si candoare…o poeta ce merita atentia iubitorilor de poezie: Monica Ilaș…

    „Cei care trec marea, schimba clima, nu sufletul”, draga Monica!

Comentariile sunt închise.