Daris Basarab – Rugul creaţiei: Nicolae-Otto Kruch (1932 – 1995)

Rugul Creatiei coperta3b1 S â n t a n a: Satul copilăriei, sau, “Satul Natal”,  în exprimarea preferată a sculptorului.

 Pe acest ‘Rug al Creaţiei Artistice’ a ars neostoit talentul celui care a fost sculptorul Nicolae-Otto Kruch. Etnic german după tată, român după mamă, de ‘etnie’ artist plastic, prin vocaţie, prieten universal. A muncit până la epuizare dar nu a cunoscut oboseala. A iubit, mai presus de orice, omul. Portretele lui n-au fost niciodată fotografii. Au fost dezvăluiri ale sufletelor umane. A fost un romantic, sau, poate mai bine spus, un umanist ‘întârziat’, un Rahmaninov al sculpturii.

S-a născut la 10 decembrie 1932, la Sânleani-Arad. A copilărit la Sântana, a urmat Liceul Emanuel Gojdu din Oradea bucurându-se de sintagma ‘Copil minune’ atribuită de Profesorul de desen Ţârulescu, a studiat la Institutul de Arte Frumoase Ion Andreescu din Cluj-Napoca cu profesorii A. Kós şi F. Servatius bucurându-se mai apoi de îndrumarea şi prietenia marelui artist  şi profesor Romul Ladea. A învăţat, dar nu s-a lăsat ‘subjugat’ intrând în viaţă pe cont propriu. Nu s-a lăsat atras de inovaţiile la modă rămânând fidel sufletului său care l-a călăuzit până la moarte.

S-a stins la 19 august 1995, în plină forţă de creaţie, la Ploieşti, oraşul care l-a adoptat din anul 1967 când a părăsit Clujul.

NICOLAE-OTTO  KRUCH

A lăsat o operă vastă: portrete, compoziţii, lucrări monumentale, care au îmbogăţit oraşele, muzeele şi colecţiile din ţară şi din străinătate.

Aceste rânduri au menirea unui ‘remember’ care să atragă atenţia celor care l-au cunoscut, apreciat şi iubit, cu speranţa că, într-o zi, cineva competent, va face un gest de ‘dreptate’ şi v-a îmbogăţi cu o monografie atotcuprinzătoare, ‘adevărată’, puţinele încercări de păstrare în amintire a locului ocupat nu de mult de marele artist în peisajul artei plastice.

 ‘Restitutio in integrum’ , o sintagmă frecvent întâlnită în zilele noastre în domeniul socio-economic, dar, din păcate, inexistentă în cel al culturii, al artei, unde omagierea celor dispăruţi este o ’rara avis’…

Autoportret, 1954

  Nefiind nici artist plastic, nici critic de arta, ci doar un prieten al lui Nicolae-Otto Kruch, ’consumator de artă’, vorba profesorului de desen Ţârulescu de la  Emanuel Gojdu, omul care  l-a definit drept ’copil minune’ al liceului asumându-şi rolul de prim mentor, voi asuma, la rândul meu, rolul deschizătorului unei succinte pagini din viaţa unui mare artist, un mic album, dar cu imagini edificatoare, sprijinit în această temerară încercare de părerile avizate ale unor personalităţi din lumea artelor – artişti, critici, reporteri.

   Şi, deoarece m-am referit la ’restituiri’, legat de Ecvestra lui Nicolae Kruch, voi cita câteva rânduri  grăitoare din ziarul ploieştean ’PRAHOVA Nr.2136 din 29 noiembrie 1997’, în legătură cu realizarea monumentului şi, indirect, cu noţiunea de coautorat:

’ În anul 1990…proiectul este avizat de ministrul Andrei Pleşu. Macheta este realizată de reputatul artist Nicolae Kruch…În varianta de atunci, monumentul reprezenta un ansamblu în care elementele distinctive erau:

Mihai Viteazul călare, trei femei dintre care una cu un prunc în braţe şi statuile a şase dintre căpitanii voievodului. Realizată până la scara 1/3, proiectul a fost respins la avizarea din 1993, recomandându-se reducerea ansamblului la satauia ecvestră a lui Mihai Viteazul. Noua variantă a fost finalizată în anul 1994 şi a intrat, efectiv, în lucru la scara 1/1, în anul 1995. Negativul a fost realizat în atelierele UPETROM şi în martie 1997 a fost transportat la Bucureşti (la REC SRL) unde s-au realizat cele 49 piese componente. Marţi, 11 noiembrie a.c., statuia a traversat Ploieştiul, către locul amplasării. În aceeaşi zi, s-a realizat montajul primei părţi. Dimensiunile finale ale statuii ecvestre sunt de 7,20m înălţime, 4,90 lungime şi 2 metri lăţime, având o greutate totală de 16,2 tone. Construcţia a fost realizată de ICIM NOVA, Romconstruct, Ivan Construct, lucrările fiind urmărite după decesul, în 1995, al artistului N.Kruch de sculptorii S.Macovei şi I.Bratu…’  Daris Basarab http://www.darisbasarab.com

 

 Petru Comarnescu:

 ’…dar poate la nici un cap expresia nu este atât de adâncă şi emoţionantă ca în portretul-mască al poetului Bacovia, lucrat de Nicolae Kruch.’

(Contemporanul, nr.41- 837)

 

 Romul Ladea:

 ’…Ca un artist care osteneşte de mai bine de 40 de ani în ale artelor, îmi revine obligaţia şi mai ales cinstea să vă prezint (…) pe sculptorul Nicolae Kruch. Viaţa nu i-a fost prea alintată, prea îmbuibată, ci plină de muncă, de luptă, de frământare, de întrebări. Dar tocmai aceasta l-a silit de timpuriu să vadă lucrurile şi oamenii lucid, cu judecată, dar şi cu toată dragostea şi înţelegerea, găsind adevărul în înţelesul lui uman…’

(Tribuna anul IX, nr. 29 – 422)

 

 Anton Mariana(absolventă):

 ’O vizită în atelierul sculptorului ploieştean Nicolae Kruch este unul din cele mai interesante popasuri în universul fascinant al artei.

  În atelierul său de pe strada Romană, artistul trăieşte înconjurat de numeroase busturi, întruchipând diverşi eroi ai istoriei noastre naţionale. Curiozitatea celui care stă prima oară de vorbă cu un sculptor m-a făcut să nu-mi pierd cumpătul şi să-i adresez câteva întrebări distinsului nostru interlocutor.

  Rep.: Cum sculptaţi?

  N. K. : În general, caut să rămân simplu în tot ce simt, în tot ce fac. Simplitatea înseamnă esenţializare şi mesaj. În ceea ce mă priveşte sculptez intens, mai ales în primele ore ale dimineţii şi nu-mi place să fiu deranjat de nimeni. Când cioplesc îmi place să ascult muzică.

  Rep. : Ce material de lucru preferaţi, lemnul sau piatra ?

  N. K. : Şi lemnul şi piatra. Prefer mai ales lemnul…

  Rep. : Ce-nseamnă  a fi modern în artă?

  N. K. : A trăi în contemporainitate. Artistul trebuie să fie un om al epocii sale. Nu-mi plac ostentaţiile căutate ale unora, care, în goana după originalitate, neagă legile de bun simţ ale artei.  A fi modern în artă Înseamnă a te integra pe deplin conştiinţei veacului tău.’

(Flacăra – Revistă Literar-Ştiinţifică A Elevilor Liceului Mizil, martie 1976 – 30)

 

Dan Grigorescu:

 ’Sculptorul Nicolae Kruch este un artist cu o certă valoare a monumentalului; o demonstrează elanul liniilor din unele lucrări ale sale, ştiinţa de a pune în valoare specificul vechii arhitecturi româneşti. Dar e şi un bun portretist, care ştie să definească personalitatea modelului deopotrivă prin efecte de modelaj şi prin acelea ale cioplirii energice şi, în acelaşi timp, de o surprinzătoare delicateţe, a pietrei.’

(România Liberă, 1982)

 Teodor Mazilu:

  ’În sculptură, ca şi în alte meserii grele – care cer şi trudă fizică şi înălţarea spiritului – timpul uceniciei, timpul iubirii pentru meşter – cel care ştie mai mult decât tine – au un rol hotărâtor. Nicolae Kruch a fost discipolul lui Romul Ladea şi, din devotament, i-a urmat calea. Lucrările sale în pământ ars, în galvanoplastie, în marmură, în lemn, în aluminiu mi-au lăsat impresia unei bătălii deloc utopice pornită din necesitatea interioară de a eterniza delicateţea, zâmbetul, îngundurarea şi măreţia omului. Se pare că acest vis e visul tuturor marilor sculptori.’

(România Liberă, 1980)

 

Nicolae-Paul Mihail:

  ’Întreaga creaţie a lui Nicolae Kruch se desfăşoară după o logică implacabilă, seriile tematice decurgând în mod firesc unele din altele, potenţându-se reciproc, constituindu-se, în final, într-un mod coerent de a înţelege viaţa, arta, realitatea, matricea stilistică şi nu în ultimul rând ce înseamnă a fi contemporan cu tine însuţi…Arma principală a artistului, mijlocul cel mai drag de a-şi exprima gândurile, este portretul. Kruch ne oferă, desigur, şi ansambluri monumentale, unele chiar de mare amploare, ceea ce nu contrazice afirmaţia noastră că tema predilectă este omul, şi nu un om oarecare, demitizat sau prezentat sub lumina artificială şi caricaturală a unor reflectoare obiectiviste, ci omul luminat din interior de faptele şi de Destinul său; în general, omul tragic , aşa cum este înfăţişat în excelentele portrete psihologice ale lui Horia, Bacovia, Nichita Stănescu, Nicolae Labiş sau în capul de femeie din lemn de scoruş…’

(Săptămâna, 1988)

 

 Ruxandra Ionescu:

’Sculptorul Nicolae Kruch face dovada – cu această ocazie – unei variate game de posibile apeluri iconografice la unul şi acelaşi gen, portretistica – de la portretul metaforă, la portretul-istorie, la relieful de sorginte votivă, cu trimiteri la majolicile lui Luca de la Robbia, până în portretul-notaţie lirică rezultat din impactul cu fizionomiile cunoscuţilor din imediata apropiere.’

(Flamura Prahovei, 1982)

Reclame

Un gând despre „Daris Basarab – Rugul creaţiei: Nicolae-Otto Kruch (1932 – 1995)

Comentariile sunt închise.