Mihai Dascălu – Dimensiunile basarabene ale Ţării Moldovei

MoldovaNoi, săracii de legi, ca să păstrăm moştenirea aceasta, sau ca să o luăm înapoi, când ni s-a răpit, trebuie: o mare stăruinţă şi privighiere, jărtfe necurmate şi o unire strânsă între oamenii din acelaşi sânge… astfel, ca toţi să stea pentru unul, şi unul pentru toţi. Alecu RUSSO. Cântarea României.

 Este statul Republica Moldova un stat care tinde nu numai spre siguranţă socială, ci şi spre dreptate socială, integrare socială? Provocatoare întrebare pentru o persoană demnă de sine şi responsabilă de faptele şi acţiunile sale. Utopia aşteptării răspunsului pozitiv descinde, prin excelență, din politica inconsecventă a politicienilor indigeni. Conceptul filosofic al noţiunii de putere spune că dacă ea devine un scop în sine, politica degenerează, adică devine murdară. Deoarece politica e materializată de personalitate, acest lucru înseamnă că nu politica ca atare este murdară, ci atitudinea personalităţii îi atribuie coloratura. Fiecare om se creează prin deciziile pe care le ia: dacă nu ştii încotro să mergi, vântul va bate mereu dintr-o direcţie nepotrivită. Tot aşa, fără un scop al prosperităţii comune, societatea moldovenească nu va progresa niciodată.

 Când a fost să dispară imperiul răului, cei dintre Prut şi Nistru s-au ales cu o republicuţă, care: 1 –  nu posedă oarecare tradiţii statale; 2 – materializează consecinţa sechestrărilor abuzive de teritoriu ale Moldovei. Fiind însă poftele aleşilor – mari, iar posibilităţile materiale ale structurii statale ce le-a revenit – mici, s-a recurs la o stratagemă pentru alinarea auzului şi ambiţiei regale. În regim de urgenţă sursele mass-media au început a vesti despre întâlnirile dintre al nostru şi omologul său – englez, francez, german, rus, chinez, american etc. etc., omologi care nu-şi dădeau rând pentru a prinde fericita ocaziune.

 Povestea nu se opreşte aici, căci delicata problemă şi-a găsit continuitate prin substituirea tot mai ferventă în timp şi spatiu a formulei Republica Moldova cu titlul Moldova (în sintagmă, Ţara Moldovei)Pe cât de adecvat e procedeul?

 Greşeşte amar cel ce crede că durerea de rana pământului străbun a obsedat minţile luminoase ale liderilor de la Chişinău şi, ca printr-un miracol, aveau să demareze acţiuni orientate la consolidarea economică a republicii şi returnarea teritoriilor înstrăinate ale Basarabiei. Manevra nici pe departe n-a consemnat un motiv incipient pentru dezvoltarea şi intensificarea la o treaptă superioară, în condiţii interne şi internationale renovate, a luptei pentru întregirea pământului natal. Cu părere de rău, roata vremii nu s-a întors la începuturi – când fiul lui Petru Vodă Muşat, Roman Voievod, izbuti să împingă bourii în sud până la Mare şi să se întituleze cu mândrie ”mare de sine stătător Domn Ţării-Moldovei de la munţi până la ţermul mării[1].

 Per contrario, prin eventuala descoperire a incoincidenței dintre zorzoane şi acțiune Politicul a riscat, aplicaţia modernă afectând perisulos, mai degrabă, decalajul dintre mirajul insolent  şi virtute. Asemenea eroinei din povestea peştişorului de aur, deputaţii nu mai doresc să canducă doar cu Republica Moldova. Fără a mişca un deget ei vor să fie recunoscuţi drept reprezentanţi ai… Întregii Maldove. Deşi impertinentă din start ca formă şi ca caracter, îndeletnicirea cu grandomania a luat amploare, neglijând fățarnic învăţătura folcloristică: a fi domn – e o întâmplare, a fi Om – o cinste mare.

 În fapt, la 23 mai 1991 denumirea de R.S.S.Moldovenească a fost abolită şi adoptată o denumire nouă, pe care o descoperim în titlul articolului 1 din Constituţie: Statul Republica Moldova. Opţiunile ce se impun vizavi de numele desemnat sunt două:

 1. Orice abatere de la formula determinată califică o culpă.

2. Recurgerea samovolnică la titlul Moldova notifică o uzurpare.

 Oricât de incredibil ar părea, exploatara vectorului vicios prevalează asupra bunului simţ şi a dreptăţii sociale. Nimeni şi nimic n-a împuternicit autorităţile de pe malul Bâcului să-și  asume ne-justificat titlul Moldova, dar pentru moldovenii cistâe nu contează considerentele de subminare a viitorului regiunii. Numărul celor ce se vor păcăliţi, manipulaţi, nu se micşorează. Pentru ei, Moldova toată s-ar fi înghemuit aci – la Cimişlia şi Nisporeni. În rest – Federaţia Rusă, Pridnestrovscaia Moldavscaia Respublica, Unităţi Teritorial – Autonome, căzăcime şi alte ciudăţenii nou – mioritice.

 În fine, încetul cu încetul nu numai la generaţia obsedată de comunism s-a format o percepere strict regizată, inalienabilă oricărui regim totalitar. Asta ca şi cum n-ar exista în Univers planete precum Jupiter şi Saturn, sau alte galaxii. Asta ca şi cum Japonia ar renunţa, instantaneu, la cele 4 insule anexate de Rusia la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial şi, după ani de confruntare diplomatică, semnează Pacea. Ca şi cum n-ar fi căzut Zidul Berlinului. Au fost date uitării vechile hotare ale Moldovei pe care le-a întregit Alexandru-cel-Bun, un alt „Domn de sine stătător[2] al Ţării. Şi perimat, totalmente, Testamentul Marelui Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt de a sta strajă la hotare. Florile depuse cu pioşenie de ocupanţii fotoliilor din pompoasele palate ale urbei Chişinăului la monumentul slăvitului domnitor nu reușesc să acopere tupeul afişat.

 Cu voie sau fără de voie,  multă lume de prin părţile noastre s-a contaminat de molima efemerei măreţii, demonstrând în ultima vreme un super-patriotism venerat faţă de statul nostru rodnoi. Dar câteva semne de întrebare răsar pe marginea acestei aparente solidarizări. Ei uită, tranşant, că libertatea de opinie nu inseamna libertatea de a-şi urî sau de a-şi blama Patria, Istoria, Trecutul, Viitorul şi, la urma urmelor, Adevărul. Mase mari de oameni devin prizonierii propriilor complexe şi interpretări, ale egoismului şi ambiţiei proprii, căzând pradă mitului ce-l vor aievea – Ţara Moldovei, cu dimensiuni… mini-basarabene, ba chiar, chişinăuene. Păstrarea statalităţii Republicii, la care atâta sârguinţă depune clasa muncitoare din Parlament, Guvern și Președinție, dispare ca pretext în ultimă instanţă, împrăştiind pretutindeni minciuna şi scepticismul ca ceva deosebit.

 Prin sine însăşi  Republica Moldova evocă culmea creaţiei sovieto-comuniste pe care nici în vis, probabil, nu şi-au închipuit-o răpitorii de pământ. Furtul teritoriului poate fi contestat orişicând, pe când să obţii  – aproape gratis, din el un briliant, e ceva. Ceea ce nu s-a reuşit prin teroare timp de aproape 200 de ani, se realizează lamentabil cu mâinile jertfei, în ultimii 20 de ani. Din care motive apare fireasca întrebare: cine se află în spatele fascinaţiei pe care o exercită aceste subiecte? Cine-i autorul declamației emfatice ce identifică infracţiunea uzului de fals – în declaraţii, în acte publice? Intervenţia juridică într-un stat de drept i-ar imputa, cu certitudine, acţiuni intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale. Oricum, înainte de a căuta răspunsul, unii pot şi să insiste: face, oare, să discutăm despre nişte lucruri eronate?

 Dacă luăm în consideraţie tendinţa umilitoare de a obişnui cetăţeanul cu ideea că Moldova e atât, cât ni se spune (!?), atunci face. Deciziile arbitrare ale ex-Uniunii Sovietice privitor la dezmembrarea Ţării, iar ulterior, cele de sfâşiere ruşinoasă a Basarabei, amplifică substanțial numărul loviturilor lumii slavone în spatele  românismului evoluţionist. Cel mai des sancțiunile înjositoare rămân fără ripostă, respectiv, aducerea Moldovei în albia sa naturală nu mai preocupă gândurile dacilor contemporani.

La rândul său, măcar să mimeze tentativa de refacere a Basarabiei, răspunzătorul de ea – Chișinăul, nu se încumetă. Am avut Dunare si Mare si acum nu le mai avem: dintr-o eruptie de “dragoste” ni le-au furat rusii si ucrainenii.  

Mold

Astfel, tratarea defectuoasă prin ignorarea, amputarea sau falsificarea adevărului despre Istoria Patriei reduce volumul de cunoştinţe în domeniu la nivelul unor hazarde aberaţii. Răul cel mare al frauduloasei speţe constă anume în exersarea permanentă a influenţei negative asupra conştiinţei celor dispersați. Este un raţionament simplu, corect şi marcant.

 Spre regretul nostru, jocul compromițător atestă o vechime de circa 200 leaţi. Doar că în ultima vreme îmbracă haine mai mondene, sub vanitatea păstrării statalităţii. Promovată angro pe rămăşiţa basarabeană din jurul Chişinăului, această febrilitate sterilă constă în a îmbuiba mintea omului cu gândul că dacă iaşte el cetăţean al Respublicii Maldavia, atunce patria lui nu se mai cheamă răspublică, ci simplu de tot, Maldova. Din altă parte, e mare ispita şi pentru slugi în a se prezenta a lea un micro-Ştefan, decât canducătorul celei mai Suverane, celei mai Independente, celei mai Unitare, celei mai Indivizibile etc. etc. Ţeri de pe… globul Moldovei (așa a binevoit să se exprime unul din unșii țerii). Gradul ingenioasei deductibilităţi finisează cu întruchiparea întocmai a cunoscutului proverb: Fală goală, traistă uşoară. Cu toate că, intuim, în adâncul sufletului înţeleg şi ei (oare?) goliciunea epitetelor înşirate.

 În lumea asta schimbătoare fenomenul înghesuie din ce în ce mai grav: sare ştrengăreşte – printre jurnalişti (care duc cuvântul); fâlfâie autoritar – la politicieni (cu veselia lor caracteristică); pâlpâie înflăcărat – la autorităţile publice (isonul politic – le revine lor); flutură pasionat – în creaţia oamenilor de ştiinţă (argumente… la comandă); poporaţia de jos, de ce nu?- unii dau din răsputeri din coate, că nu-i frumos să fii un retardat. Atâta zor, atâta zarvă şi atâta cheltuială, iar în final… o mizerabilă realitate amară. Produsul proiectează un nihilism banal, egal cu tabula rassa în ale respectului faţă de principiul obiectivitîţii ştiinţifice, istorice, politice, economice, biologice… i proceea, i proceea.

 Fără îndoială, Republica Moldova reprezintă de facto o parte din moştenirea trudită a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. În acest context, signatura Republica Moldova îşi păstrează corespondenţa ideală cu toponimul Moldova în uzul cotidian, popular. Categoric, însă, transferul nu poate fi acceptat, dar nici tolerat, în uzanţa social – politică. Că n-o fi fărâmitura de pământ, numită Republica Moldova, mai moldovenească decât Bucovina, cu Cernăuţii şi Hotinul; mai moldovenească decât Transnistria, cu Balta şi Tiraspolul; mai moldovenească decât Bugeacul, cu Cetatea Albă şi Ismailul; mai moldovenească decât insula Şerpilor, cu o parte a deltei Dunării; mai moldovenească decât Moldova istorică.

 Nedreptatea săvârşită de U.R.S.S. în problemele teritoriale ale Basarabiei, ca reflecţie a modificărilor abuzive ale frontierelor României, constituie o probă elocventă – oferită chiar de imperiu, a originii guberniei:

 1. Tratatul de Pace semnat la Paris la 10 februarie 1947 între România şi Puterile Aliate şi Asociate, stipulează în art.1 alin.(2): Frontiera sovieto-română este astfel fixată în conformitate cu acordul sovieto-român din 28 iunie 1940[3]

 Ponderea tezei menționate scoate exhaustiv în evidenţă încălcarea flagrantă de către U.R.S.S. a normelor dreptului international, căci nu există nici un acord încheiat în acest sens! Raptul Basarabiei şi nordului Bucovinei din 28 iunie 1940 s-a efectuat în forță, sub ameninţarea armelor. Rezultă că din punct de vedere al dreptului istoric și al legalității internationale, cererea reintegrării teritoriale întârzie pe zi ce trece și deloc nu face onoare celor ce păstrează în memorie legenda despre descălecatul lui Bogdan-vodă. Bucovina de nord, ținutul Herța si Basarabia de sud  au fost completamente parte a Principatului Moldovei timp de secole si mai tarziu a Romaniei. Pe Piața Roșie provincia română n-a încăput și nu încape, locul ei menit de soartă e să fie sub Carpați.

 2. Procesul-verbal cu privire la Insula Şerpilor – Anul 1948, luna Mai, ziua 23 – e întemeiat pe grosolana minciună referitor la înapoiere (?): …insula Şerpilor sau Zmeinâi… a fost înapoiată Uniunii Sovietice de către Republica Populară Română şi încadrată în teritoriul Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice [4].

 Nota bene: Stipulările Dreptului internaţional consacră, dintotdeauna,  o anumită porţiune din marea teritorială statului riveran. Iată că Insula Serpilor e legată geografic de coasta maritimă a Principatelor, fapt ce ne conferă dreptul de posesie. Stăpânind litoralul Mării Negre între Dunăre şi râul Nistru, Moldova medievală mărginea în largul orizontului Insula Şerpilor. Acapararea  Basarabiei în 1940 a eclipsat şi Insula, după plăcerea U.R.S.S., comportamentul căreia aminteşte de exclamaţia lui Brennus, conducătorul unui trib galic, ce a  jefuit Roma în anul 390 î.e.n. În timp ce se cântărea aurul dat pentru răscumpărarea libertăţii, romanii s-au plâns că galii folosesc greutăţi false. Atunci Brennus a aruncat în cumpănă sabia sa, foarte grea, rostind cuvintele: “Vae victis!” (Vai celor învinşi!), pecetluind abuzul de putere. Insula Serpilor a fost pretinsă pe rând de aleatorul ”eliberator”. Desele fluctuaţii un stabilirea hotarelor autohtone, aruncă pe nedrept  Insula,  împreună cu alte insule ale Deltei Dunarii,  în braţele celui mai puternic; ultimul invadator- Imperiul sovietic.  Dat fiind că Uniunea Sovietică și-a ajuns sfârșitul, unul cu totul rușinos, constatăm că din acel moment deja Ucraina deţine nelegitim Insula (şi alte teritorii româneşti). Anevoioasele negocieri de la Haga vin să confirme că platoul continental din jurul Insulei Şerpilor  face parte din marea teritorială românească.  Aruncată în stihia valurilor politice, modesta Insulă înălbeşte subit şi priveşte cu disperare  la Curtea Internationala de Justitie: până când şi până unde, Doamne?

 Sensul politic al ecuaţiilor de mai sus demonstrează cu brio că statul incropit de tovarăşii Molotov-Ribbentrop singularizează doar o mică părticică a Principatului Moldova. Prin urmare, aşa cum nu se poate concepe renaşterea Moldovei fără Unitate şi Dreptate, la fel nu se poate interpreta fictiv denumirea statului. Pe cât de corect e, atunci, să redai de iure ciuntirea, drept ceva, chipurile, cu integritatea neatinsă? Deprinderea de a trăi sub stapinire straină a anihilat, pesemne, simțul demnității basarabenilor centrali și nu-ţi vine să crezi că se poate merge aşa de departe în tragedia lor.

 Memoriu pentru necredincioşi. Pământurile hărăzite nouă de Dumnezeu au completat trupul Daciei din antichitate până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. După unirea celor două ţări româneşti, Moldova şi Muntenia, în locul anticii denumiri Dacia s-a ales cu precădere numele comun de România. Numele de Dacia, dacă tot n-a dispărut în succedarea a 2.000 de ani, aparține veşniciei, ca expresie a memoriei daco-geţilor strămoși, alături de cea mai virtuoasă, interesantă si plină de demnitate Istorie pe care un popor a avut-o cândva. Suntem noi, cei de azi, atât de lași, ca să ne dezicem de trecutul bogat ce ne aparține?  Dacă nu, când vine ceasul –

 – să înălțăm Istoria noastră pe altarul omenirii?

– să spunem cine suntem și cine ne sunt strămoșii?

– să educăm în noi mândria de Neamul de care aparținem?

 Încă un semn de întrebare: pe lângă faptul că şi sub alte aspecte Republica Moldova relevă o politică dezechilibrată în sfera de asigurare a securităţii şi stabilităţii în Europa de Sud-Est şi în întreaga regiune a Dunării şi a Mării Negre, câte Moldove ar fi pe hartă, dacă fiecare din fragmentele violent înstrăinate s-ar proclama Moldova? Dacă Constituțiile lor ar stabili principii fundamentale de instituire a unei serii de Moldove și mai Suverane, și mai Independente, și mai Unitare, și mai Indivizibile ca cea din Chișinău (depășind aprioric alte state înapoiate din Evropa)?

 Basarabia e trunchiată, părți din ea – răpite; incontestabil este, deci, că Republica Moldova nicidecum nu profilează măcar Basarabia  întreagă, darămite Moldova? Dar ceea ce este şi mai interesant, actuala Basarabie în cuprinsul statului moldovenesc nici măcar nu prezenta o unitate administrativă aparte[5].  Moldova se împărţea în trei părţi: 1) Ţara de jos; 2) Ţara de sus, şi 3) Basarabia. Ultima cuprindea în întinsurile sale: 1) Bugeacul şi ţinuturile 2) Cetatea Albă, 3) Chilia şi 4) Ismail.

 Înainte de a consacra vinovatul, reținem că nu numai la momente de răscruce o țară funcționabilă are nevoie de potențialul său uman, teritorial, spiritual etc. – neștirbit, nevătămat.  Ori, dându-și aere prin mimarea Moldovei ca Țară (-?), realmente, bălăcind în mocirla Bâcului cu aiureli din basme și fără a se cupla la panorama crudă ce ne-înconjoară, nano-basarabenii (ca să întrebuințăm un cuvânt din cele ale viitorului) etalonează căderea în păcatul cel mare al satanei: ei degajă în primul rând  un elementar separatism. În loc să declanșeze o mișcare de unificare a națiunii, ca apoi tumultul protestului să devină național, ei împing încăpăţinaţi tăvălugul egocentrismului, reiterând întru totul sforțările lui Sisif. Ce-i mai dezolant însă e că dispare în neant speranța poporului la repararea injustițiilor istorice, acesta vărsându-și jalea în cântec:  E trist să ai o Țară dezbinată, e trist să fii în casa ta străin

 Generat cu aroganță de vârfuri, procesul a molipsit întreaga societate. Pentru a contura  roadele aparent nevinovatei, dar foarte înţeleptei ocupaţii a delegaţilor, consultăm ocazional unele surse oficiale, accesibile orișicui.

 1. Mai recent, autorităţile publice centrale ale republicii se întitulează cu seninătate – a, al, din… Moldova. Pe cât de mult sau pe cât de puţin contravin inserările vizate stipulărilor constituţionale despre aceea că în Statul Republica Moldova (art.1) … Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică (art.7)? De ce nu se respectă Constituţia[6]?

 2.  Cu o râvnă demnă de invidiat, ştafeta e preluată în discernământ de Instituţii statale inferioare şi non-guvernamentale. Într-adevăr, să lăsăm modestia la o parte. Că n-o să zicem a, al, din… undeva, de acolo. Imediat sar aceia şi ne bat. Dar, aşa, rumânii tac.

 3. Reducându-se în conţinutul perceptibil la expuneri locale – vezi bine, n-ai încotro! – o avalanșă crescândă de publicaţie (fie cu tentă ştiinţifică sau din domeniul educaţiei, din sfera turismului, transportului şi a.m.d.) se întinde aberant… a, al, din Moldova.

 4. Ba chiar, ce ni-i nouă conţinutul? Şi aici putem trişa. Îndrăzneala e de invidiat. Şi nepedepsită. Manualul de Istorie, cl.a IV-a, scoate din întunericul rătăcirilor o informaţie inedită: “Teritoriul Moldovei este cuprins între rîurile Prut, Nistru şi Marea Neagră[7][6]. Detalii pe adresa – http://juriscult.wordpress.com/2011/03/17/un-manual-de%E2%80%A6-istorie-debusolata/

 Atenţie la toată lumea derutată: prindeţi momentul şi contemplaţi ”legea universală a imponderabilităţii”, producție a ide-ologilor teoriei moldovenismului pur.  Adică, renunţăm la Antarctida. Nu ne mai trebuiesc Insulele Comore… Conchidem, cu ferocitate, că după teritoriu Moldova cuprinde cam atât, cât ne permit… circumstanţele de oră, de clipă. În lipsa totală a Conştiinţei – dacă o mai fi pe undeva.

 Mare minune! Cum n-ai sta, nu te-ai uita, dai în bară: dincolo de Prut mai e o Moldovă, Marea  ni-i furată. Ce informaţie oferiţi, dlor autori, copilului? Au, Parlamentul Republicii Moldova, a certificat noutatea? Io, de pildă, înlocuiesc enunţul: Teritoriul Moldovei este cuprins în perimetrul a 200 m de-a lungul ambelor malurii ale pârăului Nârnova, până la confluenţa sa cu râul Prut. Tot e mai aproape de casa mea. Principalul e că am spus adevărul curat, prin ce n-am supărat – cumva? – pe nimeni. Toţi se bucură. Şi eu, asemenea.

 5. Anul 2007, s-au constituit Comisia naţională pentru pregătirea editării Enciclopediei Moldovei (nu a republicii, bine-mersi!) şi Instituţia Publică Enciclopedia Moldovei (de ce nu, a Euroasiei?).

 6. Mijloacele mass-media au stabilit, de regulă, să indice iniţial temperatura –în ţeară, adică la Bubueci, Durleşti, Ghidighici (localităţi incorporate mun.Chişinău), apoi pe cea din capitala – ţerii. Comentariu: cuvântul ţeară întotdeauna se scrie cu majusculă, deoarece ţeara-i mare. Atât de mare, încât ecranul televizorului s-a segmentat în părţi – nord, centru, sud. Cea de-a patra, e bucata capitalei. Jamais nous ne trouvons pas  punctele cardinale Est, Vest; dar, mă rog…

 În schimb, uluitor de îmbucurător e faptul că  geografia maldavenească întrece în lățime Liechtensteinul, mai lăsând în urmă  pe andorrani, monegascieni, pe cei din Republica Serenisimă de San Marinoului… și așa mai departe. Regretabil e că ultimii ne-au luat-o înainte cu deviza – Libertas. De fapt, la ce bun nouă libertatea, cu un așa vecin ca Velikaia Rasseia?

 7. Chiar dacă include în conturul său doar mahalaua unui sat, orice hartă de la noi se intitulează vajnic – harta Moldovei. Adesea, cu frontispiciul amplasat pe teritoriul moldovenesc de dincolo de Prut. Nu e asta o blasfemie în adresa cumsecădeniei? Sau așteptăm ca râul Moldova să se întoarcă îndărăt?

 8. Aliniamentul ziarului ”Moldova Suverană” mai puțin ne străduie în față. Importantă e indicația la suveranitatea țării. Acolo vreau să trăiesc eu – într-o Țară integrală, cu cetățeni care-și iubesc patria, dar nu scuipă a dezgust, descoperind îndată eliberatorul de suflet, de mamă, de tată, de casă, de pământ, de grai, de flori, de cântec … Chestia e că statuia din marmoră de Carrara amplasată în parcul castelului Furstenberg și care înfățișează două femei, simbolizând una  Europa -mamă și alta Dunărea – fiică, nu reperează   misterioasa Moldova Suverană – apele tulbure ale bătrânului Danubius o fac invizibilă. Cine tulbură apele în Dunai?

 9. Mitropolia de la noi se întitulează, iarăşi, – a Întregii Moldove! Iată că la scurgerea a 2 secole vitregiile moldovenilor s-au sfârşit. Braţul vânjos al ÎPS Vladimir a întregit Ţara Moldovei. După Alexandru-cel-Bun şi Ştefan cel Mare, preotul Cantarean este al treilea întregitor de ţară. Bucurie mare în Evropa; în toată lumea, încă; şi-n Rusia, mai ales. Conform tradiţiei moştenite de la romani, sărbătoarea durează 123 de zile. Slavă ţie, Doamne.

Vezi poezia la temă –

http://juriscult.wordpress.com/2011/03/17/expunere-asupra-unor-ipoteze-ale-managementului-bisericesc-in-conditiile-crizei-economice-din-republica-moldova/

 Capitol următor: ce-ai semănat, aceea culegi. Secvenţe de ultimă oră din sfera plebei, cu dezvăluirea efectelor tâmpite ale jocului de-a prea-mărirea.

 1. Iubitorul de nemărginita sa republică, moldoveanul get-beget, intră inocent în joc ofensator, încurcând pe căt poate iţele. În viziunea unora din băştinaşi Moldova se  reduce la hotarele Chişinăului, cu un hat la 200 metri distanţă, adică graniţă. Mai mult, imperios necesar este ca dinspre Băcioi graniţa să fie întărită cu sârma ghimpată – să nu treacă cumva rumânii. Concluzie: individul devotat e atestat ca patriot – statalist al Imperiului Moldav.

 2. Spălarea intensă a creierilor basarabenilor a întărit chiar pe cei născuţi pe vremea României Mari să spună: dincolo de Prut trăiesc românii ţigani. Asta-i.

3. Derulează la radio Moldova-1 (sic!) una din emisiunile Meridian turistic. O persoană de prin Anenii-Noi, aflându-se sub coastele Carpaţilor Răsăriteni – o fi fost munţii Ceahlăului sau ai Bistriţei, declară sentimental că aşa munţi frumoşi la noi… în Moldova (!?) nu există.

 Sireaca Ţară a Moldovei, la câtă batjocură ai ajuns. Se ştie că prostia omenească n-are margini. Totuşi, să stai lângă Munţii ce ţin în braţe leagănul Moldovei şi să afirmi, fără pic de ironie, că aşa munţi Moldova n-are, este culmea.  Într-o societatea civilizată un asemenea eveniment ar fi atras alarma cel puţin din partea jurnaliştilor, chiar de-o fi fost vorba despre un caz unic. Interviul era luat, însă, tocmai de jurnalişti, care au însuşit de-a binelea lecţia psihologică – de ezoterie şi misticism.

 4. Implantarea sistematică, cu ţintă lungă, a trucurilor ţaristo-comuniste a finalizat, într-un caz concret, cu fermecătoarea concluzie a unui grozăştean, Nisporeni, căsătorit cu o fată de pe celălalt mal al Prutului: „Erau fete şi la noi în sat, dar româncele sunt mai frumoase ca moldovencele!” Consecinţa directă a înșelăciunei ”enciclopedice” precum că săteanul dintre Carpaţi şi Prut e altcineva decât moldoivanul dintre Prut şi Nistru.

 Pentru buna savurare a perlei poporale mă pronunţ şi eu: „Erau fete şi la noi, dar chişinăuencele sunt mai frumoase ca fetele de la Botanica!” (Botanica fiind un sector al Chişinăului). Făcând naveta pe drumurile hopuroase ale prezentului tumultos, celebrul Păcală n-are sorți de izbândă în mega-concursul improvizat și rămâne mut la soiul ăsta de poante sofisticate, izvorâte din lacrimile Moldovei orientale.

 5. Aspirând adierile fantasmogorice, în discuţii aprinse mulţi dintre homos- moldovenii ex-sovietici susţin convingător: capitala Moldovei este oraşul Chişinău. Cât sună de romantic. Şi-i adevărul curat. Că n-or fi Nisporenii plini de colb, capitala Moldovei. Sau oraşul Antananarivu. De Târgul Iaşului nici să amintim, nu se merită. O mică paranteză mai deschidem. Prin Pacea ruso-turcă de la București (16 mai 1812) Imperiul Țarist a anexat teritoriul Moldovei cuprins între Prut si Nistru. În 1818 Chișinaul devine capitala acestei porțiuni de teritoriu, nu a Moldovei, nici a Australiei… Falnica Moldovă de odinioară, acum părăsită și uitată, își așteaptă cu răbdare ceasul refacerii.

 6. Nu mai vorbim de mustrarea ce ne revine, adesea, prin obraznica nedumerire a concetăţenilor noştri (şi a unor mancurţi mai citiţi): Jiveoşi v Moldavii i ne znaeşi russchii? Ceea ce înseamnă – Locuieşti în Moldova şi nu cunoşti rusa? Se vede clar că undeva departe, departe, peste 7 mări, peste 7 ţări, se aplică o axiomă inversă: locuieşti… să zicem, în Rusia şi nu ştii româna? Jiveoşi v Rossii i oceni daje znaeşi rumânschii! Maladeţ!

 Rabdă, Moldovă, și taci. Are cineva din fiii şi fiicele tale vreo ușoară satisfacție că n-a făcut umbră Pământului degeaba în clipa prescrisă de Creator pe această parte a vieții?  Corespunzător stării de spirit învolburate a moldovenilor răsăriteni, natura nu grăbeşte a răspunde; ea străduie în concretizarea: Cine eşti, de unde vii, Omule, te rog să-mi spui?

 P.S. Arabii au o poveste care spune că o cămilă a stat înaintea unui cort şi şi-a vârât nasul în lăuntrul cortului. Întrucât n-a întâmpinat nici un fel de rezistenţă şi-a vârât şi piciorul, dar pentru că nu fusese alungată, cămila pânâ la urmă a pătruns cu totul în cortul arabului. Atunci arabul a spus cămilei: Pentru doi locatari cortul acesta e prea mic. La ce cămila a răspuns: Dacă acesta este adevărul, atunci ai face bine să părăseşti cortul.

 

Scris de : Mihai Dascălu

Chisinau / 2011-02-21

 

Note:


[1] „Istoria Basarabiei”. Ion Nistor. Chişinău. Cartea moldovenească. 1991. Pag.32.

[2] „Istoria românilor”. Nicolae Iorga. Chişinău. Universitas.1992. Pag.82.

[3] „Teritoriul şi frontierele în istoria României”. Sever Neagoe. Editura Ministerului de Interne. 1995. Pag.205.

[4] ibidem, pag.206.

[5] Istoria Basarabiei. A. Boldur. Editura Victor Frunză. Bucureşti. 1992. Pag.417.

[6] Constituția Republicii Moldova adoptată la 29.07.1994.

[7] ,,Istorie. Manual pentru clasa a IV – aEditura Univers Pedagogic, 2006. Pag.22.

Reclame