Constantin Enianu – versuri

neantul lucidităţii
 
greaţa de egoism şi ploaia de stele
întinate cu glorii uşoare de leu
plictisit de jungla emulaţiilor grele
în imanenţa dulce fără Dumnezeu
mă fac să umblu sub soare hai-hui
să nu mai văd nevăzuturi aprinse
cum stau ca şi candele uitate în cui
că-n lume nu-s bunuri în ele cuprinse
e textul formal mai bun decât toate
de aceea sunt mândru că pot muri
neştiut de cine e vrednic şi poate
cuprinde minuni de cuvinte-n a fi.
căci ce semnificaţii au materii grele
când formele storc noroaie din stele
 
 
 
 
salcâmul
 
                     Gândind la J.G. Herder
când rostul lumii în împletiri polare
am căutat şi-a dezvelit în vânt
mireasmă floarea peste ramul care
atinge cerul prin pământ
din el se naşte seva sufletelor rare
unindu-le cu legile-n frământ
să dăinuiască-n spaţii temerare
ce redeschid noi vremuri prin cuvânt
prin el iubirea intră-n consacrare
cu străluciri de gânduri peste frunţi
putându-i lua în primăvară floare
şi toamna spinii cei mărunţi
astfel solul slab va fi la el acasă
păzit prin rădăcina sa cea deasă
 
 
 
 
 
plictis
 
de muncă sătul caut ideale
liniştiri în somn de noapte
dar visele adesea infernale
readuc din ziuă fapte
să-mi strice inima ce bate
iregular de-atâtea nevricale
când zilele-s pierdute-n plate
agoniseli rotundo-axiale
şi-mi vine uneori s-apuc
pe căi frânte sau curbate
ca omul plictisit şi zăpăuc
sub efortul care-i scoate
în faţă glorii ce se duc
apoi politicos în spate
 
 
 
 
 
lectură
 
                                 după Al. Davila
al lui Vlaicu Vodă rumân Grue tăcut
redă din priviri cugete îndeajunse
că el ne apare străpuns de-un durut
peste spuzele gri cu jaruri ascunse
fiind român întruna mă doare
ce nu e al meu dar pe umeri am dus
neiertat în umblet în viaţa iertare
bufonică-mi pare o numire în plus
azi foc de idei ca piatră sculptată
aduc în tumultul care-nconjoară
patima firii de la străbuni păstrată
în mersul vremii cu-amintiri de ţară
urmaşii să-mi apese ţărână pe faţă
şi noi cugete să le hrănească viaţă
 
 
 
 
 
neant şi dulce
 
neant numesc scolasticii forma
spre care am pornit încet-încet
din ea surâde maiestos şi norma
descinsă-n minţi aprinse de hamlét
şi forma văd cum stă mereu în faţă
căci vrea amintire fabrică-n Idee
noi atribute din substanţe-n viaţă
sau prelucrează vise de pe căi lactee
şi fapta e aceea care-i pusă-n frunte
Mefistofel Maestul şi Iubita
prin combinaţie vor carbon să-nfrunte
că-n mersul firii rana-i dolce vita
şi la final tot praful de pe blană
complet va vindeca a pielii rană
Reclame