Mariana Gurza – poeme din volumul ,,Pe urmele lui Zenon”

mariana-gurzaPLÂNG  ÎN PRAG  DE SEARĂ

  În grădina sufletului meu

şi-a făcut cuib o pasăre cântătoare.

 Are ceva de rugăciune,

de chemare,

în dialogul ei

cu iasomia,

cu vântul,

cu gândul…

 

Şi-a depus oul albastru

în orbita de aur fals,

şi cântecul ei s-a limpezit

ca privirea mea

după prima ploaie de lacrimi.

 

 

TATĂ, MI-E DOR DE TINE

 

Mi-e dor de tine tată, mi-e tare dor

şi Doamne, grea este despărţirea,

şi n-am ştiut că o să mori,

dorindu-te mereu, aievea.

 

Nu ştiu dacă am greşit vreodată

şi tare-aş vrea ca să mă ierţi,

să fiu cu inima-mpăcată

că te-odihneşti printre cei drepţi.

 

 

PE URMELE LUI ZENON

 

Am prins tristeţea-n mâini

şi-am înveşmântat-o-n lacrimi.

I-am dat bineţe surâsului

şi am închinat pelin

în cupe de nostalgie.

Mi-am prins dorul în plete

şi i-am dat culoare nopţii,

apoi,

am fugit…

Mă temeam.

Alergam înfrigurată

Spre un sfeşnic pribeag

întocmai ca Zenon.

Ne-am surprins amândoi

în noapte întrebând…

 

 

ERAM FRUMOASĂ

 

Eram frumoasă

când te aşteptam.

Dar a trecut ceva vreme

de când noi doi

ne-am legănat

pe două curcubee,

după ce ploaia

mi-a spălat buzele

de sărutările tale.

Şi totuşi inima mea,

învelită în iubirea ta,

a păstrat

petecea sacră

cu care tu m-ai

atins cu iubire,

acolo,

printre nouri,

printre culori

şi fulgere

irosite de iubiri…

 

 

RAMURI TRISTE

 

Îmi bate în geam o ramură

ca o lacrimă pustiită,

nu-mi spune nimic,

doar tremură

şi-o văd tot mai ofilită.

Deschid geamul şi simt

Răceala stropului de lume;

plâng şi eu,

nu pot să tac,

dar simt,

că n-am ce-i spune.

Norii s-au cuibărit la sân,

mi-e greu să-i încălzesc,

sunt reci,

şi simt că mi-e stăpân

doar Domnul cel ceresc.