Maria Diana Popescu – Am făcut o desoperire senzațională

Maria Diana PopescuAlegeri cu viscol, alertă cu bombă şi beznă în mai multe secţii de votare. La finalul unei campanii agresive, care cu lumînări, care cu lanterne sau felinare, mai tîrîş, mai grăbiş, unii alegători de prin cătune au mers cîţiva kilometri pe jos în favoarea useliştilor. Alţii, ştiind că voinţa politică a poporului nu va fi luată în seamă nici măcar cu ştampila în mînă, n-au vrut să-şi strice încălţările la vot, prin viscol şi zăpadă. Dar, se aude că, pe ici, pe acolo, prin punctele esenţiale maşina de fraudă a funcţionat mai ceva ca utilajele de deszăpezire.

            De fapt pe cine să voteze românul? Pe liste, de-o parte şi de alta a baricadei, predominante, aceleaşi figuri deocheate care au amprentat cu reprezentativitate registrul jafului naţional. Toţi, „o apă şi-un pămînt!” Unde vom ajunge în urma valului din 9 decembrie? În aceleaşi ghetouri unde clasa politică ne-a aruncat de 23 de ani, ca pe nişte lucrurile inutile. România arată ca o junglă unde politicienii, bancherii-cămătari, recuperatorii şi clanurile mafiote au titlul de „doctori” în ştiinţele corupţiei şi hoţiei de stat. Specia aceasta funestă cu comportament balcanic va aduce, oare, bani de acasă pentru salarii şi pensii? Ce fericire să duci o viaţă de parvenit! Aşa am ajuns nicăieri, adică unde sîntem astăzi. Dacă aş fi şef de stat, aş declanşa alarma de gradul „o” de cîteva ori pe zi, ca să-i trezesc din adormire, le-aş confisca hibernanţilor din Parlamentul României telefoanele mobile şi laptop-urile, le-aş tăia internetul, ca să nu se mai joace pe „feisbuc” în plen, aş produce inundaţii prin birourile administraţie de stat, ca să adune apa cu ciurul, i-aş obliga să ţină post negru vinerea, ca să le fugă mintea de la hoţii. Dacă nici aşa nu li s-ar trezi conştiinţa şi simţul patriotic,  le-aş muta  biroul în aer liber, printre nămeţi, i-aş scoate pe cîmp la arat şi secerat, la plantat puieţi, flori şi pavele, la deszăpezit, doar sînt cetăţeni europeni şi au şi ei drepturi ca noi, nu?

            După luptele fantastice între aspiranţii la fotoliile parlamentare, tot mai fantastică rămîne realitatea: din hărmălaia costisitoare a campaniei ne-am ales cu încă patru ani de groază. La cîteva zile după „apocalipsa”  din 21 decembrie, ar trebui să ne bucurăm de Sărbătoare Sfîntă a Crăciunului, dar brazii crizei aduşi din import sînt tare scumpi, iar românii tare sărăci. Veniturile lor au cunoscut o spectaculoasă „creştere negativă”, aşa că, sacul Moşului, „ciuruit” de biruri şi preţuri săltăreţe, va fi mult tare uşurel. Cum societatea „evoluează rapid”, ajungînd astăzi la un sistem bazat pe valoarea monetară a fiecărui „produs”, mă întreb cît timp vom mai cumpăra dreptatea cu şpagă, cîte parale fac proaspeţii aleşi, bîntuiţi de o dublă personalitate, care l-ar intriga pînă şi pe Freud.

           De cînd a fost inventată „estetica hoţiei”, cetăţenului i se ia, i se dă puţin, cît să nu moară, i se nesocoteşte, iar atitudinea augurilor înscăunaţi faţă de popor va fi în continuare una de ignorare diplomatică. Nu vă mai cred domnilor parlamentari! V-aţi luminat casele, întunecîndu-le pe cele ale românilor. Încercînd de atîtea ori să înţeleg prin ce fisuri, cum şi de unde vine dezordinea în lume, m-am oprit la politicieni, şi-am făcut o descoperire senzaţională: ei sînt singurii responsabili de „strălucirea” haosului. Dacă ne gîndim la femeia oarbă din poemul lui Rilke, care se plîngea că nu mai poate locui cu cerul pe ea, o putem mîngîia spunîndu-i că nici noi nu mai putem trăi cu aceeaşi acarieni în spinare, care nu-s nici Shakespeare cu inimă de fecioară,  nici Dostoievski exilat într-o Siberie cerească, ci Don Juani ai groazei. Politica lor a luat forma unor hărţuieli, iar conştiinţa li se poate măsura potrivit dilatării haosului şi a pungii în care le curg profiturile. Dacă ar fi să-şi ia viaţa de la capăt, unii s-ar plictisi de furat, alţii de înşelătorii, de metafizică ieftină, de tranzacţii şi tranzitări de tot felul, şi precis s-ar apuca de muncă voluntară pentru reconstrucţia ţării.

         Orice am face, politica rămîne partea murdară a lumii, pe care n-avem cum s-o mai evanghelizăm. La fel cum nu putem acoperi goliciunea personajelor lui Michelangelo din „Judecata de apoi”. Cum a proliferat politica ornamentală? Prin focalizarea vîrfurilor îndoielnice şi reducerea la tăcere sau cenzurarea drastică a valorilor reale.

           Mai este puţin pînă la gongul final al lui 2012. Românul a stat tot anul la ghişee să-şi dea datoriile. Dă-i la lumină şi gaze, la gunoi  şi canal, dă-i şi în gropile de pe străzile patriei, dă-i vîrtos pe tot felul de taxe şi impozite, pe dobînzi şi comisioane frauduloase ale băncilor, iar acum „sărbătorile de iarnă” îl vor lăsa cu buzunarele goale, dacă nu va fi cumpătat şi va cădea în ispita supermarcheturilor frumos poleite cu Moş Crăciuni vii sau împăiaţi, cu crăciuniţe în minijup, cu jingle bells-urile care au înlocuit frumoasele colinde româneşti. „Sărbătorile de iarnă” sînt o lozincă omologată de gîndirea occidentală de supermarket, care a trecut fraudulos graniţa, transformînd firea sărbătorilor noastre creştine într-o uriaşă speculaţie comercială, condiţionată în totalitate de statisticile vînzărilor şi de exhibarea idolatriei faţă de globalizare.

 

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de 

 

Reclame