Petre Iosub – O Europă, doamnă suverană

M-am săturat de hoţi şi de „mardele”
De tunuri date României mele;
De-acest satanic chip-el Horroroso
Ţinut în jilţ de alt dement-Barroso
Şi de o fâţă acră ce-n amurg
Ea face trotuarul în Strasbourg.
Dar mă înspăimântă încă altceva
Că în curând le vom găsi pe eba
Şi macovei înscrise în anale
În loc să-şi plimbe ursul prin canale.

O, toţi nebunii lumii ne trag ţeapă
De viitorul n-o să mai priceapă
Ce-a fost cu noi de ne-am lăsat prădaţi
De-o haită de netrebnici degradaţi
Genetic-spun. Ne vor ierta vreodată
Cei ce-or veni-n istoria furată?
Ne vor numi popor de Crişti drogaţi
Ce doar în vis şi-n somn sunt revoltaţi?
Ne vor numi doar laşi şi caracude,
Nedemni înaintaşi şi paparude!
Sau poate, cine-o să mai ştie,
Popor de slugi trăind doar în robie.

O, Europă, doamnă suverană,
Tu-mi răsuceşti mereu cuţitu-n rană!
Eşti ca o maidaneză în călduri
Şi nu mai ştii pe cine să mai furi,
Dar ai găsit dulău-n România
Să-ţi dea plocoane să-ţi măreşti simbria.
Ne-ai supt întâi petrolul; mai ţii minte?
Să-ţi meargă, jupâneasă, maşina de război
Şi-ai semănat în ţara-mi doar morminte
Şi nu ai da nimica înapoi!
Veni-va însă vremea… ai să vezi,
La noi ceva-ceva să se întâmple

Şi-acest dulău cu chip de huhurez
Va-ncepe-ntre zebrele ca să-ţi cânte:
O, Europă, doamnă, suverană,
Tu îmi suceşti mereu cuţitu-n rană…
Ne-ai umilit destul, bătrână doamnă,
Şi ne-ai furat mereu cam mişeleşte
Suntem şi noi creştini, dar nu înseamnă
Să-ţi fim iar slugi! Ajunge! Te opreşte!
Eşti nesătulă, doamnă! Şi atât!…
Ajuns-a iarăşi ştreangul tău la gât.

Tu ne-ai furat şi apoi ne-ai zălogit
Unor barbari veniţi din răsărit
Şi ai tăiat mereu felii-felii
Din trupul sângerândei mele glii!
O, Europă, doamnă suverană,
Ne răsuceşti mereu cuţitu-n rană!

Reclame