Scriitorul Constantin Ardeleanu: „Lucrez la o istorie veselă a literaturii”

Constantin ArdeleanuAcum câţiva ani a dispărut revista „La Tazlău”. Ce părere ai despre acest subiect?

– A dispărut Blaga, a dispărut şi revista, deşi după cele 40 de numere blagiene (10 ani pe muchie) au mai apărut şi alte 4 cezarţuculiene. Un amestec de conspiraţie şi implicare financiară doar a directorului şcolii din Tazlău i-au parafat aneantizarea. La ea colaborau multe condeie consacrate şi tinere, se cultiva memoria Mironescului, s-au dat publicităţii materiale unice din arhiva scriitorului medic, ce mai, era dată-n paşte de interesantă. Dispariţia unei rare reviste rurale l-a privat tocmai pe creatorul ei de o bine meritată comemorare periodică. Bizar e că acest fapt de micime intelectuală a avut meritul de fi subliniat unicitatea lui Blaga. Anecdotic el poate fi considerat un Rousseau de Ruseni, dar, în esenţă, Gheorghe Blaga a fost un fiu emblematic al Tazlăului!

Care este părerea ta despre premiile literare care se acordă în România? Sunt prea multe, prea puţine, prea puţin consistente?

– N-am nici o idee dacă sunt multe sau puţine. Mă deprimă faptul că nu sunt susţinute financiar, că se dau pe bază de  CAR inter regional şi că de-alde corifeii, de care nu va şti nici dracu’ peste 20 de ani (epigoni insalubri încearcă a-i îngropa în uitare pe un Nichita sau Sorescu) se plâng că n-au scriitori premiabili. Vai, la anticariatele bucureştene cărţile tuturor generaţiilor (şi bune, şi ne…bune) se vând la modica sumă de doi lei (Doamne, nu e o metaforă a derizoriului, „a scrierilor de doi lei”, ci crunta disperare a posesorilor de biblioteci…inutile ?!). Dar mă revoltă de-a dreptul o premiere la Ipoteşti a unui detractor al lui Eminescu (cazul obscurului, cu accent grav pe ultimele silabe, T.O. Bobe) şi realitatea că avem o poezie de talie mondială, dar facem exerciţii de umilinţă înspre Vestul arogant. Poate e o fi o butadă, dar am cititit că un oficial din juriul Premiului Nobel a declarat că România n-are un laureat fiindcă oficial n-a propus pe niciunul. Secesionişti cum suntem… Dacă ai răbdare (am observat că în ultimul timp eşti un istoric literar care umbli, cu seriozitatea cu care îi uimeşti pe toţi, prin arhive), te rog să publici lista tuturor premiaţilor Academiei şi Societăţii Scriitorilor Români din perioada interbelică. Vei avea mari surprize…

Numeşte cinci scriitori români, prozatori, la care te-ai întoarce în fiecare zi, dacă ai avea timp.

– Prozatorii mei contemporani nu pot fi decât cei trei crai formidabili (chiar în ordinea asta) : Eugen Barbu, Petru Dumitriu şi Marin Preda. Un clasament al tuturor timpurilor : Ion Creangă, Mateiu Caragiale, Eugen Barbu, Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu. Dar aş încuraja la maratonul sacru al prozatorilor de primă mărime pe un Romulus Dianu, Gib Mihăescu, Fănuş Neagu sau, o să mă suspectaţi de un subiectivism pietros, pe Adrian Alui Gheorghe (i-am citit ultimele proze, care-i vor atrage duşmănii certe; nu mai pomenesc de sclipirile sale eseistice sau cronicile blitz „pe înţelesul tuturor”).

La ce lucrezi în acest an, ce surprize le mai pregăteşti cititorilor tăi?

– Surpriza mea (dar mărturisind-o va pierde acest statut) va fi nu postmodernă, ci, vai, postmortemă… Lucrez de vreo trei ani ani şi-mi mai trebuiesc pe atâţia pentru o istorie mai veselă (dar atât de gravă) a literaturii, „Obliteraţii”, scrisă, vorba lui Eugen Barbu (Nichita s-a simţit un om cult după ce a văzut Pieta lui Michelangelo la Vatican, eu, după ce am citit Istoria lui Călinescu şi Caietele Princepelui) cu materialul clienţilor, perfidul antologator răzbunător din mine permiţându-mi doar câteva adnotări. Lovitură sau fiasco, ura evocaţilor îmi va asigura o posteritate agitată : fir-ar măiculiţa lui a dracului de neica-nimeni, ca forma cea mai blândă de apreciere (Iartă-mă, coano Leonora, ai avut dreptate când mi-ai spus: „ Eu nu ştiu, dragul mamii, de ce ţi-o fi plăcând ţie să râzi de oameni. Pe mine, fă bine şi mă scoate din literatură”. Glagoria mamei îşi închipuie literatura ca pe un depozit engros, în care se poate  intra şi ieşi. Dar dacă aşa o fi?

Nicolae Sava – ziarul Ceahlaul

Reclame