Constantin Enianu – Afacerea imaginaţiei: Codul lui Da Vinci

Documentarul episodic de televiziune „Conspiraţii sub lupă“, prezentat în premieră de „Discovery Civilisation“ (versiunea în lb. română „Zone studio“), supune cele mai durabile teorii ale conspiraţiei unei baterii de teste ştiinţifice. În acest sens, am ales unul din episoadele care analizează cea mai mare teorie a conspiraţiei, afirmaţia că istoria ultimilor 2000 de ani are la bază o minciună: „Codul lui da Vinci“. 

De la New York la New Delhi, o carte a stârnit discuţii pe mapamond: „Codul lui da Vinci“, a scriitorului Dan Brown. A fost vândută în 15 milioane de exemplare, în 30 de limbi, iar numărul este în creştere. Se pare că fenomenul e global, vânzând cea mai mare teorie a conspiraţiei unui public interesat. Afirmaţia de bază a teoriei: Iisus Hristos, departe de a fi Mântuitorul celibatar şi divin, cum spune Biserica Creştină, a fost cât se poate de uman. Şi mai şocantă e afirmaţia că mama copilului a fost femeia atât de dispreţuită de apostoli: Maria Magdalena, o prostituată. Dacă teoria s-ar termina aici, ar fi de ajuns pentru a rescrie istoria. Însă acesta e doar începutul. Începând cu acest copil, descendenţii lui Hristos au supravieţuit de-a lungul istoriei, creând o stirpe regală care poate fi urmărită de-a lungul secolelor şi care continuă până astăzi. Această stirpe e adevărata natură a Sfântului Graal, identificat în mod eronat cu potirul în care s-a păstrat sângele lui Hristos. Desigur, orice dovadă a existenţei acestei stirpe ar submina ideea divinităţii lui Hristos şi ar genera o criză în Biserica Creştină.
Când în sec. XI un ordin de călugări războinici, Cavalerii Templieri, a descoperit documente care dovedesc existenţa Graalului, Biserica Catolică a acţionat rapid: i-a strâns pe toţi şi i-a executat. Descendenţii şi-au pierdut urma, iar Graalul a fost ascuns. Documentele descoperite de templieri nu au dispărut o dată cu ei. Se afirmă că au fost ascunse în Franţa şi protejate de o societate secretă, numită Prioria din Sion, printre ai cărei Mari Maeştri se numără mari personalităţi din istorie: sir Isaac Newton, Claude Debussy şi Leonardo da Vinci. Ideile sunt şocante şi mulţi vor să le creadă. Sunt însă adevărate ? „Conspiraţii sub lupă“ susţine că va răspunde o dată pentru totdeauna la această întrebare. Studii istorice şi de istoria artei, exegeze biblice, simbolică, genealogie, chiar criptografie, toate vor fi folosite pentru a verifica principalele premise ale teoriei. A avut Iisus Hristos un copil cu Maria Magdalena ? Leonardo a codificat secretul în picturile sale ? Descendenţii lui Iisus trăiesc printre noi ? Există Sfântul Graal ? E timpul să dezvăluim realiatatea din spatele ficţiunii, să descifrăm codul.
Prima afirmaţie e că Leonardo da Vinci, ca Mare Maestru al Prioriei din Sion, a lăsat mesaje ascunse în picturile sale, care, decodificate, au dezvăluit existenţa Sfântului Graal, stirpea lui Hristos. Şi mai important e faptul că, în pictura murală „Cina cea de taină“ din biserica dominicană Santa Maria delle Grazie (Milano), Da Vinci a înfăţişat-o pe Maria Magdalena la dreapta lui Hristos, indicând astfel că Iisus şi Maria erau căsătoriţi. „Indiciile sunt acolo. E suficient să priveşti“, spune cartea lui Brown. Figura are trăsături feminine clare şi, mai mult, Leonardo a introdus cu ingeniozitate două litere în compoziţie, care atestă adevărata identitate a figurii, un M de la Magdalena şi un V, un simbol străvechi al feminităţii. Dar iată că Sora Wendy Beckett, istoric de artă, este sceptică. Ea menţionează: „Erau doar 12 ucenici, iar Iisus, la Cina cea de taină, a adus un al treisprezecelea, pe Maria Magdalena. Unde a dispărut Sf. Ioan ? Evident că nu lipseşte. Iată-l aici. În frumuseţea lui tinerească. Ioan a fost mereu înfăţişat ca un tânăr cu părul lung. Mai e ideea fantezistă că acest V şi, posibil, un M au legătură cu Maria Magdalena. Fireşte că nu e aşa. V-ul apare când oamenii stau înclinaţi. Priviţi în partea cealaltă. Aici sunt Filip şi Matei şi mai apare un V micuţ între Matei şi Levi.“ Fresca „Cina cea de taină“ e veche de 500 de ani şi foarte deteriorată. E greu de spus acum dacă această figură e un bărbat sau o femeie. Totuşi, când pictura a fost dezvelită pentru prima oară, identiatea personajelor ar fi fost clară pentru toţi. Dacă Leonardo ar fi inclus-o pe Maria Magdalena, ar fi fost excomunicat, o pedeapsă pe care nu a primit-o. Afirmţiile nu se referă doar la „Cina cea de taină“. În „Mona Lisa“, Leonardo a creat o fuziune a masculinului şi femininului, trimiţând la uniunea dintre Iisus şi Maria Magdalena. Se afirmă că nivelurile diferite ale peisajului care încadrează personajul sugerează cele două sexe, că faţa Giocondei e un amestec de elemente masculine şi feminine, şi că Leonardo a intitulat pictura cu o anagramă ingenioasă a zeului masulin Amon şi al zeiţei Isis. Iată ce spune în continuare sora Wendy: „Picturile nu aveau titlu în Renaştere. Prima referinţă la această pictură sună aşa: «O doamnă florentină». Deşi s-a stabilit de mult că e vorba de Lisa del Gioconda, a durat mult timp până când numele a fost simplificat la Mona Lisa. Nu e vorba de Amon şi Isis. Aşa ceva nu există. Cred că Brown are dreptate în afirmaţia că masculinul şi femininul sunt perfect echilibrate aici, motivul fiind simplu: Lisa e foarte echilibrată. Elementul masculin existent în orice femeie fuzionează complet cu elementul feminin existent în orice femeie. Ştim tot ce a pictat Leonardo: câteva picturi şi foarte multe desene. Nu e nici o blasfemie printre ele. Leonardo era un gânditor serios, un intelectual, nu o minte rătăcită.“ Sora Wendy, un expert reputat în arta Renaşterii, nu crede că există indicii codificate în picturile lui Leonardo. Dar neajunsul studiilor de artă e că trag concluzii subiective. Din acest motiv, prima afirmaţie rămâne nedovedită.
A doua afirmaţie a teoriei conspiraţiei este mult mai controversată: Iisus a fost căsătorit, iar Biserica timpurie a ascuns acest lucru pentru a promova caracterul divin al Mântuitorului, negându-i latura umană. În cadrul acestei muşamalizări, Biserica a alcătuit evangeliile, relatările din sec. I ale vieţii lui Hristos, eliminând orice referire la căsătoria şi urmaşul lui. Teoria afirmă că, în ciuda eforturilor Bisericii, dacă examinezi atent evangheliile, există încă suficiente detalii care relevă adevărul. În Evanghelia după Luca, e un fragment în care o femeie, uneori identificată drept Maria Magdalena, îi unge picioarele lui Hristos cu ulei şi le şterge cu părul ei. Teoria susţine că acesta e un act sexual, gestul unei soţii. Astfel, s-a conceput un test, pentru a se vedea dacă afirmaţiile din teoria conspiraşiei sunt corecte. A fost invitat exegetul biblic Edward Adams şi rabinul Jonathan Romain, expert în istoria socială a evreilor, la o biserică din centrul Londrei. Nu li s-a spus la ce să se aştepte. Ei au fost puşi să asiste la ungerea cu ulei a picioarelor unui tânăr de către o tânără. Rabinul Jonathan Romain a spus: „Spălarea picioarelor era ceva obişnuit în vremurile acelea. E vorba de sec. I, în ţinutul Izraelului. Era foarte cald, mult praf. Oamenii purtau cel mai adesea sandale. Era un gest obişnuit de ospitalitate să întâmpini un călător spălându-i picioarele. Este un act public, aşa că e puţin probabil să fie un gest erotic, care ar fi limitat la un cadru mai intim, la dormitor. În faţa unor martori, e mai probabil să fie un gest de respect sau de penitenţă.“ Iar Edward Adams menţionează: „Femeia care săvârşeşte acest act sărută picioarele lui Iisus şi acest lucru poate fi interpretat ca un gest erotic. Trabuie să ţinem cont că sărutul, ca şi alte culturi, nu avea neapărat conotaţii sexuale. În contextul respectiv, este acţiunea unei femei penitente. E un semn că ea a simţit că a primit iertarea din prtea lui Iisus pentru un păcat nenumit.“ Lăsând acest episod deoparte, sunt şanse mari ca Iisus să fi fost căsătorit ? Rabinul: „Majoritatea oamenilor obişnuiţi erau căsătoriţi, pentru că era tendinţa principală în iudaism şi datorită impulsurilor noastre biologice… Dar, ca şi acum, nu toţi erau căsătoriţi. Sunt mulţi profeţi despre care nu ştim că ar fi fost căsătoriţi. Nu trebie să fii căsătorit ca să fii profet. Nu era un păcat să fii celibatar.“ Adams crede că ascunderea deliberată a acestui fapt ar fi imposibilă: „Evangheliile au fost scrise, conform părerii majorităţii experţilor, spre finalul sec. I. Pe atunci, Biserica nu era sistemul birocratic centralizat creat ulterior. Biserica nu era în poziţia de a ascunde aceste informaţii. Nu avea mecanismele necesare pentru a tăinui aceste informaţii. E puţin probabil că acest aspect al vieţii lui Iisus a fost omis în mod deliberat de cei care au scris evangheliile.“ Afirmaţia conform căreia căsătoria lui Iisus a fost eliminată din evanghelii nu are nici o bază. În această lumină, pare puţin probabil ca Iisus să fi fost căsătorit. Însă acest rezultat nu infirmă teoria conspiraţiei.
În partea a doua a documentarului se examinează dovezi şocante care par să confirme tot ce e scris în cartea lui Dan Brown, „Codul lui da Vinci“: arbori genealogici despre care unii susţin că urmăresc descendenţa lui Hristos până în zilele noastre şi, cel mai uluitor indiciu, documente ce conduc la Sfântul Graal. Iată că mai sunt dovezi, care, dacă sunt veridice, pot demonstra că Brown spune adevărul în cartea sa.
În anii ’60 la Biblioteca Naţională a Franţei, din Paris, cercetătorii au descoperit o genealogie extraordinară. Aceasta urmărea o decendenţă de la primii regi francezi, merovingienii, până în sec. XX. În plus, ca şi când acest lucru n-ar fi suficient de uimitor, s-a descoperit apoi o legătură între merovingieni şi cea mai importantă linie de sânge dintre toate, cea a lui Iisus Hristos. Dacă afirmaţiile sunt corecte şi genealogia nu conţine erori, descendenţii lui Hristos pot fi urmăriţi până în zilele noastre şi trăiesc printre noi. Profesorul Paul Fouracre, o autoritate în domeniul istoriei merovingienilor, a acceptat să verifice această genealogie: „Am în faţa mea un arbore genealogic pe cinci pagini. Dacă este autentic, ar fi ceva absolut extraordinar. Ar fi pentru prima oară când am putea urmări o descendenţă din sec. VII până în sec. XX. Genealogia începe cu un rege pe nume Dagobert, despre care ştim multe. E un fapt corect. El a existat. Pe linia a doua apare un fiu pe nume Sigebert. E în regulă. A avut un fiu pe nume Sigebert. La următoarea generaţie, avem un fiu pe nume Dagobert II. Ştim că Dagobert II a existat. Însă diferenţa între această genealogie şi tot ce am văzut eu până acum sunt numele a două soţii ale acestui Dagobert. Nu ştim nimic despre căsătoria lui, despre eventualii urmaşi. În acest document apar mai multe fiice ale lui Dagobert II, dintre care nici una nu a existat. Una are chiar un nume irlandez. Restul descendenţilor, începând de la mijlocul sec. XVIII, îmi sunt total necunoscuţi, deşi studiez această perioadă de 30 de ani. N-am întâlnit nici o referire la aceste persoane. De fapt, nu se cunoaşte nimic din sursele timpului despre destinul merovingienilor după dispariţia lor în 751. Genealogia apare ca fiind în mod evident inventată şi nu dovedeşte existenţa stirpei lui Hristos. Un singur indiciu rămâne, cel mai important dintre toate: Sfântul Graal. Unii spun că el a fost deja descoperit.
În 1892, într-un orăşel numit Rennes-Le-Château, un preot paroh a găsit două documente conţinând un text indescifrabil. Intrigat, le-a dus la Paris şi, cu ajutorul unui teolog, le-a descifrat. În doar câţiva ani, preotul a strâns o avere uriaşă. Teoria conspiraţiei susţine că el a descoperit Sfântul Graal, stirpea lui Hristos, şi a fost plătit de Biserică, disperată să ascundă orice dovadă a caracterului uman al lui Iisus. În mod uimitor, documentele au fost publicate în anii ’60, împreună cu soluţiile lor decodificate, dar, după preotul din Rennes-Le-Château, nimeni n-a reuşit să le folosească pentru a descoperi Graalul. Sunt oare autentice ? Expertul criptograf John Gordon a fost chemat să decidă. Primul sul conţine aşa-numitul Pergament Dagobert, o colecţie de texte evanghelice care, decodificate, dezvăluie un mesaj secret despre regele Dagobert II. „Pare o scriere medievală, în alfabet latin, presărată cu simboluri stranii.“, spune Gordon. Al doilea sul conţine Pergamentul Păstoriţei. Se afirmă că acestea au fost descifrate în sec. XIX în trei săptămâni. Gordon e sceptic: „Problema e că sunt prea multe posibilităţi. Unul ar putea fi cheia altuia. Interpretăm primul document ca o serie de numere în loc de litere şi le folosim, ca indiciu, ca să selectăm anumite litere din al doilea document. Sau poate că e un alfabet scris în altă ordine, poate că e scris în ordine inversă, pornind de la finalul alfabetului. Sunt atât de multe variante posibile pe tema aceasta, încât poţi continua la nesfârşit, fără să descoperi nimic.“ Soluţia îi confirmă bănuielile. Trebuie descoperite 128 de litere aleatoare şi transcrise prin 5 cifruri succesive, două dintre care folosesc chei, fragmente de inscripţii de pe pietre obscure de mormânt. Mesajul a fost codificat de 6 ori. „Nimeni nu poate descoperi această cheie. Pentru mine, e destul de clar.“, adugă John, şi scrie repede un program de computer care să facă transcrierile pentru decodificarea pergamentului, demonstrând de ce nimeni nu a putut descifra codul. „Începi cu un nonsens total şi în fiecare etapă obţii alt nonsens. Până în ultima etapă, nu ai nici o dovdă că vei obţine un mesaj verosimil.“ Cei care ar încerca să spargă codul ar trebui să caute orbeşte. Când obţii un nonsens, nu te gândeşti că ai făcut ce trebuia şi nu încerci din nou să transcrii nonsensul pe care l-ai desoperit. Presupui că ai greşit codul şi o iei de la capăt. Asta conduce la o singură concluzie după Gordon: „E prea simplu să spunem că e o farsă. E dezamăgitor. Nu e romantic, nu e palpitant. Ar fi mai frumos să credem că există un mesaj de mare însemnătate. Dacă găsiţi pe cineva care are de câştigat din decodificarea mesajului, sugestia mea e că această persoană a făcut o farsă.“ S-a dovedit că pergamentele sunt o farsă. A patra şi ultima premisă din „Codul lui da Vinci“ a căzut. Nimic din teorie nu stă în picioare. Oare asta înseamnă că întreaga teorie e fictivă ? Nu e nimic adevărat în ceva cu atât de mulţi adepţi în cercurile ştiinţifice, ca să nu menţionăm cei 50 de milioane de cititori din toată lumea ? Dacă nu există stirpea lui Hristos, care e funcţia Prioriei din Sion ?
Când dovezile sunt reexaminate. Iese la lumină un fapt remarcabil. Toate documentele provin din acelaşi loc, o arhivă de la Biblioteca Naţională din Paris numită Dosarele Secrete. O colecţie de documente, articole şi genealogii, dosarele conţin o listă a Marilor Maeştri ai Prioriei din Sion, arborele genealogic al merovingienilor, care conţine descendenţii lui Hristos şi descrieri ale pergamentelor cifrate ce conduc la Sfântul Graal. Documentele false erau toate adunate într-un singur dosar, creând o minciună de proporţii. Se pare că lumea a căzut în capcana unei farse deliberate. În privinţa autorului ei, există un indiciu descoperit în analogia analizată de prof. Paul Fouracre. „Remarcăm apariţia numelui Plantard începând cu a 12-a generaţie. Numele apare tot mai des în ultima parte a documentului. Ultima pagină e un arbore genealogic pe care l-ar putea concepe oricine, cu multe persoane obscure, presupuse a fi imposibil de localizat, care n-ar trezi interesul cuiva din afara familiei. Mi se pare logic să ne gândim că autorul e cineva din această familie.“
Pe ultima pagină a genealogiei apare un nume, Pierre Plantard, un bărbat care afirmă că a fost Mare Maestru al Prioriei din Sion. De ce a creat o farsă atât de elaborată ? Cineva crede că ştie. Jean-Luc Chaumeil, un ziarist francez, care şi-a dedicat ultimii 25 de ani creării unui dosar voluminos despre viaţa şi activitatea lui Plantard, Mare Maestru al Prioriei din Sion. Născut în 1920, Plantard a fost un visător care şi-a petrecut viaţa urmărind o fantezie: că descindea din primii regi adevăraţi ai Franţei, merovingienii. Când a aflat legenda de la Renne-Le-Château, despre pergamentele cifrate şi averea fabuloasă a preotului, i-a venit o idee strălucită. Dacă secretul descoperit de preot era supravieţuirea dinastiei merovingiene ? Şi-a propus să transpună această idee în realitate. În 1956, a creat asociaţia Prioria din Sion, fără legătură cu ordinul medieval. A numit-o după un deal din apropiere. Prioria din Sion avea să fie păzitoarea secretelor. Apoi, Plantard a produs documente, a inventat o istorie a Prioriei şi-a legat numele de merovingieni şi, cu ajutorul unui anume Philippe de Cherisey, a falsificat pergamente cifrate care să trimită la o comoară ascunsă. De Cherisey i-a mărturisit aceste fraude lui Chaumeil. „Iată documentele, pentru a treia şi ultima oară, cu cheia interpretării lor, pentru a dezvălui mecanismele acestei farse destul de reuşite.“ Însă farsa a fost prea reuşită. A captivat imaginaţia tuturor celor care au întâlnit-o. Autorii bestseller-ului din anii ’80 „Sângele sfânt şi Sfântul Graal“ au reinterpretat dosarele în lumina propriilor obsesii biblice. Secretul ascuns în documente a încetat a fi stirpea merovingienilor şi a devenit stirpea lui Hristos: genealogiile conduceau la descendenţii lui Iisus. „Sângele sfânt şi Sfântul Graal“ a fost sursa de inspiraţie a cărţii „Codul lui da Vinci“, prin intermediul căreia farsa, la început redusă ca amploare, a cucerit lumea. Acum, însă, totul a fost dezvăluit. Stirpea lui Hristos, adevărul din spatele Codului lui da Vinci, sunt toate nişte invenţii.
Cel care a consemnat pe marginea documentarului, crede că autorul cărţii de mai sus nu este partizanul lui Moş Gerilă, ci al lui Moş Crăciun, întrucât scriitura sa, încadrată în evenimentele-şoc ale curiozităţii umane, îi va aduce mântuire când cei 50 de milioane de cititori vor înţelege că Banul poate fi gelos şi răzbunător, ca şi Dumnezeu de altfel, pe omenire.

 

 

Reclame