Daniela Toma – versuri

Trecător prin viaţă

Am crescut plecată în lume

desluşind mistere de viaţă şi de timp.

Cioburi din existenţa mea

cuprind în cuvinte

cu zbateri de teamă şi dor.

Nu stau s-ascult

cum se scurg minutele cu aripi frânte

într-o cadenţă ritmică

deşi, sufletul plin de-adâncimea ecoului

a rupt lanţurile imaginaţiei

şi a împrăştiat-o spre lume,

paşi de umbră să-i sărute lumina.

Mereu îmi duc visul spre rouă,

cuvântul mi-e armă şi cruce

şi n-am timp să-mbătrânesc

căci veşnicia mi s-a cuibărit în fire…

 

Împlinire

           Iuliei, minunea mea

Când te-ating, eşti clipă,

când te privesc, eşti gând

şi-n toate acestea

te-ndrepţi cu fiecare drum

spre liniştea, spre bucuria mea.

N-aş putea să respire,

n-aş putea să exist acum

fără ochii, fără atingerea ta.

Tu-mi spui „mamă”,

Eu îţi spun „cântec”

şi „bucurie” şi „lumină”.

Stai aici, suflet drag,

cu fruntea lângă a mea,

cu umărul de care să-mi agăţ

bătrâneţea tâmplei şi-a visului!

Rămâi să-mi cânţi

cum numai tu ştii

iluzia ce-am strivit-o în palme, copile!

Rămâi, să privesc cu ochii tăi

paşii mei ce duc spre eternitate!

 

Tăcere

Tăcere,

te ştiu de când ai pătruns

în umbra mea

într-un amurg difuz,

cu paşi grăbiţi,

cu forma tuturor senzaţiilor,

gând în frânturi,

frânturi de gând…

Eu port trupul acesta?

 

Plânge timpul în palme

Plânge timpul în palmele mele,

Se dărâmă clipe numărând zgomotos reverii,

ochii mei adună-n pustiu milioane de stele,

nu-i loc de risipă,îngropăm nostalgii.

 

Cuvinte-ntrerupte dinspre ieri,înspre azi,

o frântură uitată de rostire fără nume

era demult,suntem departe,ochi umezi şi calzi,

depărtaţi prin tăceri,din pustiu către lume.

 

Risipiţi pe pământ,adunând tot albastru-n priviri,

sprijiniţi de-ndoieli, de păcat, de ţărâne,

dintr-un rest de cuvânt plămădim înnoiri,

ne găsim dinspre ieri,înspre azi către mâine.

 

Dorinţa

Eu m-am întors dintr-o vară pierdută,

dinspre zori de tristeţe,din răni de sortire,

am poposit într-o vreme nestrăbătută

lângă nimic,lângă niciunde,lângă nefire.

 

Vroiam doar ţărâna tăcută s-ating

fără nicio tăgadă,fără însemn pământesc,

într-o lacrimă pe hotar să mă sting,

între zori de risipă cu graiul lumesc.

 

O picatură din tot, din nimicul deplin

unde să-mi sper nădejdea de ducă,

un popas pe un ţărm de doruri preaplin

în care târziul e gol şi azi,e nălucă.

***

Daniela Toma

Absolventă a Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, Facultatea de Litere, specializarea română-franceză, profesor – şlefuitor de caractere, mergând în linie dreaptă spre destin, cu rostuiri de cuvinte şi propriul exemplu înarmată… caut prin buzunarele vieţii o monedă, pentru încă o zi, însă, de multe ori mă întreb dacă am luat cei mai buni pantaloni de viaţă… în poşetă am uitat o oglindă care trăieşte ziua de ieri…în rest, j’ai décidé d’être heureux parce que c’est bon pour la santé!

 

Volume: SAECULUM – Cultură şi civilizaţie latină, 2002, (traduceri); Lumina din suflet, 2004, (poeme); Reviste şcolare: Lumea din cuvinte; Copilărie în paşi de dans; Aeterna latinitas; Lucian Blaga – un om, un destin (2006 -2007); Caietele Blaga, Editura ALTIP, Alba Iulia, 2012 (colaborare); publicaţii în Cervantes – Revista Internaţională de Cultură; în pregătire volumul de versuri Plânge timpul în palme şi volumul Poeme din dor de dor.