Constantin Enianu: Artă și emancipare – Mary Cassat

femeiaMary Cassatt este una dintre puţinele femei de la începutul sec. 20 care s-au impus în domeniul artistic într-o istorie a artei dominată de bărbaţi. Americană de origine, ea a locuit 60 de ani în Franţa, sprijinind primul mare curent al artei moderne: impresionismul. Deşi avea o educaţie aleasă, manifesta un interes deosebit pentru formele moderne de artă şi o deschidere către tehnicile şi ideile artistice avangardiste. Mary Cassatt s-a născut în mai 1843, în Allegheny City, în apropiere de Pittsburg, S.U.A. Tatăl ei era un bancher bogat care, curând după naşterea lui Mary, a devenit primar. Familia Cassatt era exponenta a două clase sociale: vechea aristocraţie colonială americană şi noua clasă a societăţii capitaliste antreprenoriale, care se năştea odată cu creşterea fenomenului industrializării. Prin urmare, Mary avea un statut social garantat, la adăpostul grijilor materiale, precum şi o cunoaştere a mediului cultural de la o vârstă fragedă. În anul 1849, familia Cassatt s-a mutat la Philadephia, oraşul american ce avea să fie asociat în timp cu imaginea lui Mary Cassatt. Cursul anilor următori a fost decisiv pentru tot restul vieţii sale. Timp de doi ani familia a călătorit în Europa, din pricina bolii grave a lui Robert, fratele lui Mary. Familia a petrecut mult timp la Paris, apoi la Heildelberg şi Darmstadt, unde, în cele din urmă, băiatul de 13 ani s-a stins din viaţă. După întoarcerea la Philadelphia, oraş cultural pe atunci şi al doilea ca mărime din S.U.A., Mary a început să-şi dea seama ce vrea să fie cu adevărat. La numai 15 ani, Cassatt s-a hotărât că vrea să devină artistă, iar un an mai târziu, în 1860, s-a înscris la Academia de Arte Frumoase din Pennsylvania, prima şcoală şi primul muzeu de artă din America. 

În secolul anterior în Europa, femeile fuseseră acceptate selectiv în cadrul academiilor de artă, iar din anumite puncte de vedere, Academia din Pennsylvania era o instituţie vizionară, care oferea aceeaşi educaţie atât fetelor, cât şi băieţilor, folosind crochiul, imitarea operelor marilor maeştri sau pictura cu modele. Totuşi, Mary Cassatt se plângea că pierde prea mult timp cu desenarea unor animale, cum ar fi vacile. Pe lângă asta, deşi erau foarte bine instruite, fetele aveau de înfruntat prejudecăţile mediului artistic local care pretindea femeilor să se rezume la pictarea de portrete.
În 1865, pe vremea când Războiul Civil încă făcea ravagii, Cassatt a luat decizia inevitabilă de a merge în Europa, pentru a-şi perfecţiona calităţile artistice. Cu toată opoziţia tatălui, s-a îmbarcat împreună cu mama sa în ceea ce avea să devină un tur de forţă artistic, prima oprire fiind la Paris. Avea să afirme că Parisul era oraşul ce permitea unei femei să presteze o activitate pentru care să fie apreciată. Nu putem însă trece cu vederea spusele lui Renoir, artist recunoscut pentru atitudinea lui radicală, care a afirmat că avocatele şi profesoarele sunt ca nişte „viţei cu cinci picioare“, considerând că femeile artiste sunt de-a dreptul ridicole. Aici la Paris, „École Nationale Superieure Des Beaux Arts“, cea mai renumită şcoală din Paris şi din lume, i s-ar fi potrivit cel mai bine, dar care, din nefericire, se adresa exclusiv bărbaţilor. De aceea, ca alternativă, Mary a apelat la ajutorul unui profesor proaspăt numit, pe nume Jean Léon Gérome, luând lecţii în atelierul lui. Însă adevăratul loc de studiu al ei se afla la câteva sute de metri mai departe de celebra şcoală. Aici, în cel mai mare muzeu al lumii, Luvru, Cassatt s-a alăturat altor tineri dornici de afirmare care veneau să facă schiţe sau să picteze, cu scopul de a studia colecţiile fenomenale aflate aici. Totuşi Luvrul era numai unul din centrele pariziene de interes artistic. Valorile se triau la Salonul anual subvenţionat de stat, un barometru al artei contemporane, care avea să se transforme treptat, într-un centru internaţional al artiştilor, al negustorilor de artă şi al colecţionarilor. În 1868, Cassatt expune la Salon tabloul intitulat „Cântăreaţa la mandolină“, care redă imaginea emoţionantă, aproape sentimentalistă, dar directă, a unei fete de la ţară care cântă la instrumentul cu coarde. Se pare că pictura a fost bine cotată, fiind expusă la nivelul privirii, în condiţiile în care pereţii erau tapetaţi de sus până jos cu diverse tablouri. Încurajată de succesul său modest, Cassatt s-a înscris şi în anul următor, dar a fost respinsă şi a declarat prietenilor că se simte umilită. După un scurt popas la Roma împreună cu mama sa, sub presiunea războiului franco-prusac, Cassatt s-a întors acasă în 1870. La câteva luni după revenirea în America, plasticiana doreşte să se întoarcă în Europa, unde apele s-au liniştit, dar opoziţia părinţilor merge până la retragerea sprijinului financiar. Totuşi, ea caută alte mijloace de finanţare pentru călătorie şi se întâlneşte la Pittsburgh cu un episcop catolic care o angajează să reproducă pentru catedrala din oraş câteva lucrări ale maestrului italian manierist Corregio. Aceste lucrări se aflau în oraşul italian Parma, aşa că artista pleacă într-o altă călătorie lungă prin Europa. Petrece opt luni în Parma pentru a copia lucrările şi a câştiga bani, după care pictează tablouri în stilul artei italiene din sec. 17 şi 18. Familia sa considera ca e bine sa se axeze pe portretistică, însă dorinţa ei era să execute lucrări mai ample.
În prima fază a creaţiei lui Cassatt se remarcă tendinţa de a experimenta, cu scopul de a da naştere unor valori noi. De aceea ulterior se detaşează de creaţiile maeştrilor europeni consacraţi şi se apropie de pictorii contemporani recunoscuţi. Se spune că, reîntoarsă la Paris, în timp ce trecea pe bulevardul Haussmann şi se uita în vitrinele galeriilor de artă, o serie de pasteluri aprinse i-ar fi atras atenţia. „Mi-au schimbat viaţa“, avea să scrie ea mai târziu. „Am văzut arta aşa cum îmi doream s-o văd.“ Era opera lui Edgar Degas, unul dintre fondatorii primului curent modern avangardist: impresionismul, care a intrat în atenţia publică în 1874, când un tablou de Claude Monet, „Impresie – răsărit de soare“, fusese ridiculizat de criticii francezi. Impresioniştii îşi luau subiectele din viaţa modernă: gări, străzi, oameni în timpul unui joc, iar tehnica lor era experimentală, încercând să surprindă urmele evanescente ale luminii. Cassatt a fost atrasă şi de faptul că impresioniştii fuseseră respinşi din Saloane, ajungând să organizeze expoziţii separate.
Dorinţa lui Cassatt de a se afilia curentului impresionist e evidentă în tabloul ei, intitulat frust „Fetiţă în fotoliu albastru“, care impresionează la prima vedere prin tuşe precise, subţiri, mai ales cele care conturează fotoliul. În acest tablou pictoriţa îşi asumă riscul de a picta fetiţa pe un fundal încărcat cu o carpetă în carouri şi o pernă, rezultatul având efectul unei animaţii. Cheia tabloului e starea pe care o transmite şi subiectul abordat, la anumite tuşe autoarea fiind ajutată în parte şi de Degas.
Cassatt, trecută de 30 de ani, fără copii, se simţea într-un fel obligată să devină ea însăşi copil, odată cu sosirea la Paris a părinţilor şi surorii sale. Familia fiindu-i pe parcurs un mijloc de inspiraţie. Un exemplu este tabloul „Citind Le Figaro“, cu portretul mamai sale, Katherine.
În 1879 Cassatt face ultimul pas – şi-a consolidat relaţia ei cu impresioniştii prin acceptarea invitaţiei de a expune în cadrul celei de a patra expoziţii impresioniste. „Femeie cu colier de perle în lojă la teatru“, unde este chiar chipul sorii sale, Lydia, constituie unul din tablourile expuse în care se regăsesc profunde accente policromatice impresioniste.
Opera lui Cassatt a fost întreruptă de grija pe care o purta familiei sale. Mama ei era grav bolnavă, iar în 1822, sora ei Lydia a murit. Devastată de durere Cassatt nu a mai expus nimic până la Expoziţia Impresioniştilor din 1866.
Sfârşitul perioadei impresioniste nu a fost un impediment pentru artista plastică. Începea cea mai fructuoasă perioadă din cariera ei, când a început să experimenteze gravurile, inspirată fiind de o expoziţie organizată la Beaux Arts, Paris, unde erau prezentate 725 de gravuri japoneze semnate de Utamaro, Hiroshige şi alţii. Gravurile lui Cassatt ilustrează in extremis procesul de emancipare a femeii, operă avută la acea vreme în vizorul criticilor de genul masculin, dar a încurajat creatoarele femei din deceniile următoare.
În 1891 moare tatăl lui Cassatt, dar acest fapt, deşi dureros, îi conferă un nou sens al libertăţii. Îşi cumpără propria casă, imensa Chateau of Beaufresne, din jurul careia a realizat diferite peisagistici, iar moartea mamei sale în 1895, i-a declanşat ultima perioadă importantă de creaţie: a determinat-o să exploreze mai intens ca oricând subiectul mamei şi copilului, reprezentând una din cele mai importante teme din istoria artei, care, de obicei, redă imaginea Fecioarei Maria şi a pruncului Iisus. Cassatt pictează mame tandre, dar moderne, hrănind copii, îmbăindu-i şi citindu-le. Într-un fel, aceste picturi sunt reflexul simbolic al regretelor artistei. Cassatt nu avut niciodată copii, dar a declarat deseori că fost măritată cu arta sa. A intrat în lumea umbrelor la 14 iunie 1926. A fost o artistă împlinită din punct de vedere financiar în timpul vieţii, însă în ultimii ani ai vieţii sale a avut senzaţia că a vândut pe piaţă prea multe opere.
Astăzi, la peste opt decenii de la moartea ei, două lucruri rămân evidente:
1. A fost unul dintre primii mari artişti plastici americani din sec. 19, contribuind la crearea unui avânt cultural al cărui impact e încă evident şi în prezent.
2. A fost o pionieră în pictura americană, deşi detesta eticheta de „femeie artist“, una dintre puţinele femei artiste plastice dinaintea secolul 20 cu o reputaţie deosebită.

 

Reclame