Constantin Enianu – versuri

alibi teatral

dorinţa-i copleşită-n teama
care mă răpune când gândesc
zilele să se prefacă-n drama
de deznădejdi ce copleşesc
azi alibi gasesc iubirea
ţesând covor de penelopă
iar aşteptări îmbină firea
subit în ritmul de sincopă
şi inima de-ar sta cu toate
m-aş împăca precum cu tine
care te ascunzi la spate
de lună să mă vezi mai bine
iluziilor sunt părtaş că prind
de tine drama ce o joc trăind

 

 

alintarea inconştienţei

 

în firea ta se luptă reci materii
ce spirite înnăbuşesc perfid
în mintea mea rămân memorii
să-nfrângă-acumulările de vid
şi ne convingem amintind că unici
vom fi rupând raport de lume
ca înţeles să ai în ce comunici
spre bunul trai al clipelor în sume
sedus confort scos din natură
întreg concurs îşi desfăşoară
în faţa societăţii clar-sperjură
alimentând sofisticări pe scară
astfel se petrec vieţi în disperare
cu alintarea inconştienţei temerare

 

Archytas

 

armonia sufletului sau muzica sferelor
coborâtă pe pământ cu gândul la Archytas
acusticul armonizator al erelor
lucrurilor acordate de-adâncul veritas
mă-ndupleci spre a ta iubire
pe care mi-o dai femeie miloasă

când trec ca viteazul în ştire
de-a vieţii izbândă slabă sau grasă
iubirea mea vei cunoaşte când mor
căci în viaţă sub ură mă-nveţi
că durerea aduce fericirii un spor
precum apa primenirea de vieţi

cerul fiind acelaşi cu muzica mâinii
precum împlinirea după facerea pâinii

 

 

atavism

 

trupul tot mereu se schimbă
gândirea peste el descreşte
şi rău se formulează-n limbă
cu-amarul moştenit ce creşte
mărirea ta s-a dus cu Roma
amoR citirea ei inversă
de-aceea ai amar sub forma
desţelenirii drept aversă
Decebal e Anteu carpatic
pe când Cezar beţivul care
îi lasă-n loc de vin tomnatic
delir de glorii pe sub soare
mor anteice credinţe vane
în AmoR – destin de stane

 

bătrâneţe

 

tot mai mică devii ca Sibila din Cumae
totuşi mare păreai spunând că nu-ţi pasă
de poezia mea îngrijită ca o casă
curată modestă şi neştiută-n lume
amintirea păstrezi în cuvinte solare
un templu de oase s-adoarmă sub gând
eu sunt pentru tine oricum şi oricând
plăcerea-ndemnată la calmă uitare
oricum n-am să fiu decât ce am fost
mister în ruină c-am zis te iubesc
cu glas de copil străbătând vis ceresc
oricând pe-a mea glie ca bun adăpost
minţindu-mă cu ştire rătăceşti mereu
punctul tău de spaţiu acelaşi cu al meu

 

Reclame