Constantin Enianu – versuri

capriciu

tu vrei iubire fără a iubi
şi viaţă plină de prezent
la nesfârşire pentru orice zi
şi nopţi stăpâne violent
iubind eu nu jertfesc iubirea
deşi tu aprig vei reduce
prin gelozie răzvrătirea
Acelui care-I prins pe Cruce
belşugul bine e păstrat
de un sărac ce nu-l doreşte
aşteaptă deci un gând curat
în inimă ca dar cum creşte
şi buza roşie care se stinge
când flacără-n atins n-atinge

câştig de Cer

în dezgustul indiferenţei muşc mărul
iar miezul lui se-arată mai profund
şi oare ce-i mai greu decât dezbărul
de-o obişnuinţă a apei peste prund
că cine simte singur pierde timpul
nedesluşind ce e mai larg în Sens
un ochi văzând ce a pierdut Olimpul
vrea un câştig de-o clipă pentru Ens
dar ce câştig în triumfări se-mparte
când recunoştinţa moare-n faşă
şi dăruirea sună precum oluri sparte
ca să trezească-n biata fire laşă
vreun mister teluric şi trufaş
lângă Cerul care-i va fi naş

claritas orationis*

nu pot să scot din lumi fragmente
ca efemerul să le mistuie în pripă.
sinteza văd cum ţine monumente
salvând travalii de vreo rea risipă.
de abstracţii omul pare săturat
de aceea corp îşi răspândeşte
uşor spre unde-i greu de stat
căci e în stat ce nu îl preţuieşte.
această căutare ritmuri noi îmbină
un bine de la bunătate să adune
căci arta-n seriozitatea-i lină
nu se aprinde-n arşiţe de dune

fugind de mozaicuri colorate-mi duc
totuşi închipuirea spre labirint năuc

* Limpezimea stilului (M. Fabius Quintilianus, sec. I, d.H.)

căinţă

dacă sufletul şi trupul sunt în bifurcare
primul ţine calea spre cerurile înalte
de-aceea nu mă ponegri încalte
când numele de om e-n destrămare
trupul e substanţa mireanului de-acum
şi-aici ce se confruntă-n teme
istorice de oase şi carne prin sisteme
rătăcite-n fapte spre formele de scrum
mecanica duală pe rute separate
sufletul în Cer şi trupul pe Pământ
hamletizând au conservat cuvânt
prin somn şi moarte viaţă să arate
purtător prozaic de Prinţ al Suferinţei
păstrez noul nume consacrat Căinţei

conjugare

joci prost în rol de răutate
crezând că ai semnal din cer
ce întreprinzi nu-i un mister
al manevrărilor de bunătate
în tine-i totul lângă voce-n stare
ison s-aducă-n strigăte perfide
din care orice sunet nu se moare
decât când poţi surâde
şi iată că iubirea se roteşte lin
perfidia lumii întorcând frumos
fără deranjarea vreunui fin
estet întors cu capun-n jos
după care lumea discret plânge
că n-a-nţeles profet de sânge

Reclame