Petruş Andrei – „Femeia, vinul, aurul şi cântul” (Rubaiate)

Rubaiatele sunt catrene cu un conţinut erotic, religios, satiric şi moralizator izvorâte din ,,şcoala vieţii”. Maeştri genului sunt Homar Khayyam, Saadi şi Havez. Cele mai cunoscute motive sunt: fluturele, lumânarea, vinul, trandafirul, privighetoarea, erotica, zuluful, aluniţa, pasărea sufletului, dorul etc. Versurile 1,2 şi 4 rimează între ele, al treilea fiind liber.

Eu am iubit, de când mă ştiu, cuvântul
Şi-l voi iubi cât lumea şi pământul
Dar voi iubi cu-asupra de măsură:
Femeia, vinul, aurul şi cântul.
*
De vrei s-asculţi modesta mea povaţă:
Să nu te lăcomeşti nicicând în viaţă
Că n-ai să poţi lua nimic cu tine
În locu-n care-i veşnică verdeaţă.
*
Ai fost mereu oglinda frumuseţii,
În ochii mei – lumina dimineţii –
Şi-n tainica poveste de iubire,
Izvorul din fântâna tinereţii.
*
În viaţă – atât de mult ai fost iubită
Încât ai supărat-o pe ursită
Şi un blestem te-a prefăcut în stâncă:
Pe-un mal de râu – o spaimă împietrită.
*
Durerile sunt plânse în litanii,
Dovadă că n-au dispărut cu anii,
De-aceea eu şi lacrima şi vinul
Le beau dar numai ca împărtăşanii.
*
Ameţitor ca vinul – a fost sărutul –
Iubirilor fiindu-le-nceputul
Şi dacă beau din cupa amintirii,
Cu ea învie-atunci întreg trecutul.
*
N-a fost nimic din ce-a putut să fie
Izvor neînceput de apă vie,
Ambrozia din care beau doar zeii –
Iubirea moartă în dureri învie.
*
Iubirea vieţii când te părăseşte,
De moarte ea atunci mi te răneşte
Iar dacă-ţi mai aruncă şi-o privire,
Cuţitu-n rană vie răsuceşte.
*
Când nu mai ai înaripate visuri,
Cu tine-atunci fă nişte compromisuri
Şi în pahare toarnă-ţi tot amarul
Să ieşi iar la lumină din abisuri.
*
Eu n-am să fac reclamă la beţie
C-ar fi, cumva, izvor de poezie
Ci dimpotrivă-ndemn la cumpătare
Ca să-mi ajungă vinul numai mie.
*
Aşa cum ne învaţă şi scriptura,
Nu-i bună nici de-al naibii băutura
Iar dacă nu te poţi deloc abţine,
Să bei însă mereu să ştii măsura.
*
Încerc să-ţi spun ce m-a atras la tine:
Privirea ta ca zările senine,
O aluniţă – un zâmbet cu gropiţe
Şi un oftat c-o sută de suspine.
*
Că-i roşu, alb sau negru ca de smoală,
Cu vinul vechi umpleţi-mi înc-o oală
Că noaptea-mi place când e lună plină
Şi cana mea de lut când nu e goală.
*
Cât timp noi petrecurăm împreună,
Eram ca vremea rea cu vremea bună:
Tu nu mi-ai spus o dată adevărul,
Eu nu ţi-am spus o singură minciună.
*
Să bem diseară-un vin de viaţă lungă
Şi-o muzică la suflet să ne ungă
Şi amândoi, în cea din urmă noapte,
Să ne iubim atât cât să ne-ajungă.
*

S-a spus despre femeie că-i o floare,
Aşa-i dar dintre cele-otrăvitoare
Şi dreptu-i că femeia îţi dă viaţă
Tot dânsa însă poate să te-omoare.
*
Să fie aspru şi brutal bărbatul –
Aşa îi este soarta şi păcatul –
Şi, de nu are parte de-o lumină,
El singur numai este vinovatul.
*
Eu mă zbăteam ca leul în capcană
Şi muşcătura se-adâncea în rană
Iar tu te veseleai la sindrofie
Şi nu-mi simţeai a ochilor dojană.
*
E-o boală ruşinoasă gelozia
C-atacă inima şi fantezia
Şi ori de câte ori tu eşti cochetă
Se duce dracului filosofia.
*
Atunci când nu e vorba despre tine,
Tu altora dai sfaturi că-ţi convine,
Dar când iubita mi te părăseşte,
Nici să trăieşti şi nici să mori nu-ţi vine.
*
Poeţii spun că dragostea-i ca vinul
Că li se cam aseamănă destinul –
Pe la sfârşit, în ,,drojdia” lăsată
Rămân numai suspinul şi pelinul.
*
Iubirea ce de rod e pregătită
E ca o vie bine îngrijită
Dar dacă nu stă nimenea de pază,
Atunci ea de tâlhari e jefuită.
*
De-ntârzii până-n zori la vreo agapă
Şi câte-o vorbă aspră soaţa scapă
Tu să nu faci scandal sau panaramă,
De nu ştii să bei vin, atunci bea apă.
*
Profită cât mai mult de vraja nopţii,
Fii vesel şi distrează-te cu toţii,
Cât timp eşti tânăr, tu trăieşte-ţi viaţa
C-adâncă este apa neagră-a morţii.
*

Nu mi te plânge că n-ai fost iubită
Şi nici că te-am făcut nefericită,
De-am degusta iubirile-amândouă,
Iubirea ta mă tem că-i oţetită.
*
E rău destul atunci când arde-o casă
Ori când iubirea vieţii mi te lasă
Şi multe sunt necazurile vieţii
Dar cel mai rău să nu ai vin la masă.

Reclame