Pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos

Eftimie†EFTIMIE, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului

 Iubitului nostru cler, cinului monahal și tuturor drept mărturisitorilor creștini din această de Dumnezeu păzită și binecuvântată eparhie, har, milă și pace de la Îndurătorul Dumnezeu, iar de la noi părintească dragoste!

 Iubiții mei fii duhovnicești,

 Din milostivirea Bunului Dumnezeu, retrăim, și anul acesta, misterul întrupării Domnului nostru Iisus Hristos. Evenimentul, consumat în istorie acum mai bine de două mii de ani, a însemnat manifestarea cea mai evidentă a iubirii negrăite a lui Dumnezeu pentru noi oamenii. Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut trup ca să ridice pe om la starea de nepătimire, așa cum ieșise din mâna Creatorului la începutul veacurilor. Intrarea în timpul nostru a Fiului lui Dumnezeu nu a fost sesizată de oameni, dar evenimentul a rupt istoria umanității în două. De la Nașterea Domnului se vorbește despre “înainte” și “după”, pentru că toată umanitatea își orientează cursul vieții potrivit acestui moment. Timpul istoriei profane și profanate devine timp al mântuirii. Sfântul Ioan Evanghelistul, în Prologul Evangheliei sale, imortalizează într-un mod aparte taina Logosului întrupat în istorie, zicând: «Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut… Iar celor ce L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu… și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. » (Ioan 1, 9-14).

 

Iubiți credincioși,

 

Cu Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, suntem chemați permanent să venim în peștera Betleemului să ne întâlnim cu Dumnezeu Care S-a descoperit nouă prin Fiul, unde să contemplăm slava Lui, adică acea lumină care a luminat veacurile până la noi și care nu se va stinge până la sfârșitul lor. Niciodată nu vom putea înțelege marele cadou pe care ni-l face Dumnezeu, acela de a deveni «fii ai lui Dumnezeu după har », adică acel statut de a participa la existența lui Dumnezeu. Acest dar pe care Dumnezeu ni-l oferă prin nașterea și moartea Sa pentru noi nu stă sub semnul stricăciunii, ci are concentrată în el toată iubirea Sa milostivă și transfiguratoare. Este de neînchipuit cum Dumnezeu – Creatorul cerului și al pământului și al Cărui nume este mai presus de orice nume, Își exprimă total dimensiunea iubirii Sale filantropice smerindu-Se până la a lua chipul creaturii și a Se lăsa omorât pentru mântuirea ei. Din iubire pentru noi, creatura Sa, Dumnezeu Se face om ca pe om să-l îndumnezeiască. El vine să ne aducă viața în toată consistența ei divină. Până la întruparea Sa, oamenii își concentrau atenția mai ales asupra laturii biologice a vieții, iar preocupările lor religioase sfârșeau de fiecare dată în neantul idolatru al închinării eronate la făpturile creației. Aveau viață biologică, dar aceasta era ruptă de izvorul ei divin și de aceea se sfârșea în neantul istoriei. De la Nașterea Cuvântului, Dumnezeu nu încetează să ne repună, fără să ne silească, pe calea care duce la Izvorul vieții, arătându-ne că El este Calea, Adevărul și Viața.

 

Iubiți credincioși,

 

Dumnezeu nu a ales o cale complicată pentru a ne recupera ființial din mrejele morții spirituale, ci una simplă, modestă, fără fast și mult zgomot. Nașterea Sa ca om s-a realizat într-o discreție ce anunța blândețea și smerenia inimii Sale și fundamenta începutul stării de continuă chenoză ce va culmina în moarte prin răstignire. Singurii martori cărora corul îngerilor le dezleagă taina cea ascunsă din veșnicie au fost păstorii și magii. De aceea, când Pruncul Iisus a fost așezat de Fecioara Maria în ieslea dobitoacelor, Dumnezeu a vrut să spună că El, Creatorul cerului și al pământului, are nevoie de noi păcătoșii pentru a Se integra în această lume coruptibilă. Sfântul Apostol Pavel ne sfătuiește să nu încercăm să pătrundem cu mintea noastră limitată această taină a lui Dumnezeu, ci să ne rugăm doar ca acest mister să pătrundă în ființa noastră, să vorbească de ea însăși în noi. «Rugați-vă în numele lui Hristos, împăcați-vă cu Dumnezeu! Căci El, care n-a cunoscut păcatul, S-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim întru El dreptatea lui Dumnezeu.» (II Corinteni 5, 20-21.) De aceea, Fiul lui Dumnezeu, pe linia ascultării față de Tatăl, realizează maximum de coborâre și apare printre noi păcătoșii ca să ne spele păcatele prin patima Sa. Aici e punctul culminant al paradoxului existențial. Greu de înțeles cum Dumnezeul Iubirii – Tatăl, din iubire pentru om, trimite pe Fiul-Ascultării să ia asupra Sa păcatele umanității, iar manifestarea acestei realități a făcut-o nu în cer, ci aici, pe pământ. Pământul este locul unde a vrut Dumnezeu să Se întâlnească cu noi, adică în însăși viața noastră coruptibilă. A ales această formă simplă pentru a ne spune că El poate fi în suferințele și neputințele noastre pe care a dorit să și le asume, apoi să ne reconforteze, restaureze, să ne vindece.

 

Iubiții mei fii sufletești,

 

Vestea cea bună a Crăciunului este aceea că această sărbătoare ne oferă nădejdea mântuirii, prin care avem posibilitatea să ne facem părtași la viața în Dumnezeu și, cu Dumnezeu, în puterea Duhului Sfânt. De aceea, Crăciunul nu este doar o chemare la sărbătoare, ci, în același timp, o chemare la vigilență. Dumnezeu ne cheamă prin acest eveniment să deschidem bine ochii așa cum au făcut-o păstorii din Betleem și magii de la Răsărit, apoi toți ceilalți creștini care s-au succedat de-a lungul secolelor până astăzi. Pentru a fi părtași cu ei suntem invitați să ne deschidem și noi sufletele pentru a primi cadoul oferit lumii de Dumnezeu. În același timp, să ne gândim cum îi răspundem și cu ce îi mulțumim lui Dumnezeu pentru cadoul pe care ni l-a făcut. Știm că El nu are nevoie de lucruri materiale pentru a I se răsplăti. El vrea doar iubirea noastră; El vrea mulțumirea noastră adusă Lui prin rugăciune; El vrea inima noastră smerită; El vrea ca toată viața noastră să fie conformă cu viața Lui. Am putea spune că El vrea totul de la noi. Dar acest tot înseamnă puterea integratoare a dragostei. Căci și El a arătat dragostea Sa totală față de om și vrea de la noi același lucru. El ne invită să rămânem în dragostea Lui, adică în Biserica Lui, ca mădulare ale Trupului Său mistic.

 

Iubiți credincioși,

 

Anul mântuirii 2012, în curând, își va încheia curgerea sa firească. Acest fapt ne determină să facem și noi bilanțul împlinirilor, în numele Fiului lui Dumnezeu, născut în ieslea Betleemului. Cu toate greutățile întâmpinate, dăm slavă lui Dumnezeu pentru ceea ce ne-am propus să facem pe multiple planuri în arhiepiscopia noastră. Întrucât Sfântul Sinod a hotărât ca acest an să fie dedicat Tainei Sfântului Maslu și îngrijirii bolnavilor, centrul nostru eparhial, între multiplele activități desfășurate prin sectoarele abilitate, a pus accentul în special pe activitatea social-caritabilă în rândul credincioșilor noștri. Cele 34 de centre și așezăminte sociale, cu servicii acreditate și organizate după toate exigențele timpului, încearcă să acopere o parte dintre nevoile crescânde ale persoanelor lovite de necazurile vieții. Mulțumim prin acest cuvânt pastoral tuturor celor care au sprijinit activitățile noastre caritabile, căci prin aceasta am devenit samariteanul milostiv, așa cum ne-a învățat Mântuitorul. Vă îndemnăm să sprijiniți în continuare pe cei nevoiași, știind că pe dătătorul de bună voie Îl iubește Dumnezeu. De asemenea, împliniți cu demnitate și iubire jertfelnică, după puterea fiecăruia, și celelalte proiecte ale Sfintei noastre Biserici! Unul dintre acestea este construcția Catedralei Mântuirii Neamului. De aceea vă adresăm îndemnul părintesc de a contribui cu obolul vostru, prin parohia de care aparțineți, și la acest obiectiv, având conștiința că generația noastră a fost aleasă de Dumnezeu să își construiască bisericile din proximitatea sa, dar și pe cea a neamului, ale cărei lucrări sunt, cu atâta măiestrie, coordonate de Preafericitul nostru părinte Patriarh Daniel.

În același timp, este momentul să anunțăm faptul că în anul următor, 2013, se vor împlini 1700 de ani de când Edictul de la Mediolanum a însemnat în istorie recunoașterea oficială a Creștinismului, iar sfântul Sinod al Bisericii noastre a închinat acest an cinstirii în mod deosebit a Sfinților Împărați Constantin și Elena, care, prin implicarea lor, au mijlocit răspândirea Creștinismului și scoaterea la iveală a vestigiilor lui cele mai importante, legate în mod direct de viața Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Fie ca lumina Crăciunului să nu se stingă în sufletele voastre, iar puterea Duhului Sfânt să vă întărească!

Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți. Amin.

Al vostru păstor și pururea către Domnul rugător,

 

†Eftimie, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

 

Reclame