Preot Gheorghe Şincan – Moartea vine odată cu uitarea

Se zice că scriitorii trăiesc într-o lume a tainelor, de multe ori mai frumoasă decât a oamenilor de rând. Scrierile lor nu se pierd în adâncul uitării şi păstrează ceva din începuturile Creaţiei, când „toate erau bune foarte”. Fără îndoială că eu, aflându-mă  într-o companie atât de selectă, la un atât de prestigios eveniment cultural, mă simt onorat, deşi  acesta e un sentiment greu de redat în cuvinte.

Astăzi, 25 ianuarie, 2013, Editura Nico, patronată şi condusă de generosul şi mereu binevoitorul Nicolae Băciuţ, prietenul tuturor, ne propune o apariţie editorială aparate, o carte-eveniment, ce impresionează prin volumul de informaţii şi prin rigoarea abordării, inspirat intitulată Pământul care doare – Cealaltă Românie.

  Autorul cărţii de faţă, sau mai bine-zis autoarea, Doamna Mariana Cristescu, este un nume mult prea cunoscut pentru a mai avea nevoie de vreo prezentare. Totuşi nu mă abţin să nu invoc aici, cu satisfacţie şi preţuire, faptul că Domnia Sa este unul dintre produsele reuşite ale provinciei, în speţă ale Ardealului, în raport cu centrul de  reşedinţă al ţării.

Am citit îndeajuns de multe cărţi semnate de Mariana Cristescu (Amor prohibit, Clovnii de ceară, poeme, Conversaţie de seară, poeme Parfum de roşcove – roman-eseu, Trandafirii deşertului (România, mon amour) – publicistică, ş.a., ca să am garanţia unei lecturi plăcute,  indiferent ce titlu aş alege. Aceasta însă e o carte care mi-a menţinut curiozitatea la cote înalte până la ultimele pagini şi mi-a plăcut atât de mult încât am început-o într-o vineri seară şi sâmbătă deja o terminasem. Aşa că aici se potriveşte de minune expresia „a citi pe nerăsuflate”.

Noua carte cuprinde bună parte din articolele scrise şi publicate în cotidianul „Cuvântul liber” şi în alte reviste de cultură, cu mare talent jurnalistic, cu rafinament, cu un amestec ciudat de ironie şi luciditate necruţătoare, mai ales când vorbeşte de românii „veşnic umiliţi, jigniţi şi arătaţi cu degetul precum ultimii borfaşi ai lumii”. Stilul îl recunoaştem imediat: nervul publicistic, spiritul critic caustic, dus până la cruzime, folosirea dezinvoltă a numeroase informaţii istorice şi culturale, totul poartă marca tinerei din Bucureşti care a venit în anul 1976 la Târgu-Mureş şi… l-a cucerit, iar de atunci viaţa literară a judeţului este strâns legată şi de personalitatea Domniei Sale.

Fiecare nouă carte ia prin surprindere, tulbură, provoacă.  Am putea zice că Mariana Cristescu e un meseriaş care îşi cunoaşte profesiunea la perfecţiune. Nu că n-aţi fi ştiut dumneavoastră  detaliul acesta, numai că e bine să fie amintit tuturor acelora care vor vrea să ştie mai mult despre Basarabia, Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei şi Transilvania, sau de cetăţile de apărare a Neamului, Hotinul, Cetatea Albă, Tighina, Soroca, Durostorul sau Caliacra.

Deşi scrie poezie, o poezie discursivă, limpede, de o uimitoare prospeţime şi modernitate, adevărata vocaţie a Doamnei Mariana Cristescu  este publicistica, totdeauna ofensivă şi de cele mai multe ori agresivă. Are o luciditate înspăimântătoare, al cărei fascicul îl plimbă asupra ţării al cărei trup este sfârtecat, aşa cum plimbă un gardian lumina reflectorului asupra curţii unei închisori. Scrie aşa cum respiră, cu uşurinţa adierii vântului şi a bătăii de aripi a păsărilor. Citindu-i cărţile, articolele, poezia, învăţăm mai bine decât de la orice alt dascăl ce înseamnă iubirea, credinţa, viaţa, bucuria şi durerea, ce înseamnă Patria.

Mariana Cristescu face parte din genul de oameni de care îmi place să fiu înconjurat, deoarece mă pot baza oricând pe opinia şi prietenia lor. O admir foarte mult şi de aceea nu pot fi decât subiectiv. O admir pentru ceea ce face, pentru umorul său, mai puţin accesibil pentru cei care n-o au la suflet, pentru cartea sa de iubire pe care o lansează, şi care cu siguranţă va fi un succes de librărie. Eu aş face-o lectură obligatorie, model şi  motiv de meditaţie pentru urmaşi, irezistibil imbold de a-ţi întoarce, din când în când, privirea spre trecut! Aceasta e o carte-manual pe care ar trebui s-o avem cu toţii în casă, ca pe o biblie care să ne îndrume paşii.

Munţilor cu creasta rară/ Nu lăsaţi straja să piară” cântă pentru noi Grigore Leşe şi Mariana Cristescu scrie ca să nu se uite.  Iar  cartea ei devine o vitamină necesară recuperării organismului nostru bolnav de lipsă de demnitate. „Nu ţi-e teamă? – a fost întrebată.  Nu! – a răspuns. Mă tem doar de Dumnzeu. Aş fi scris, oricum, pe rând, despre toate pămânurile româneşti furate”. Avem încă atât de multe de învăţat!… Pentru că e vremea regăsirii ca fiinţe responsabile şi ca naţie, fie şi acum, în al doisprezecilea ceas.  De prea multă vreme dansăm pe o melodie neromânească. Probabil  de aceea am şi început să încurcăm paşii. Doamne fereşte, să nu-i uităm de tot! Ar fi păcat şi criminal să fie înlocuit căluşul de către un step, de un cazacioc sau, şi mai rău, de-un ceardaş!

Volumul, pe care mi l-a oferit cu atâta delicateţe şi care  conţine file dintr-o poveste de dragoste pentru  pământul strămoşesc stropit de sângele acelor care s-au jerfit pentru el, este în acelaşi timp şi un ghid de supravieţuire prin tenebrele istoriei noastre prea mult risipite în vremi! Nu-mi vine în minte acum nicio frază decentă care să descrie exact cât de plăcut m-a surprins. Fiecare silabă, fiecare cuvânt, din sutele de articole scrise, ne-o arată pe Doamna Cristescu aşa cum este, aşa cum o cunosc cei care îi sunt aproape de suflet: sensibilă, delicată, profundă, duioasă ca o doină din bătrâni. Cât de puţin putem spune noi despre  un semen al nostru. Despre oamenii mari se ştiu puţine lucruri aici pe pământ. Cele mai multe se vor scrie în ceruri. Acolo nimic nu se uită, nimic nu se pierde. Acolo-i dreapta răsplătire.

Dă-i Doamne aripi durabile cărţii „Pământul care doare – Cealaltă Românie”, din care am încercat să redau cât mai puţin, ca să nu vă  stric plăcerea lecturii.

Mă simt extrem de onorat şi bucuros că pot să o felicit şi să-i spun că are aici un cititor fidel.

Preot Gheorghe Şincan,

Paroh la Târgu-Mureş

Reclame