Părintele Ciprian Zaharia, un om al păcii şi al rugăciunii

Pe 26 decembrie 2012, s-au împlinit cinci ani de la trecerea în lumea veşniciei a vrednicului de pomenire arhimandrit Ciprian Zaharia, fost stareț al Mănăstirii Bistrița între anii 1979 – 2005.

arhim-ciprian-zaharia

 Arhimandritul Ciprian Zaharia s-a născut în ținutul Sucevei, în comuna Boroaia, la 19 iunie 1931. Tânăr fiind, a intrat ca viețuitor în obștea Mănăstirii Secu. A urmat școala monahală între anii 1950 – 1953, apoi cursurile Seminarului Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț, iar din anul 1970 Facultatea de Teologie de la București. La Mănăstirea Bistrița, unde a fost rânduit în anul 1979 de vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, a avut cea mai lungă stăreție din secolul XX a unui stareţ.

Venea de la Mănăstirea Secu, unde, timp de 35 de ani se dovedise a fi un vrednic monah şi slujitor, dar și un bun gospodar. La Bistrița a reușit să reînvie viața și tradiția monahală. A oficiat, după 30 de ani de interdicții, prima tundere în monahism, cea a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Cu toate vitregiile și interdicțiile, fost un harnic și neobosit restaurator al ctitoriei lui Alexandru cel Bun. A construit, după 1990, în cimitirul mănăstirii, o bisericuță din lemn în stil tradițional, s-a ocupat îndeaproape de înființarea unor noi schituri, dar și de buna gospodărire a celor existente pe atunci, multe dintre acestea fiind ridicate mai târziu la rang de mănăstire. În toată activitatea desfășurată la Mănăstirea Bistrița se vedea rodul experienței duhovnicești și gospodărești acumulate la Mănăstirea Secu. Vorbea cu bucurie despre călugării cu viață deosebită care trăiau la Secu înaintea Decretului comunist din 1959. Nu i-a uitat niciodată. La slujbe îi pomenea într-un lung șir de nume desprinse parcă dintr-un calendar aghioritic.

Slujbele își urmau rânduiala de veacuri

Perioada de stăreție a părintelui Ciprian s-a caracterizat prin abilitate în vremuri de încercare și presiune puternică față de Biserică, în general, și față de monahism, în special. Datorită acestei abilități, contestată uneori în mediile ecleziale, Bistrița a devenit o mănăstire cunoscută și cercetată de credincioșii din zonă, dar și de pelerinii veniți de departe pentru a-i întâlni pe duhovnicii vestiți care se nevoiau acolo: Marchian Ciubotaru, Iustin Pârvu, Ioanichie Bălan, Martinian Conuț, Hrisostom Asavei. Unii dintre ei, urmăriți de serviciile secrete, au mărturisit mai târziu că s-au aflat atunci într-o oarecare siguranță între zidurile mănăstirii. Aceștia, împreună cu alți călugări mai tineri au pus umărul la refacerea vieții duhovnicești în vechea chinovie. În miez de noapte, când prin mănăstire nu mai mișunau ochii iscoditori ai securiștilor, slujbele își urmau rânduiala de veacuri, reînnodând tradiții străvechi și predând celor mai tineri, dorul după înălțimile Taborului. O parte din monahii tineri de atunci au azi rosturi înalte în Biserică și duc mai departe, acolo unde sunt, tradiția acestei mănăstiri.

Implicat în bunul mers al mănăstirilor nemţene

Construirea corpurilor de chilii, renovarea palatului domnesc, restaurarea picturii bisericii, construirea bisericii de lemn din cimitir, lucrările de consolidare a zidului de incintă, a Școlii Domnești, lucrările de construcție de la schituri, au însemnat, toate la un loc, ani de trudă și de jertfă. S-a ocupat și de pregătirea teologică a viețuitorilor din mănăstire. Cei care au fost viețuitori în obștea Bistriței păstrează imaginea unui stareț milostiv, rugător, veghetor jertfelnic pentru mănăstire și pentru bunul ei mers. S-a confruntat și cu neîmpliniri, cu eșecuri omenești, cu neliniști și împotriviri chiar din partea celor care l-au promovat. Dintr-un exces de zel din partea unor demnitari locali, se vorbea uneori de „problema Mănăstirii Bistrița și a oamenilor ei”. Probabil că, pentru a rezista vicisitudinilor Regimului Comunist, a trebuit sa plătească și un tribut, dar acest tribut a salvat esențialul. Mănăstirea Bistrița a înfruntat furtuna și a ieșit la liman cu nădejdea în vremuri mai bune. Arhimandritul Ciprian Zaharia, a avut o lungă perioadă de timp și ascultarea de exarh al mănăstirilor nemțene, purtând astfel pe umeri și răspunderea pentru bunul mers al activității aşezărilor monahale din județ. Trecerea Cuvioşiei Sale la Domnul a întristat multe inimi. A lăsat în urmă o obște rugătoare, zeci de ucenici, unii dintre ei slujitori de frunte ai Bisericii, dar și mireni pe care părintele Ciprian i-a format duhovnicește. Veșnică să-i fie pomenirea căci vrednic este de aceasta!DSC_3031

(protos. Ieronim Creţu, stareţul Mănăstirii Bodeşti din judeţul Neamţ)

 

Reclame