Dan Grigoraş, omul pentru care teatrul este raţiunea de a exista

 A interpretat sute de personaje, încă de pe vremea studenţiei, a câştigat premii importante la festivaluri de teatru din întrega ţară şi îşi doreşte să joace roluri cât mai complexe şi variate. Născut pe meleaguri vrâncene, Dan Grigoraş a descoperit arta teatrală pe când era elev al Liceului AgroIndustrial din municipiul Adjud, acolo unde dragostea pentru literatură s-a contopit cu pasiunea pentru teatru, inoculată de profesorul de limba rusă, Vasile Batâr, în colaborare cu dascălul de limba română, Adrian Botez. Dornic să devină un actor de renume, mai ales că era sigur de faptul că acesta este adevărata sa vocaţie, a urmat Facultatea de Teatru şi Film din Bucureşti. Pe perioada studenţiei a interpretat zeci de roluri care l-au ajutat să se formeze şi să cunoască o bună parte din tainele acestei arte care, aşa cum susţine, reprezintă „însăşi raţiunea de a exista”. „Teatrul este cea mai bună formă de purificare. Toate emoţiile, atât pozitive, cât şi negative sunt descărcate pe scenă. Practic evadezi din cotidian şi te transpui într-o altă lume”, mărturiseşte actorul.

dan_grigoras_6În anul 1997, imediat după absolvirea facultăţii, Dan Grigoraş a fost cooptat în trupa Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, rolul de debut pe scena acestei instituţii de cultură fiind cel al lui Vosmibrator, din spectacolul „Pădurea” de N.A. Ostrovski. „A fost un rol de compoziţie, întrucât interpretam un bărbat de aproximativ 55 de ani”, precizează Grigoraş. Apoi, au urmat multe alte roluri importante, printre care Cadâr, din piesa „Tache, Ianche şi Cadâr” de V.I Popa, Don Carlos din „Don Juan” de Moliere, Contele de Kent din „Regele Lear” de William Shakespeare sau Jim din „Opera Calicilor” de Vaclav Havel. Însă, personajul care i-a rămas în suflet este Fernando Krapp din piesa „Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare” de Tankred Dorst. „A fost un personaj complex, cu multiple faţete din care unele se aşezau perfect similar cu parcursul meu uman, iar altele erau la milioane de ani-lumină de ceea ce însemnam sau, cel puţin, credeam eu ca însemn. Nu mai vorbesc de «presiunea» benefică de a juca spectacolul în prezenţa multi-premiatului său autor”, spune Dan. Premii la festivaluri Membru al unui teatru de echipă, Dan Grigoraş se poate lăuda cu reuşite colective. Astfel, în anul 2006, a obţinut Marele Premiu, la Festivalul din Galaţi, cu piesa „Volpone”, în regia lui Louise Dănceanu, iar în 2008, în cadrul Festivalului de Dramaturgie Contempornă din Braşov, trustul de presă „Mix Media Grup” i-a acordat un Premiu Special, pentru spectacolul „Povestiri despre nebunia cea de toate zilele” de Petr Zelenka, în regia lui Radu Afrim.

De asemenea, a mai participat la Festivalul Multicultural Internaţional „Fără bariere” din Satu Mare, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, la Festivalul Zile şi Nopţi de Teatru European din Brăila, iar lista poate continua. Cât despre faptul că nu s-a alăturat trupei din cadrul Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focşani, care era mult mai aproape de casă, Dan Grigoraş pune totul pe seama hazardului. „După absolvirea academiei, primul concurs afişat la avizierul studioului Casandra a fost organizat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Şi acolo am rămas până în ziua de azi”, conchide actorul. Întrebări şi răspunsuri: De ce nu aţi ales să deveniţi actor al unui teatru din Bucureşti? Bucureştiul reprezintă, în mod cert, o atracţie pentru fiecare tânăr actor, însă „şcolii” de la Piatra Neamţ i se dusese vestea printre studenţii de la teatru ca fiind o treaptă necesară de formare în meserie. Aduce satisfacţii meseria de actor? Reuşitele, da. Însă doar personale şi nicidecum materiale. Actorii din provincie, cu excepţia celor care joacă în oraşele mari, nu au mari satisfacţii financiare, dacă nu au colaborări cu teatre mari. Oricum, eu îmi doresc să joc roluri cât mai complexe şi variate, bucurându-mă de ceea ce am. Ce-i place – Îmi place frumosul în toate formele sale. De asemenea, sunt pasionat de călătorii, muntele şi marea fiind în topul preferinţelor mele. Sunt de părere că în fiecare an trebuie vizitat un loc nemaivăzut pentru a te putea deconecta de cotidian. Ce nu-i place – Nu-mi place urâţenia interioară şi regret faptul că „n-am luat totul de la viaţă si nu i-am dat cât aş fi vrut”, vorba cântecului. Nu-mi place nici oamenii falşi, care nu au curajul să spună adevărul atunci când trebuie sau să nege o idee cu care nu sunt de acord.

adevarul.ro

HPIM5576

HPIM5580

HPIM5618