Constantin Enianu – versuri

etern prin clipă

creatorule de mână te ţin şi uit
că eşti mare când mare sunt eu
de fac ce tu faci am să repet
prin lume rotirea de bine cu rău
alerg lângă tine sau stau într-un loc
şi vieţi nedeschise de statice porţi
le cânt resemnat în vers apostat
schimbarea de lume e veche în sorţi
eşti ceea ce sunt fiind un prezent
ce sufletu-şi toarce din carne şi os
ca nimeni rămâi când eu voi muri
dar cu numele-ntreg de sunt preţios
tu treci pe oriunde o lume te cere
iar clipa ei te va menţine prin ere

etică secretă

vrei taina mea să desluşeşti anume
prin clar cuvânt din nicio carte
acum îl ai ştirbind sau nu renume
că te iubesc prea mult de stau deoparte
astfel şi moartea mea tu ai în cont
fiindcă viaţa oricum mi-e jertfită
în mâna ta ca-n delirantul front
unde orice luptă pare nesfârşită
în cosmos larg iubirea ta se-ntrece
cu raza caldă dintr-un soare viu
venind cu ziua nopţi ca să disece
imbold la rosturi vezi prin ce înscriu
cerul de stele statornicit în tine
şi etica secretă pentru noi suspine

etoetilism

că adevărul nu mai aduce miere
când minciuna necesară-i apă
pentru vorbe fără noimă de agapă
un suflet des alimentat de fiere
mai demn e-n mers şi nesfiit
pe drumul său sfidând mistere
deschise-n lucruri efemere
închise-n ochi descumpănit.
din anturajele prietenoase
clar sentimentu-i cel iubit
în tot miracolul descumpănit
pe cei simţiţi scoate din case
şi-i ademeneşte la o agapă
că deznădejdea nu bea apă

evadare

înţelegerea necesităţilor fugare
hrănind doar o natură egoistă
mă face un rebel fără salvare
rostogolit prin viaţa empiristă
totuşi alung tenebre din lumini
de spirite descinse-n cărţi
trăind tăcut cu ele-n vini
că nimeni nu mă dă în părţi
eu scap de metafizica adâncă
ce-mi cerne sare peste răni
când simplitatea cea de stâncă
luciditate pune-n farfurii şi căni
de-aceea stau lângă femeie
să uit dezideratul din idée

evorevoluţia

de eşti bun nu-i bunătatea primă
ca binele să se desfete-n vreme
precum ideea introdusă-n rimă
ca să drapeze clarităţi de teme
dacă loveşti în cel care-a căzut
victima de azi e-n faimă mâine
stihia râde precum un surdo-mut
când omul revine umil la pâine
şi altfel crezi că lumea se arată
deşi-i comună-n circumstanţă
mâna roteşte pe pământ o roată
iar mintea-i dă şi importanţă
eşti uriaş prin forţa care-ţi creşte
ci-n urma ta negarea te zdrobeşte

Reclame

Un gând despre „Constantin Enianu – versuri

  1. Abordarea holistică, pulverizând relativismul – de la Creatorul necreat, prin creatorul creat, până la viețile ,,nedeschise” – consistența și noutatea imaginilor (,,etern prin clipă”; ,,deznădejdea nu bea apă”; ,,sarea peste răni” etc.) și ale limbajului (,,etoetilism”, ,,evorevoluție”) înscriu acest grupaj de versuri în zona suprasensibilului desțelenit de convenții, aducând imaginația în starea de grație a depășirii prin înălțare.

Comentariile sunt închise.