Imaginea Mitropolitului Visarion Puiu în presa exilului românesc postbelic

Visarion PuiuÎn 10 August 1964, s-a stins în Franţa, în Exil, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Visarion Puiu. Dacă ar fi trăit până astăzi, ar fi împlinit vârsta rotundă de 100 de ani, căci s-a născut în 27 februarie 1879 în târgul Paşcani, din părinţi moldoveni de obârşie din judeţele Neamţu şi Roman. Seminarul l-a făcut la Roman şi Iaşi, iar studiile superioare la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde a obţinut titlul de Licenţiat în Teologie în anul 1905. În 22 Decembrie 1905 în Catedrala Episcopiei de Roman primeşte tonsura, intrând în tagma călugărească, iar trei zile după aceia a fost hirotonit diacon pe seama Bisericii Ortodoxe Române din Paris. Destinul a voit altfel. În loc să vină la Paris, a fost trimis la vestita Academie Teologică din Kiev, pentru doi ani, ca bursier al fondului episcopului Melchisedec din Roman. Întors în Ţară a fost hirotonit preot în Catedrala Episcopiei din Galaţi, la 6 decembrie 1908 şi ridicat la rangul de Arhimandrit la 1 Ianuarie 1909.

10 Mai 1936 Mai - La Cernauti, alaturi de primarele orasului,de Ziua Regelui

La 1 Aprilie acelaşi an a fost numit Director al seminarului din Galaţi şi Arhimandrit de Scaun al Eparhiei Dunării de Jos. La 1 Septembrie 1918 a fost trecut ca Director al Seminarului din Chişinău, iar la 1 Noiembrie acelaşi an a fost numit Exarh al Mânăstirilor din Basarabia. În sesiunea din 17-30 Martie 1921 a fost ales Episcop al Argeşului. La 25 Martie hirotonit arhiereu de Mitropolitul Primat al României, Miron Cristea, în Catedrala Mitropolitană din Bucureşti şi tot în aceeaşi zi investit de Regele Ferdinand I, iar la 27 Martie instalat în scaunul episcopal de la Curtea de Argeş, unde a păstorit timp de doi ani. În 28 februarie 1923, Congresul extraordinar al bisericii basarabene, compus din clerici şi laici, a chemat cu unanimitate de voturi pe P.S. Visarion în scaunul de Episcop al Hotinului, unde a păstorit până în anul 1935 şi unde a avut o excepţională activitate bisericească, spirituală şi gospodărească, în calitate de ctitor al acestei episcopii. În 17 Octombrie 1935, a fost ales Arhiepiscop de Cernăuţi şi Mitopolit al Bucovinei. Ca Mitropolit al Bucovinei, pe lângă faptul că a pus ordine în Frontul Religionar şi a încurajat prin donaţii substanţiale o serie de opere de cultură şi viaţă românească, s-a îngrijit şi de Locurile Sfinte, ajutând Patriarhiile istorice ale Ortodoxiei, din Ierusalim, din Antiohia şi Biserica Sinodală Rusă din Diaspora.

După criteriile omeneşti aici se opreşte ascensiunea Mitropolitului Visarion Puiu. După criteriile duhovniceşti abia aici începe Mitropolitul Visarion Puiu să-şi arate adevărata măsură de mare şi dârz ierarh, poate cel mai mare din câţi a avut România după întregire, până în necăjitele noastre zile.

Visarion Puiu

În 1938 Ministrul de Justiţie, Avocatul şi Profesorul de Drept Civil, Micescu a chemat la telefon pe Mitropolitul Visarion, spunându-i că a doua zi Carol al II-ea îl invită la masă şi prezent va fi şi Ministrul Cultelor Zigre. În aceeaşi seară Înalt Prea Sfinţitul Visarion a luat acceleratul de Cernăuţi-Bucureşti, iar a doua zi dimineaţa era aşteptat pe peronul gării de Nord, de Ministrul Justiţiei şi de Ministrul Cultelor. Împreună s-au îndreptat spre Palatul Regal. Înainte de a intra în Palat, Profesorul Micescu spune Mitopolitului, că pentru al vedea pe Rege, va trebui să salute pe „domniţa”. Mitropolitul mirat îi răspunde: „Domnule Micescu, Domniţa noastră este în surghiun, cum, a revenit?” Atunci Ministrul Micescu îl lămureşte că este vorba de Ileana Lupescu. Marele ierarh îi răspunde: „Domnule Micescu, Mitropolitul Bucovinei nu va saluta niciodată concubina regelui României”. Au fost introduşi în sufrageria palatului şi regele era extrem de supărat şi iritat. În timpul mesei Carol al II-lea îi spune că Domeniul Coroanei este vecin cu propietăţile Mitropoliei şi că ar dori ca Mitropolia să-i cedeze o parte din pădurile ei. Atunci Mitropolitul Visarion cu voce blândă dar apăsată îi spune: „Mitropolitul Bucovinei nu va semna un astfel de act chiar dacă i s-ar tăia degetele”. A doua zi după întrevedere, Carol al II-lea i-a retras investitura de Mitropolit al Bucovinei, fără să consulte Sfântul Sinod.

În aceaşi seară Mitropolitul Visarion şi-a luat o singură valiză şi pe jos de la Palatul Metropolitan s-a îndreptat spre gară, pentru a se retrage la Mănăstirea Neamţu. Vestea se răspândise în Cernăuţi ca fulgerul. Până la gară mulţimea se îngroşase atât de mult, încât în faţa gării totul era blocat, iar o mare de lume în genunchi şi cu lacrimi în ochi îşi lua rămas bun de la părintele spiritual şi de la rara personalitate bisericească şi politică din România, care a avut curajul să înfrunte şi imoralitatea şi abuzurile fostului rege al României de tristă memorie, Carol al II-lea. Trenul a trebuit să plece cu trei ceasuri întârziere. La plecare sirenele de la toate locomotivele din gară, cu sunet lung şi plin de jale, anunţau nu numai trimiterea în surgiun a mitropolitului şi protestul anonim al bucovinenilor, dar şi zilele grele, noaptea ce urma să vină peste acest colţ de grădină şi ctitorie voevodală. În 1940, luna Iunie, Carol al II-lea a semnat cu mână proprie cedarea Nordului Bucovinei. Tragic destin…

În timpul războiului, Mitropolitul Visarion Puiu a fost însărcinat de Sfântul Sinod al României să se ocupe de problema bisericească în Transnistria.

Ziua de 23 August 1944 l-a găsit la Zagreb, în Iugoslavia, delegat tot de Sfântul Sinod la sfinţirea unui episcop sârb. De acolo, refuzând să se întoarcă în Ţară, Mitropolitul Visarion Puiu a luat drumul lung şi greu al exilului şi s-a identificat cu soarta românilor pribegi, ocupându-se de viaţa lor religioasă şi spirituală. În exil, a înfiinţat Episcopia Ortodoxă Română din Exil, cu sediul la Paris. Pentru guvernul comunist din Bucureşti, prezenţa Mitropolitului a fost obiect de mare îngrijorare. În 1948 se pusese la cale să fie furat din Paris. Complotul a fost descoperit la timp şi încercările au eşuat. În această vreme, ca secretar al său, am fost zilnic lângă Marele Ierarh. Am fost cucerit total de rarele lui calităţi sufleteşti, de dorinţa ferbinte ce-i clocotea în inimă să înfăptuiască ceva sănătos pentru viaţa religioasă a Românilor în Exil, de marea lui dragoste pentru Biserica strămoşească şi pentru Ţara Românească. Mitropolitul Visarion Puiu s-a dăruit total pe cărările bisericeşti şi româneşti, imprimând în toate faptele lui, demnitatea de om, credinţa şi dragostea de Biserică şi neam. A fost trimis în Exil de Dumnezeu ca o binecuvântare, dar unii oameni ai pământului n-au fost capabili să sesizeze darul dumnezeesc şi semnele vremii. Mulţi nu l-au înţeles din neputinţă sau din frica de-a le lua înainte. Mitropolitul Visarion Puiu a fost necunoscut de aceşti oameni. El era ierarhul modest, blând, bun şi cu un trecut care putea să dea Exilului mare prestigiu. A fost lovit, i s-a înscenat boală mintală, a fost părăsit, n-a fost ajutat şi prin pierderea lui, Exilul Românesc s-a lipsit de una din cele mai frumoase figuri. Înfrânt, ca un stejar despicat de fulger, – de răutatea omenească – nu s-a întors în Ţară, aşa cum emisarii îi propuneau, ci a ales să moară în Exil, lângă cei ce l-au iubit, lângă cei ce l-au amărât şi lângă cei ce nu l-au înţeles. El îi iubea pe toţi, pentru că aşa cum adesea spunea, „Toţi sunt făpturile Sfântului Dumnezeu, toţi sunt fraţii noştri, toţi duc aceeaşi cruce, toţi ispăşim păcate grele şi toţi, chiar fără voia lor, cer să fie iubiţi”. Exilul Românesc are o datorie morală: şi cei ce l-au iubit şi cei ce nu l-au înţeles şi cei ce l-au amărât, toţi să mergem într-o zi la mormântul lui, şi în genunchi să-i cerem iertare. Ar fi un gest de echitate morală. Scriind aceste puţine şi incomplete rânduri, închei aşa cum totdeauna sfârşeam scrisorile mele:

Rămân al Înalt Prea Sfinţiei Voastre supus, credincios şi plecat serv.

Căci dacă omul s-a dus, duhul marelui ierarh trăieşte cu noi în Exil. Figurile intrate în legenda bisericească sau românească rămân vii.

Pr. Dr. Petre POPESCU”

Sursa: “Cuvântul românesc”, an IV, nr. 40, august 1979, p. 9.

1930, Visarion Puiu - Episcop de Hotin

Octombrie 1931 - Episcopul de Hotin Visarion Puiu alaturi de seminaristi de origine albaneza1932 - Episcop de Hotin

 

Visarion Puiu, Episcop de Hotin-19341934, la Balti,cu oaspeti de seama__Carol al II-lea, Mihai I si Gh. Tatarascu

Visarion_vers_2_spre_cimitirCruce Visarion