Constantin Enianu – versuri

con-summum

să fiu modernist sau postmodernist
şi prefixe de soi să invoc în creaţii
ca timpul meu să dispară simplist
cu lumea avidă de alte situaţii
epifenomene prin retine pătrund
adânc în suflet să discearnă abis
de-nţelesuri cu sonuri pe prund
liniştind vreun visat paradis
căci clarul e o formă-n reformă
lejer să se plimbe prin viaţă
viclenia raţiunii transformă
arta în economie de piaţă
sunt realist sau suprarealist
şi mă consum ca un artist

continuitate

îţi cer blestem ademenit de noapte
când ai balsamul unui sărut adânc
să pot avea întregul meu de şoapte
ce aduc prin amândoi un prunc
şi par ceresc întru odrasla mută
că trec teluric printr-un făt nevrut
din care geniu apare şi insultă
ce-i drămuit din lucruri tot mai mult
de la toate vreau iubirea-n pace
spre a păstra să nu-mi ucidă
lumini-tenebre din istorii dace
origini arătând prin cărămidă
blestemul să dispară liniştit în zi
că noaptea s-a-nchegat un alt a fi

contra plictiselii

gândind la Mallarmé
ursita nu permite iertare pentru tine
deşi în veştejire florală vrei să mori
întoarcerea în tină primeneşte-n zori
balsamul zilei plămădind alt sine
plictis survenit din alintări de carne
se poate-nlătura când fecioara plânge
scăpată de sub pieptul plăcerilor nătânge
numai prin înţelesul mâinilor în marne
cu ele fericeşti pe cei ce te cunosc
şi nutresc în taină adâncimi înalte
cu ele adevărul cucereşte alte
măreţii de veacuri ce se recunosc
în durerea vieţii prelucrând discrete
purităţi de minte prin acţiuni concrete

copil de veac

tu cauţi tropi în versurile mele
când quasar se-arată licărirea ta
să furi din cer doar licurici nu stele
ce-armonizează calea la gândirea mea
cunoscând o normă normei prejudicii
aduci oricând prin ocolirea ei
iar eu cuminte şterg praful ca indicii
de fenomene multe esenţa să preiei
astfel fericirea moare-n contemplaţii
ca să apară fapta zilei şi a nopţii
căci înţeleasă-i lupta din pulsaţii
redând când faţa vieţii când a morţii
legile naturii istoriei şi gândirii
mă sting lăsându-mi arderea iubirii

de ce

de ce cei buni sunt storşi de vlaga
pe care Domnul în bietul trup le-a pus
s-arate lumii faţa cunoaşterii prin saga
vreunui proletar al scrisului supus
de ce cei răi n-ascultă glas de sfânt
descins prin lume ca un blând Socrat
care n-a scris, ci a rostit Cuvânt
găsit şi la Ioan în Evanghelie notat
de ce nu-i împlinirea luată-n seamă
la cei care nu vor măriri prin clipă
ci doar iubirea şi respectul fără teamă
că li se frânge de la început aripă
de ce-aş muri lăsând aceste toate
robii la cel ce ştie dar nu poate

Reclame