Cenaclu dedicat poeziei creştine la Mănăstirea Caşin

12.3.2013-Casin7

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în Biserica cu hramurile „Buna Vestire” şi „Sf. Simeon Noul Teolog” din parohia Mănăstirea Caşin II, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, s-a organizat marți, 12 martie, prima ediţie a Cenaclului „Sfinţii Trei Teologi: Sfântul Simeon, Noul Teolog, Sfântul Grigore Teologul şi Sfântul Ioan Evanghelistul”.

Programul a cuprins recitaluri din mai mulţi poeţi creştini şi a fost susţinut de elevii Şcolii „Ghiţă Mocanu” din Oneşti şi de cei de la Şcoala Generală Mănăstirea Caşin.

„Scopul cenaclului a fost acela de a-L preamări pe Dumnezeu prin sfinţii săi. Ne-am propus ca la această primă ediţie să organizăm, având în vedere că parohia noastră l-a serbat pe Sfântul Simeon, Noul Teolog, un cenaclu. Am avut bucuria ca slujba Sfintei Liturghii să fie oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Cenaclul organizat în parohia noastră este un recital de poezie creştină, care cuprinde fragmente din imnele iubirii dumnezeieşti ale Sfântului Simeon Noul Teolog, în traducerea părintelui Dumitru Stăniloae. Prin acest recital de poezie creştină ne-am propus să promovăm imnul creştin. De asemenea, dorim să arătăm cât de importantă este poezia creştină, bazându-ne pe ceea ce ne învaţă Biserica noastră, dar în mod special pe scrierile părintelui Dumitru Stăniloae”, a spus pr. paroh Ioan Bârgăoanu.

Conferenţiari de la Bucureşti şi Iaşi

Evenimentul face parte din seria acţiunilor culturale organizate de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului cu prilejul Anului comemorativ al părintelui Dumitru Stăniloae. În cadrul cenaclului au avut loc discuţii cu privire la opera de traducere realizată de părintele Dumitru Stăniloae.

La acest cenaclu au conferenţiat conf. univ. dr. Dan Mihai Chiţoiu, de la Facultatea de Filosofie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi şi lect. dr. Sabin Preda, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti.

„Această sărbătoare a fost legată de personalitatea părintelui Dumitru Stăniloae pentru că este considerat cel mai mare teolog al sec. al XX-lea. Părintele Stăniloae ne-a arătat cât de importantă este poezia creştină. Dorim să atragem atenţia asupra importanţei limbajului poetic în teologie printr-un recital de poezie creştină. Acest recital se vrea o rugăciune a poeziei şi o poezie a rugăciunii”, a adăugat pr. paroh Ioan Bârgăoanu.

12.3.2013-Casin212.3.2013-Casin912.3.2013-Casin10

epr.ro

Reclame