Eugen Emeric Chvala – poezii din volumul ,,În spatele oglinzii”

ce-i iubirea?
 

– Ce-i iubirea?…

mă-ntreba, Alexandra, fata mea.

– Păi… să-ti spun… e-aşa ceva…

ca doi paşi pe-acelaşi drum…

e un doi într-unul singur,

e ceva

c-un el si-o ea,

este însăşi fericirea,

sensului de a trăi

iubirea este menirea verbului

a fi.

 

Ce-i iubirea? Grea-ntrebare!

Greu de zis!

Trebuie s-o simți,

e ceva ce te înalţă,

îndrăgostiţii sunt niște sfinți…

Iubirea este altarul,

este rugul,

candela,

e fiorul, este jarul,

ce jertfește un el si-o ea.

 

– Ce-i iubirea?…

E…ceva…

ai să vezi, fetița mea…

 

 

 

 Ce-i iubirea?

Aş putea scrie într-una.

Nu știu de m-aş putea opri.

Ea este doar una,

o poate cunoaște oricine-ntr-o zi.

Iubirea e dulcea minciună,

ce-n scaun de rege te-nalţă.

Iubirea e rea şi e bună,

Dar, vai!

În sclav te transformă

pe faţă.

Te roade, te doare, te frige,

cu limba-i de șarpe

te linge…

E demon ce muşcă perfid,

te stinge, te face livid,

se-ascunde în inima ta

Şi-acolo, pe veci,

va fi ea.

 

Doar ea,

sărmana nebună!

Tu,

doar biet menestrel,

cântându-i în strună.

Iubirea ce e, draga mea?

Iubirea e…

       ai să vezi,

fetița mea…

 

 

 

cu un sărut

 

cu un sărut

pot așeza în palma ta…

toate razele soarelui şi toate stelele…

cu o îmbrăţişare

iți pot împrumuta valurile Dunării

şi ale marii celei mari…

iar cu zâmbetul meu

mi te dau pe mine…

de mă vrei

ție

…femeie iubită

ție mamă adorată…

ție femeie azi,la fel ca ieri…

iți voi dărui cântecele sufletului

pentru ca

,,mâine”

să te poți bucura de aripile crescute

odată cu mine.

 

 

 

 

sărut mâna mamă!

 

Umbre se șterg din ograda tăcută

Cerul e sterp… şi căsuţa e mută

Tristă e prispa pustie şi ea

Şi doruri mă cheamă să-ti spun

Sărut mâna mama mea.

 

C-o mână în poală

Şi alta prin păr

Ograda ţi-e goală

Doar flori,curci şi un măr.

 

Zâmbești, amintirea ţi-e vie

De glas de copii

Și-aștepți ca să-ţi vie

Băiatul plecat hăăăt… departe…

S-au poate-ţi trimite vre-o carte

Măcar…

Să știi că e bine

Să știi, că deşi probleme-l apăsa

Nu te-a uitat…

Dar… lasă… nu-i bai… poate mâine,

Poate ivărul porții e mut

Iar pași n-ai auzit de demult

Şi  ziua cum vine

Se trece şi ea

Şi lacrimi te ard din nou mama mea…

 

 Umbre s-adună în ograda tăcută

Cerul e  orb  iar căruţa e mută

Tristă e prispa pustie şi ea

Mă iartă, te rog…  mama mea.

 

De vrem ori nu vrem

Destinul ne-ncearcă

Căci oameni suntem

Nimic nu ne scapă.

 

Simpli de suntem

Ori oameni de seamă

Ne arde, resimtem

Toţi – dorul de mamă

 

M-aplec către tine

Măicuță sau mamă

Sărut mâna-ţi caldă

Bătrână şi bună

 

Sărut ochișorii

Ce-n lacrimi s-au plâns

Cătând adânc zarea,

În care ne-am dus.