Ben Todică – Ţara dispare

În emisiunea trecută am prezentat reacţia de nemulţumire a românului faţă de schimbare – Jean Moscopol împotriva stăpânirii comuniste cu melodiile; Petru Groza Sluga, Gheorghiu-Dej şi Hrusciov iar Horaţiu Mălăiele împotriva democraţiei de azi cu trei poezii de dragoste: Ceauşiva şi reformoiu, Haideţi să bem totu-i degeaba şi Colonie de ocară.
Şi pe nea Stelică în încercarea sa de a pune de-o echipă de fluieraşi.
Amândouă orânduirile au în comun acelaşi lucru: distrugerea valorilor individuale şi de familie, distrugerea respectului pentru justiţie şi credinţă, izolarea individului şi dezbinarea familiei, nepăsarea şi ruperea de aproapele.

Cum ajung la putere îşi asigură spatele şi apoi încep să devoreze, încep să dizolve ţara prin privatizarea sau izolarea instituţiilor de stat faţă de naţiune. Odată ce instituţiile de stat, şcoli, spitale, infrastructura sanitară, de transport şi servicii existenţiale – biserica, electricitate, apa, comunicaţii dispar, dispare şi ţara şi apare izolarea, dezinformarea şi tiranul cu ciomag mare, ajungem oi, turmă. Ori instituţiile de stat în democraţie ar trebui să funcţioneze în paralel cu cele private, în concurenţă.

Valorile patrimoniului naţional, valorile tradiţionale, strămoşeşti. Sufăr că media nu poate vorbi deschis despre aceste valori, valori dobândite de-a lungul istoriei. Sufăr că media nici nu mai aparţine ţării şi că nu mai este neutră şi apărătoare a bunului naţional, nu mai e a noastră, nu mai e protejată şi garantată de constituţia ţării. Azi s-a ajuns ca mereu să fie dependentă şi la cheremul celor cu bani. Instituţiile unui stat trebuie să rămână ale statului altcum el dispare. Taxele noastre asigură existenţa statului iar destinul ţării nu trebuie lăsat pe mâna câtorva indivizi aleşi să administreze şi să supravegheze funcţionarea guvernului. Nimic major nu se întâmplă fără votul cetăţenilor. Oricât de strălucit ar fi un conducător el nu va fi niciodată capabil să hotărască de unul singur soarta unui popor, iar cel care o face va trebui amendat în aceeaşi măsură în care este gratificat.

Nu sunt de profesie judecător, avocat, procuror sau poliţist şi nici nu doresc să ajung politician sau conducător comunitar, sunt doar un simplu creştin cumpătat cu “cei 7 ani de acasă”, crescut rezonabil într-o familie de oameni modeşti, harnici, cu frică şi dragoste de Dumnezeu, şi care, ca scripcarul care a învăţat să cânte după ureche omenia şi relaţia cu oamenii, care atunci când aude un falsetto, un scârţâit, tresare şi se miră când vede că marea majoritate din jurul său stă pasivă şi se lasă călcată în picioare, se lasă insultată de nişte oameni bolnavi cărora li s-a urcat la cap puterea – nu ia poziţie. Nu protestează de frică sau au renunţat la a mai crede în puterea valorilor sale şi tace. Şi aşteaptă ca să apară salvatorul.

Salvatorul este în fiecare dintre noi şi avem datoria să contribuim cu idei şi sugestii să găsim o soluţie, iar dacă Soluţia dată de mine sau oricare dintre noi nu e potrivită nu trebuie să ne dezamăgim pentru că sunt sigur că din întreaga mulţime va apare Soluţia Salvatoare.  Că va veni unul cu Soluţia potrivită care ne va salva pe toţi. Este foarte important să nu încetăm de a veni cu idei. Să participăm cu claritate, sinceri şi direcţi ca să ne apărăm credinţa şi valorile în care am crezut şi crescut din moşi strămoşi, în care am crescut cu părinţii şi copiii noştri.

Ce îmi doresc cel mai mult e să înţeleg lumea în care trăiesc. Să nu umblu prin ea orbecăind, lovit mereu de neadevăruri şi nesiguranţă, fără să ştiu de unde vin şi încotro mă îndrept. Ce-i cu atâta secretivitate? Neînţelegând-o mă face să cred că am trăit degeaba. Că nu sunt decât un vierme de mătase. Că părinţii şi învăţătorii mei şi-au irosit timpul degeaba cu mine. Învăţătura lor, sunt convins mai mult ca niciodată a fost darul cel mai de preţ de pe pământ, a fost cel mai mare cadou venit de la Dumnezeu.

Vă întrebaţi poate de ce vă zic toate acestea? Poate de vină sunt cei 7 ani de acasă pe care societatea din ziua de azi încearcă să-i fure complet, să-i extermine din existenţa noastră. Să ne facă sterili în atitudinea faţă de seamen, de umanitate, să ne facă să trecem pe lângă omul accidentat nepăsători. Adică să vezi o casă în flăcări, copii în ţipete şi tu să treci pasiv ca prin faţa unui ecran de film, să nu-i ajuţi. Oare aş mai putea dormi noaptea? Oare cum dorm ei, acei ce instigă naţiunile unele împotriva altora cu scopul de a le vinde arme, îi pune să se omoare soră cu frate, tata cu fiu, strigând în gura mare că ei aduc pacea pe pământ.

Nu mă miră faptul că se întorc ţicniţi în mare număr soldaţii de pe front. Oare-i normal să tragi în mame şi copii aşa aiurea???…, să calculezi la maximum, cu precizie chirurgicală profitul de pe urma  jefuirii unei naţiuni dar să nu ai în plan nici un gând despre soarta victimelor lăcomiei tale?! Oare mă mai pot numi creştin? Mă pot numi creştin atunci când mă laud în biserică cu fiul meu care pilotează un bombardier deasupra unei ţări care nu mi-a făcut nimic? E ca şi mafiotul care face prăpăd toată săptamâna iar duminica la biserică este iertat contra unei donaţii şi luni o ia proaspăt de la capăt fără simţul vinovăţiei. Ne mai putem numi creştini??? Sunt aceste învăţăminte rezultatul bibliei?…, că mă trec fiori de gheţă, mă cutremur. Oare de ce tolerăm???

Este adevărat că, raţional poţi învăţa să treci dintr-o tabără în alta justificându-ţi cu uşurinţă decizia şi ţinta îndeplinirii visului, însă problema e că toţi avem vise şi dreptul de a le împlini, că toţi avem dreptul de a ne bucura de experienţa pe care ne-o oferă creaţia lui Dumnezeu. Şi sigur îi înţeleg şi pe acei care nu mai au răbdare, şi vor să ajungă cât mai repede pe Lună sau pe Martie, însă vă spun că aceste dorinţe acceleratoare nu sunt altceva decât nişte obsesii lacome şi pline de acţiuni iraţionale, paranoice. Căci prin natura de om obsedat “alcholicul” nu se poate opri niciodată. Conducătorii care prezintă astfel de simptome ar trebui schimbaţi din funcţii şi internaţi imediat.

Sigur, fără sacrificiul a zeci şi sute de milioane de vieţi, azi nu am fi avut avioanele Boing şi transportul intercontinental, nu am fi avut calculatoare, rachete, nu am fi avut morfină şi alte zeci şi zeci de împliniri tehnologice care au fost inventate din necesităţi majore, însă, oare s-a meritat sau se merită sacrificiul miliardelor de suflete pierdute în războaiele istoriei? Mao ar spune că “da”, s-a meritat sacrificarea a 70 de milioane de chinezi folosiţi ca îngrăşământ pentru fermele de stat care au hrănit Rusia în schimbul bombei atomice conservând astfel China intactă. Stalin ar zice “da “ şi el. Bush spune că “da”, Blair spune că “da”, Obama spune că ”da”, etc, etc. Dumneata cititorule ce spui?

Nu există orânduiri bune sau rele. Toate sunt la fel. Ne naştem în ele, ne făurim visele, ne formăm ca oameni, ne adaptăm, muncim şi iubim. Priviţi pe întreg pământul şi veţi vedea cum toate orânduirile ştiute în viaţă, de la canibalismul din Papua Noua Guinee şi până la democraţia americană toate funcţionează. E doar diavolul care ne ispiteşte şi ne învrăjbeşte ca să ne învârtim în cercuri. Să dansăm cum cântă el. El nu e fericit să vadă omul independent şi realizat în drumul său spre înălţimi. De vină nu e orânduirea, ci caracterul omului.

Este de datoria fiecăruia dintre noi să participe şi să contribuie CU VOTUL SĂU la societatea în care trăieşte. Asta ne asigură pace şi bunăstare continuă în balanţă cu sufletul şi planurile noastre. Tata avea o vorbă: BĂIETE CUM ÎŢI AŞTERNI, AŞA DORMI.

Cat despre nea Stelică şi echipa sa de fluieraşi din Balta. Fluierasii, ei înşişi meşteri împătimiţi ai fluierului şi ai cântecului popular Am sa-l propun pentru premiul Noble pentru ce-a mai veche meserie, pastoritul.  Ciobanul ne hraneste si imbraca de milioane de ani.

S-ascultăm o doină.

Ben Todică, Melbourne

Reclame
Acest articol a fost publicat în Ben Todică și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.