Mihai Ştirbu – Iubirile scriitorilor: Dinu Zarifopol şi Maria Economu

,.O pasionantă şi onorantă istorie a elitei romaneşti a secolelor XIX-XX se întrevede dinspre aceste familii Culianu-Nanu-Zarifopol. Iar acum – cu o incredibilă restituire documentară Eminescu, o „bombă“ care va stârni – fără îndoială – mari ecouri’’: Dialog – Christina ZARIFOPOL-ILLIAS (Fiica lui Dinu Zarifopol) – Ion Bogdan Lefter

      Dinu Zarifopol

 Mereu m-a interesat biografia scriitorului Dinu Zarifopol. Firesc, pentru că ne-am născut în aceeaşi localitate – Cârligi, judeţul (astăzi) Bacău. ,,Astăzi’’ fiindcă iniţial Cârligiul făcea parte din desfiinţatul judeţ Roman.

Eu, deşi sunt născut acolo, n-am nici un fel de amintiri din sat, pentru că familia mi s-a mutat la Roman când eram foarte mic. Totuşi, se poate face o punte de legătură între mine şi scriitorul Dinu Zarifopol, în afara faptului că suntem consăteni. Tatăl meu a fost directorul şcolii din Cârligi, şcoală care funcţiona în conacul familiei Zarifopol. Chiar dacă până la Cârligi sunt vreo douăzeci de kilometri de la Roman, am realizat că m-ar putea interesa localitatea natală abia târziu, la peste cincizeci de ani. Coincidenţă, sau nu, ar putea fi o legătură de familie între mama lui Dinu Zarifopol care se numea Mihalcea, şi directorul liceului Roman-Vodă, Gheorghe Mihalcea, născut tot în Cârligi.

Ştiu că familia Zarifopol a ajuns aici cândva, din Grecia. Primul din familie pomenit în sursele documentare este George Zarifopol, fermierul de la Cîrlige cu doctorat în chimie şi studii de agronomie la Paris.  În 1891 i s-a născut fiul Theodor, care la 1 august 1921 l-a avut pe Constantin Radu Zarifopol, zis Dinu, căsătorit la 25 noiembrie 1943 cu Maria Economu. Este vorba de o onorabilă familie de boieri care au avut parte de urcuşuri dar şi de coborâşuri în viaţă. Erau proprietarii moşiei Cârligi, dar în acelaşi timp, în urma studiilor, au devenit gazetari, scriitori, critici literari, avocaţi şi, în timp, profesori universitari în ţară şi-n străinătate.

Dinu Zarifopol (31 iulie 1921 – 2 martie 2002), născut la Cârligi judeţul Bacău, era fiul Elenei (născută Mihalcea) şi al lui Teodor Zarifopol, magistrat. Ce n-am găsit scris nicăieri, dar am aflat de la rudele care au funcţionat în învăţământ în şcoala din Cârligi (fostul conac al familiei Zarifopol), este o istorie pe care tind s-o cred adevărată, despre sfârşitul unuia dintre foştii proprietari. Ar fi fost inflenţabil, dornic de îmbogăţire. Un angajat în care avea mare încredere i-a sugerat să facă prospecţiuni pe terenurile sale, pentru a găsi petrol. Ar fi angajat specialişti. A fost la început o echipă, apoi alta, apoi alta… Până când angajatul ar fi fugit cu toţi banii. Când s-a văzut falit, n-ar fi rezistat şocului şi s-ar fi sinucis. S-ar fi spânzurat chiar în încăperea  devenită peste ani, (între 1950 – 1960), cancelaria şcolii.

Dinu Zarifopol a urmat cursurile primare şi liceale la Roman, absolvind în 1940 Liceul „Roman Vodă”, iar în 1944 a obţinut licenţa la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. După terminarea facultăţii a luptat în al doilea război mondial, fiind demobilizat în 1946. Oricum şi-ar fi exercitat profesia de avocat, dar el şi-a început cariera cariera în 1948 într-un nou regim politic, ostil faţă de cei care nu din vina lor fuseseră bogaţi. I s-a suspendat dreptul de a profesa, din cauza originii „nesănătoase”. La începutul anilor ’50 a reuşit să facă ce ştia: a profesat ca avocat pledant până la pensionare. Prieteni i-au fost şi cei care-l vizitau pe maestrul Mihail Sadoveanu la casa de la Neamţ, unde el a avut un accident ortopedic: criticul Perpessicius, poetul Demostene Botez şi graficianul Eugen Mihăescu. Dar, în general a fost un singuratic, trăind în anonimat.

Influenţele familiei de intelecuali din care provenea şi-au pus amprenta asupra sa încă din perioada în care era elev. Între 1937 şi 1940, a scris poezii pentru revista „Vers şi proză”, şi pentru publicaţiile Liceului „Roman Vodă”: „Albăstrele”, „Gând şi faptă”. A scris mereu, dar greu a putut tipări ceva, din cauza ostilităţii făţişe pe care-o simţea în timpul regimului comunist. După orele petrecute în biroul de avocatură, vreo douăzeci de ani a lucrat asiduu la opera vieţii sale, o tetralogie publicată abia în ultimul deceniu al secolului trecut. Mai întâi i-a apărut volumul de proză scurtă O crimă bine ticluită (Bucureşti,1993), cu „două nuvele poliţiste şi şapte povestiri stranii”. Romanele Naufragiul (Iaşi, 1994), Moartea lui Levi (Timişoara, 1997), Şah la rege (Timişoara, 1998) şi Crima generalului (Timişoara,1999) sunt cărţi în care personajele migrează de la un volum la altul, marcate decisiv de perioada istorică dificilă de după cel de-al doilea război mondial. Până la urmă, ,,romanele lui Dinu Zarifopol se vor o cronică „de familie”, subiectivă, în ciuda ,,obiectivităţii programatice, purtând amprenta afectivităţii în descrierea societăţii româneşti din timpul şi după al doilea război mondial’’.

Soţia lui Dinu Zarifopol a fost Maria Economu, născută la 15 august 1914. Era fiica funcţionarului C.F.R. Dumitru Economu din Bucureşti. Au avut două fiice: Christina Zarifopol-Illias şi Ilinca Zarifopol. Amândouă au ajuns cadre didactice universitare în America, unde s-au şi stins.

Un fapt inedit: fără insistenţele de decenii ale Mariei Economu, mama Christinei Zarifopol, n-am fi beneficiat de o mare parte a corespondenţei dintre Veronica Micle şi Mihai Eminescu, de un adevărat tezaur epistolar. Pe când încă nu era soţia lui Dinu Zarifopol, a devenit în 1937 profesoară de limbi clasice a Annei Maria Grigorcea – Messeri (strănepoata Veronicăi Micle) şi a locuit cu familia acesteia în străinătate, până în 1942.

Veronica Micle avusese două fiice: Valérie, născuta în 1866, şi Virginie, născută în 1868. Valérie s-a căsătorit cu Neculai Nanu, văr primar cu Paul Zarifopol şi nepot de soră al lui Neculai (Papa) Culianu, junimistul, străbunicul lui Ioan Petru Culianu. Mai târziu, Valérie s-a recăsătorit cu Mihai Sturdza. A făcut şi carieră muzicală, sub numele de Valérie Nilda: moştenise vocea frumoasă a Veronicăi, mama ei. A avut o fiică, Graziella, căsătorită Grigorcea, mama Anei Maria Messeri.  Faţă de Anna Maria a stăruit Maria Economu să redea culturii româneşti comoara literară, cum este considerat pachetul cu scrisori.

,,S-au păstrat in arhiva familiei Graziella şi Vasile Grigorcea. Graziella Grigorcea era nepoata de fiică a Veronicăi Micle. Soţul ei a fost ambasador al Romaniei înainte de război, la Londra, apoi la Paris şi la Vatican, la Roma. Nu mai sunt în viaţă. Doamna Grigorcea cred că a murit în 1951 sau 1952. La moartea ei, scrisorile au trecut în posesia fiicei ei, Anna Maria Grigorcea, căsătorită Messeri’’, avea să povestescă însăşi Christina Zarifopol-Illias.

De fapt, scrisorile cu pricina au stat cuminţi în sertare de familie şi apoi în seiful unei bănci. Fiind întrebată dacă ar putea exista dubii în privinţa autencităţii scrisorilor, Christina Zarifopol-Illias a spus: ,,Ele s-au păstrat doar în familie, din mamă în fiică. Hârtia e originală, fundiţa roz… totul e păstrat cum a fost. Cine să inventeze 93 de scrisori ale lui Eminescu?! Ştiu că pluteşte bănuiala asupra câtorva dintre cele cunoscute până acum… Erau invelite într-o hârtie subţire de epocă, legate cu o sforicică roz, şi aşa s-au păstrat într-o voltă de bancă din Elveţia.’’ Maria Economu a adus scrisorile în America. Împreună cu fiica sa le-a catalogat. Scrisorile nu erau aşezate în ordine, aşa încât a fost o muncă tare laborioasă, urmată de munca şi mai migăloasă de transcriere.

Cu excepţia celor foarte puţini care le-au avut in păstrare, nici măcar rudele mai mult sau mai puţin apropiate n-au avut cunoştinţă despre mărimea comorii ascunse. Este vorba despre 93 de scrisori ale lui Eminescu adresate Veronicăi, însoţite de 15 ale ei către el, plus două ale Veronicăi către sora lui, Harieta Eminovici, şi o scrisoare a lui Maiorescu către Eminescu, adunate într-un volum apărut la editura Polirom.

Christina Zarifopol-Illias (Illias: anglicizare a numelui de familie romanesc Ilioaia), s-a născut în Bucureşti, unde şi-a definitivat studiile. S-a stabilit în Statele Unite ale Americii în 1980, la Bloomington, Indiana, unde a fost unul dintre principalii iniţiatori şi organizatori ai Programului de Studii Româneşti de la Indiana University. A tradus poezie românească în engleză şi organiza conferinţe cu o mulţime de personalităţi aflate în trecere prin America. Toate acestea au recomandat-o drept o adevărată ambasadoare culturală a ţării noastre în America. Considera că plecase doar fizic din România, fiindcă a rămas în permanenţă legată de oameni şi de locuri, fiind interesată de absolut tot ceea ce se întâmpla în ţară. Comunica cu prietenii români, ţinea cu ei o corespondenţă activă, neîntreruptă. Parafrazând o expresie americană, zicea: ,,mă poţi scoate din România, dar nu poţi scoate România din mine’’.

S-a implicat cu toată inima în procesul de publicare a cărţilor tatălui ei, care era foarte mâhnit de nişte cronici apărute într-o revistă literară. I-a fost alături, fiindcă mai înainte cărţile sale fuseseră apreciate pozitiv de critică şi de cititori. Tetralogia sa însemna o muncă imensă, de ani de zile, şi merita mai multă răbdare din partea celor care o comentau, fără să pară a o fi citit în totalitate. Era conştientă că ar fi putut fi acuzată de părtinire, fiind vorba de tatăl ei. Mai mult, era convinsă că o asemenea operă literară  lipsea în literatura română, nemaiexistând alte descrieri de asemenea proporţii ale perioadei 1944–1949.

Trebuie spus că la maturitate, când era deja profesoară în America, îşi arăta recunoştinţa pentru marea dragoste insuflată de părinţi  pentru ţară şi pentru cultură.

Dinu Zarifopol, a mai avut o fiică, Ilinca Zarifopol, a cărei primă apariţie scrisă (publicată de Indiana University Press) n-a avut succes în America. Sam Munson a scris destul de neprietenos despre ultima carte a ei.

Ilinca Zarifopol a emigrat in Statele Unite in 1977 (după un lobby consistent făcut de mai mulţi congresmani şi senatori), unde s-a căsătorit cu Kenneth R. Johnston. Comentând cartea Ilincăi Zarifopol, Sam Munson dă, la rându-i, senzaţia de om care nu doar conspectează corect, dar şi intuieşte destule lucruri interesante dincolo de textul in sine: „Filosoful-poet era, alături de alţi contemporani ai săi, precum istoricul religiilor Mircea Eliade şi jurnalistul-filosof Petre Ţutea, un naţionalist aflat în căutarea gloriei transcendente a patriei sale”.

A ajuns profesor asociat de literatură comparată la Universitatea din Bloomington, dar din păcate a murit de cancer în 2005.

Conacul din Cârligi este o clădire  impunătoare care înfruntă tăcută vremurile, un impozant monument istoric, care în zilele ei bune arăta ca o adevărată reşedinţă boierească. A fost construit în jurul anului 1850, conservând până astăzi elemente cu valoare arhitecturală: scări interioare, firide, coloane, terase. Fostul conac al familiei regretatului autor, a fost confiscat de către autorităţile comuniste, dar a fost recent retrocedat fiicelor sale, Christina si Ilinca Zarifopol, care au donat-o apoi comunităii locale, astfel încit copiii să continue să înveţe acolo, în Şcoala de arte şi meserii „Dinu Zarifopol’’.

 

 

BIBLIOGRAFIE:

– Observator cultural iunie 2000, numărul 15 ,,93 de scrisori inedite ale lui Eminescu, recuperate dupa 111 ani. Povestea unei restituiri” Dialog Christina Zarifopol -Illias (Fiica lui Dinu Zarifopol)  – Ion Bogdan Lefter;
– deferlari.ro/2012/10/ ,,Trecător prin judeţ (8): Conacul Zarifopol din Cârligi’’;
crispedia.ro/Dinu Zarifopol;
– memoria.ro ,,Sadoveanu în ultimul an de viaţă – Neverosimila vacantă’’Mihail Constantineanu;
– Formula AS anul 2000;  numărul 421  -Cultura – Adriana Bittel;
– Iulian Boldea ,,Scriitori români contemporani’’ Editura Ardealul, 2002;
– convorbiri-literare ,,Veronica Micle era bunică’’ (documente si corespondentă inedite) Elena Vulcănescu;
– Observator cultural ,,Bloomington, Indiana: o activă ambasadă românească. Interviu cu Christina Zarifopol –Illias’’, autor: Raluca Alexandrescu;
– Ziarul de duminică, 3 iun 2009 ,,Cioran tot nu se potoleşte’’ Autor: Dan Silviu Boerescu.

Un gând despre „Mihai Ştirbu – Iubirile scriitorilor: Dinu Zarifopol şi Maria Economu

  1. Multumesc pentru un material foarte interesant, documentat si folositor , care aduce lucruri ce ar fi putut ramane nestiute , datand dintr-o perioada dificila a istoriei noastre literare si culturale.

Comentariile sunt închise.