Filmul românesc: ce a fost în 2012, ce va fi în 2013

În 2012 au avut premiera în cinematografele noastre 20 de filme românești (inclusiv coproduc­ții europene cu o semnificativă participare românească), ceea ce înseamnă că se păstrează media anilor anteriori. Totuși, din diverse motive, cam un sfert dintre aceste filme au trecut aproape neobservate.

Dacă în 2011, campion detașat la box-office era un film comercial fără pretenții artistice (Nașa, în regia lui Virgil Nicolaescu și Jesús del Cerro, cu nici 27.000 de spectatori), printre performerele de anul trecut, alături de deja obișnuitele producții cu rețetă brevetată de la MediaPro, s-au strecurat și două filme ale unor reprezentanți importanți (deopotrivă ca regizori și producători) ai Noului Cinema Românesc: Despre oameni și melci al lui Tudor Giurgiu (number one la numărul de spectatori: aproape 64.000) şi După dealuri al lui Cristian Mungiu (cu o audiență de peste 53.000 pînă la sfîrșitul anului).

Top 5 pe 2012

1. După dealuri (România-Franța-Belgia) de Cristian Mungiu

Văzut și revăzut, discutat și răsdiscutat, După dealuri rămîne pentru mine filmul românesc al anului trecut. Dincolo de controversele privind paternitatea scenariului (nejustificate, în opinia mea), Cristian Mungiu a reușit din nou – ajutat de actori și de tehnicieni excelenți – să abordeze sine ira et studio un subiect foarte delicat, recurgînd la derogări subtile de la „dogma“ noului realism românesc și, la fel ca în 4 luni, 3 săptămîni și 2 zile, la simbolismul mizanscenei (cel mai evident, în cadrul final). A rezultat un film meșteșugit, captivant și provocator, care marchează o nouă etapă în cariera autorului și ne determină să așteptăm cu nerăbdare al patrulea lungmetraj semnat de Cristian Mungiu.

2. Toată lumea din familia noastră (România-Olanda) de Radu Jude

Și Radu Jude se îndepărtează deliberat de modelul realist impus de Cristi Puiu prin Moartea domnului Lăzărescu (film la care el însuși fusese asistent de regie), dar o face prin alte căi, începînd cu scenariul (semnat de regizor și de prozatoarea Corina Sabău) și terminînd cu actoria (în primul rînd, prin prestația remarcabilă a lui Șerban Pavlu). În același timp, Radu Jude rămîne fidel tematicii sale favorite – de altfel, al doilea lungmetraj al său reprezintă și o continuare/dezvoltare a poveștii din scurtmetrajul Alexandra (cu același Șerban Pavlu în rolul principal). Chiar dacă publicul românesc nu vine încă buluc la filmele acestui autor (Toată lumea din familia noastră n-a adunat nici 7.000 de spectatori plătitori – ceea ce, totuși, reprezintă o creștere semnificativă în comparație cu debutul Cea mai fericită fată din lume) –, sînt convins că Radu Jude – înzestrat, modest și muncitor cum îl știu – va izbuti în următorii ani să învingă reticențele și să cîștige numeroși fani (nu doar festivalieri).

3. Undeva la Palilula de Silviu Purcărete

Debutul cinematografic al cunoscutului regizor de teatru a avut un mult mai mare succes la public decît filmul lui Radu Jude, deși este, într-o mult mai mare măsură, o producție „de nișă“ (cu siguranță, renumele lui Silviu Purcărete a contat enorm). Pe de altă parte, Undeva la Palilula a fost primit cu răceală de critici (de pildă, Andrei Gorzo l-a etichetat drept „un film șocant de lipsit de inteligență“). Mie mi se pare că receptarea filmului a avut de suferit nu din pricina lipsei sale de inteligență, ci mai degrabă din pricina inadecvării sale la contextul cinematografic actual: ce caută un film fantastic și baroc în plină perioadă de glorie a realismului „minimalist“?! Narativ și stilistic, Undeva la Palilula poate părea un vestigiu al unei epoci apuse (de fapt, cred că e mai degrabă un film atemporal), dar, tehnic, el este cît se poate de actual. În ceea ce mă privește, m-a fermecat Palilula, universul în care nimic nu are sens, dar totul este încărcat de semnificație, iar ima­ginea, scenografia, muzica și, înainte de toate, regia acestei bizarerii postmoderniste m-au impresionat. Cred că, dacă peste ani acest film va fi revăzut și reevaluat cu distanțarea necesară, el are șansa de a deveni echivalentul cinematografic al unui roman precum Interior sau Ferestrele zidite.

4. Despre oameni și melci de Tudor Giurgiu

Al doilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu, venit la șase ani după debut, s-a bucurat de un succes pe deplin meritat. O comedie ca la carte, adresată unui public inteligent, Despre oameni și melci este un film care nu te poate lăsa indiferent și căruia nu prea ai ce să îi reproșezi. Asta și pentru că Tudor Giurgiu nu și-a propus să-și tulbure spectatorii, ci să-i seducă fără a miza pe vulgaritate, ci, în primul rînd, pe un scenariu solid (datorat lui Ionuț Teianu) și pe actori bine aleși și bine conduși.

5. Visul lui Adalbert de Gabriel Achim

Mărturisesc că am stabilit greu acest ultim loc din clasamentul personal, fiindcă am mai avut în vedere alte trei filme: lungmetrajul de debut al lui Paul Negoescu (O lună în Thailanda), al treilea – și cel mai izbutit – film al lui Dan Chișu (Și caii sînt verzi pe pereți) și docudrama Trei zile pînă la Crăciun (Ultimele zile din viaţa Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu), cel mai recent titlu din bogata filmografie a lui Radu Gabrea. Am optat pentru Visul lui Adalbert deoarece m-au încîntat curajul regizorului, scenaristului și producătorului Gabriel Achim de a experimenta mult încă de la debut, jucîndu-se cu spectatorii, dar și cu codurile cinematografului, precum și interpretarea lui Gabriel Spahiu, care, deși este o figură familiară din multe filme românești recente, nu avusese pînă acum șansa unui rol principal într-un lungmetraj.

Concluzii și premiere așteptate

Cantitativ și calitativ, anul cinematografic 2012 este comparabil cu 2011. La capitolul plusuri, trebuie amintite, pe lîngă rezultatele mai bune de box-office ale cîtorva producții autohtone, noile reușite internaționale ale lui Cristian Mungiu (după două premii la Festivalul de la Cannes și multe alte distincții importante, După dealuri a devenit și primul film al unui regizor român inclus pe lista scurtă a Oscarului pentru Cel mai bun film într-o limbă străină).

 

Un film gata de lansare în cinematografele noastre este Rocker, al doilea lungmetraj de ficțiune al lui Marian Crișan, care a avut premiera mondială în septembrie, la Festivalul de la San Sebastian (Spania). Domestic, al treilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru (în care cineastul preia mult din scenariile scurtmetrajelor sale Colivia și Lord), a avut și el premiera mondială în noiembrie, în competiția Festivalului de la Mar de Plata (Argentina). Și producția independentă Killing Time, în regia lui Florin Piersic Jr., va avea premiera în curînd, după ce a fost deja prezentată anul trecut la TIFF Cluj.

 

Foarte așteptat este și noul film al lui Călin Peter Netzer, care a fost selecționat în competiția oficială a Festivalului de la Berlin, din februarie. O dramă despre relația dintre o mamă și fiul ei și cum se modifică această relație atunci cînd el produce un accident mortal, Poziția copilului are scenariul semnat de regizor împreună cu Răzvan Rădulescu. Corneliu Porumboiu se află în postproducție cu al treilea lungmetraj al său, intitulat provizoriu Un interval de nouă minute, la fel ca și Nae Caranfil, cu primul său film vorbit în engleză, Closer to the Moon – o coproducție SUA-România-Italia-Polonia inspirată de „marele jaf comunist“ (după cum și-a numit Alexandru Solomon documentarul ce abordează același caz) de la Banca de Stat a Republicii Populare Române, din 1959. În schimb, Dan Chișu a anunțat că este pregătit să-și lanseze al patrulea lungmetraj de fic­țiune, Déjà vu, precum și un documentar despre „fenomenul Bahoi“ de pe YouTube. Iar Anca Damian pregătește pentru anul acesta o coproducție româno-suedeză, O vară foarte instabilă.

Dintre numele consacrate ale Noului Cinema Românesc, sper să revină cît mai curînd pe ecrane Cristi Puiu, Radu Muntean, Constantin Popescu și Florin Șerban. Radu Jude a terminat, deocamdată, un mediumetraj, Ca o umbră de nor, al cărui scenariu e scris în colaborare cu prozatorul Florin Lăzărescu. Documentaristul Thomas Ciulei urmează să debuteze în lungmetrajul de ficțiune cu comedia 2 + 2, o coproducție româno-germană. Ar mai trebui să debuteze anul acesta Alexandra Gulea, cu Copil miner, Bogdan Mustață, cu Lupu, și Dragoș Iuga, cu Micul spartan. Pînă cînd vom vedea pe ecrane filmele enumerate mai sus, pe 18 ianuarie Radu Gabrea își lansează două lungmetraje documentare, Evrei de vînzare (Averea diavolului) și Eroi necunoscuți.

 Mihai Fulger

Observator cultural, Nr. 398 / 10-16 ianuarie 2013

 

Reclame