Iustin Pârvu la 94 de ani: „Aceste nevoinţe prin care am trecut au întărit în mine iubirea de ţară şi de neamul acesta obidit”

parintele Iustin ParvuNăscut pe 10 februarie 1919, la Poiana LarguluiNeamț, în 1936, intră frate laMănăstirea Durău iar în 1939, se înscrie la Seminarul teologic de la Mănăstirea Cernica. În perioada 1942 – 1944,  este numit preot misionar pe frontul de est până laOdessa. În 1948, este arestat pe motive politice și condamnat la 12 ani închisoare. Trece prin închisorile Suceava, VăcăreștiJilava și Aiud. În ultima clipă, înainte de a fi trimis la “reeducare” la Pitești, este trimis să muncească, deținut fiind, în mină la Baia Sprie. În 1960, este condamnat la încă patru ani de temniță pentru că nu s-a lepădat de credință. În 1964, este eliberat și devine muncitor forestier. Între anii 1966 – 1975, este preot-monah la Mănăstirea Secu, între 1975 – 1990, viețuiește la Mănăstirea Bistrița, apoi, între 1990 – 1991, este preot slujitor și duhovnic la Mănăstirea Secu. Din 1991, întemeiază Mănăstirea de la Petru Vodă – Neamț, al cărei stareț și principal duhovnic este. În anul 2000, ridică un schit de maici lângă Mănăstirea Petru Vodă, o casă de educație pentru copii și o bolniță. În 2003, înființează o publicație de învățătură și atitudine ortodoxă, cu apariție lunară, numită Glasul Monahilor. În anul 2008, la data de 2 noiembrie, este ridicat din gradul de Protosinghel la cel deArhimandrit. Din 2008, înființează o nouă publicație de gândire și trăire românească, numită ATITUDINI. Din această publicaţie (nr.972009) am ales fragmentul de mai jos. 

„Veacul acesta a fost veacul tulburărilor, pentru că m-am confruntat cu patru mari figuri politice care au tulburat lumea şi Europa, în special. Am avut perioada stalinistă, perioada hitleristă, perioada Mussolini şi toată gama aceasta a oamenilor – am putea spune – puţin bolnavi mintal, de urmările lor se văd şi până astăzi. Am fost în prea puţini ani, în care într-adevăr să am şi eu ocazia să stau liniştit şi să gândesc şi să văd cum s-a pus neamul acesta pe o temelie mai sănătoasă şi mai temeinică, pe linia unei Ortodoxii dăruită de Dumnezeu – mare dar – neamului nostru. Am avut de-a face cu oameni din toate categoriile, şi oameni mici, şi oameni mari, şi oameni de mijloc, şi oameni mai buni, şi oameni mai răi – de toate soiurile, în sfârşit. Şi am avut mereu, cu această lume, de dobândit o experienţă de rezistenţă şi de menţinere a vieţii mele care am format-o de mic copil, de la familia mea, de ortodocşi, ţărani sănătoşi, viguroşi, cu gânduri frumoase, în credinţa şi biserica strămoşilor noştri. De aceea, dacă mă gândesc şi privesc în urmă la anii copilăriei, când eram într-o şcoală câte  20 de copii – cum ne împărţeam noi frumos şi făceam două rânduri: un rând care mergea spre nordul satului şi altul care mergea spre sudul satului – şir de copii şi frumoşi, şi voioşi. Când întâlneam un bătrân – Bună-ziua, Bună-seara! Când întâlneam preotul scoteam pălăriuţele: Sărut mâna, Părinte!… şi aşa petreceam posturile mari, cum de pildă acum suntem la începutul Triodului. Şi aşa mergeam cu toţii la biserică şi acolo cântam împreună cu dascălii, învăţătorii, făceam dezlegarea de post pentru spovedanie, după care urma şi spovedania – încât ni se dădea în primele două săptămâni ale postului şi canon, pe care îl făceam pentru ispăşirea noastră de greşeli şi de păcate. Ne dădea cel puţin câte 500 de metanii cam în tot postul, 400 sau poate şi 600 – în funcţie de poznele pe care le făceam. Şi apoi ne apropiam cu cutremur şi cu frică de marea sărbătoare a Învierii Domnului. Nu mai spun câtă grijă aveam noi în timpul Postului Mare când ne preda la lecţii Patimile Mântuitorului nostru Iisus Hristos! Aveam în clasă şi nişte copii de altă rasă decât a noastră şi tare se tulburau aceşti copii din cauza nemulţumirilor noastre că Hristos a pătimit din mâna evreilor. Ce să mai spun când au venit vremuri atât de apăsătoare – 944 – despre care aproape că nici nu-mi mai vine să gândesc – cu începutul campaniei … al războiului… de acum ruşii cotropiseră ţara, veneau din ce în ce mai aproape, s-au izbit de fortăreţele de pe Valea Moldovei, Valea Siretului, cazematele de rezistenţă împotriva armatei de Răsărit. A venit apoi, în sfârşit, şi perioada de refacere, chipurile, a acestor vremuri grele, dar refacerile s-au transformat iarăşi în capitol de suferinţă, pentru că acum aici la noi se întâlniseră cele două curente: al comunismului şi al naţionalismului, al iubirii de patrie şi al distrugerii de patrie. Comunismul care bătea cu toată puterea împotriva acestor sacre noţiuni. A urmat apoi, în sfârşit, tulburarea aceasta mare când m-am întâlnit de-odată prin 949 cu vreo 6 ani de temniţă grea, d’apăi am luat-o de la Suceava, Aiud, Mină, Gherla, Piteşti – şi toate, în sfârşit, cetăţile acestea de rezistenţă a comunismului nostru din Ţara Românească. Toate lagărele şi toate închisorile – mă uitam pe o hartă de la Sighet – unde, în sfârşit, nu erau mai mult decât 60 de închisori, mici şi mari, şi lagăre, şi locuri de muncă forţată! Aşa încât, când am ieşit de acolo – ceea ce mi-a oferit bucuria – e că am pus temelia acestei biserici, închinată în cinstea marilor mărturisitori ai războiului comunist; în cinstea lor am ridicat biserica cu patronii – „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. S-au adăugat apoi casele care se văd ca o mărturie a ostenelilor credincioşilor ortodocşi din partea locurilor. Însă mai înainte de a veni încoace în Petru Vodă, am stat chiar vreo 4 ani la mănăstirea Bistriţa, unde şi-acolo n-a fost uşor, pentru că mănăstirea Bistriţa era o mănăstire misionară în apropierea oraşului Piatra Neamţ, unde aveam de-a face şi cu o cursă care venea de 3-4 ori pe zi, şi se descărcau (oamenii) la uşa mea, unde am stat şi acolo de veghe pâââ..nă la aşa-zisa Revoluţie, când am plecat şi am venit aici, în Petru Vodă şi am început lucrările acestea frumoase cu ajutorul credincioşilor care s-au nevoit, stând zi de zi până ce s-a acoperit biserica începută în mai. În acelaşi an am ajuns la acoperişul ei, la sfârşitul lunii octombrie, începutul lui noiembrie. Apoi a urmat pictura – din interiorul bisericii, din exteriorul ei, aşa încât a fost de altfel şi bucuria şi m-am regăsit aşa, în rostul meu din viaţa pe care am parcurs-o. De altfel toate aceste nevoinţe, aceste greutăţi, vâltori prin care am trecut – n-au făcut altceva decât să hotărască şi să întărească în mine convingerile mele – a iubirii de ţară şi de neamul acesta obidit”.

Nicolae Sava – ziarul Ceahlaul

Reclame