Maria Diana Popescu – De pe mormanele de bani şi de arme

Maria Diana PopescuAr trebui să nu aud, să nu-mi aduc aminte sau să arunc pisica moartă în curtea indiferenţei, cînd zăcămintele intră singure în abataj prin mîna miliţienilor planetari? Mă întrebam aşa, în sinea mea, oare dacă Irakul ar fi produs iepuri de casă în loc de petrol, ar mai fi fost vreodată invadat? Din moment ce mai toţi preşedinţii americani au vorbit personal cu Dumnezeu, probabil în şcolile de la ei copiii învaţă că civilizaţia s-a născut în Texas, iar scrierea a fost inventată de strămoşii lor. William McKinley a declarat în 1898 că a vorbit cu Dumnezeu într-o noapte, în timp ce se plimba pe culoarele Casei Albe, şi a primit ordin de la El să ia în stăpînire Filipinele, pentru a civiliza şi pentru a creştina populaţia de acolo. La mai mult de un secol, Bush asigura lumea că Dumnezeu este de partea sa în cucerirea Irakului. Oare de ce Dumnezeu o fi trimis ordine contradictorii lui Bush şi Papei de la Roma? La fel cum Reagan anunţa că Nicaragua este un pericol, Bush, plagiindu-l, a strigat că Irakul este un pericol. Obama, prea ocupat cu multiplele invazii, a uitat să respecte tradiţia şi să ne informeze cînd a vorbit cu Dumnezeu şi ce fel de democraţie i-a spus să instaureze în ţările invadate. Aceeaşi democraţie pe care au instaurat-o în Republica Dominicană, în Haiti şi în Nicaragua?

 Toată lume ştie azi că S.U.A. are propriile ogive nucleare care îi oferă impunitatea. Toată lumea a auzit că America fabrică şi vinde arme din greu şi că prin tradiţie se află mereu în război cu cineva. Atunci cine ucide pacea popoarelor? Indiscutabil, o asemenea istorie contemporană înspăimîntă şi ţine omul cu sufletul la gură, evidenţiind fragilitatea lumii în care trăim, dezechilibrele ei fundamentale, pe fondul cărora ficţiunea poate deveni în orice moment adevăr crud. Înainte de distrugerea Iugoslaviei, în cărţile lor figura România. Ar trebui ca numele lui Eduard Şevardnadze să fie dat unui bulevard din Bucureşti sau unei instituţii de pace, pentru că el a refuzat invitaţia Washington-lui de a invada România, altfel am fi fost o Bosnie sau un Kosovo. Secretarul de stat american, de la vremea loviturii de stat din ţara noastră, James Baker, îi ceruse lui Şevardnadze să invadeze România. „Ce, aţi înnebunit, aţi preluat voi doctrina Brejnev”, i-a replicat acesta, pe atunci ministru de externe al U.R.S.S. După lovitura de stat din decembrie 1989, cînd Baker a venit la Bucureşti, pe cine credeţi că a pupat întîiaşi dată? Pe agentul în sutană Laslo Tokes, licenţiat în ştiinţele trădării, azi, eminent instigator şi duşman al unităţii de neam.

 Cam aceştia ar fi prietenii omenirii, înstăriţi prin subjugarea statelor, prin acumularea de resurse cît mai egoist şi războinic cu putinţă. Prietenia lor e o reacţie sinceră la adresa nepăsării prin care omenirea a lăsat de prea multă vreme scara valorilor răsturnată. Ei au hotărît aprig şi intempestiv destinul unor popoare, îngenuncheate în aşa hal cu aberaţii gen libertate, terorism, dictatori, capitalism, privatizare, investitori, economie de piaţă, liberalizări, încît au ajuns sclavii celor care au inventat şi au umflat sistemul bancar, inducînd idea că fără bănci şi fără sistemul financiar ticălos din care se hrănesc bogaţii lumii, omenirea se prăbuşeşte. Sistemul acesta clădit pe bani virtuali şi pe împrumuturi cu dobînzi de tip caritas la scară planetară este un imperialism mai periculos decît cele din istoria trecută, un imperialism care a impus statelor anumite guverne dispuse să-şi vîndă poporul. Dacă Hitler a invadat Polonia cu tancurile, astăzi caracatiţele financiare cotropesc şi ucid. De pe mormanele de bani şi de arme, miliţienii planetei, mereu la pîndă, privesc omenirea cu un singur ochi şi acela orb ca al lui Polyfem.

 În încheiere, vorba lui Bologa tatăl din „Pădurea Spânzuraţilor”: am potrivit gîndul cu sufletul, sufletul cu vorba, vorba cu întîmplările lumii şi mi-am adus aminte să vă spun că Patriotismul nu este un cuvînt inutil, nici o virtute învechită. Este putere, credinţă, bucurie, demnitate şi onoare naţională! Trebuie să credem în noi, fiindcă în fiecare locuieşte Dumnezeu, dar mai ales în Biserică! Conştiinţa noastră nu-i altceva decît glasul lui Dumnezeu din sufletul omului. Oricît ar progresa ştiinţa, cultura şi omul, niciodată nu vor depăşi ca măreţie, învăţătura pe care Hristos a dat-o lumii. Din academii pînă în palate şi colibe, numele Lui a umplut pămîntul cu iubire, dar nu în sensul deşănţat şi vulgar al veacului nostru, ci în sensul jertfelnic. Acest duh ne trebuie şi nouă, românilor. Ne lipesc mucenicii pentru ţară.

 

www.agero-stuttgart.de

Reclame