Adrian Erbiceanu: Ben Todică – La răscruce de drumuri.

Pe Ben Todică, omul, nu mi-a fost dat să-l întâlnesc; Pe Ben Todică, scriitorul, l-am întâlnit, mai acum câteva zile, Între două lumi. Și cum nimic nu mai pare astăzi ciudat, lumile lui sunt lumile milioanelor de suflete răspândite pe meridianele globului, repetând, implacabil, experiența sa. Indiferent de motivul expatrierii, indiferent de limba pe care, de voie sau de nevoie, o folosești cu precădere, ori de câte ori auzi sunetele limbii atât de cunoscute ție, inima îți tresaltă și prin fața ochilor îți trec imagini a căror putere evocatoare nu își găsește nicăieri echivalența. La urma-urmei, limba maternă nu este aceea pe care o vorbești, ci aceea în care suferi.

Scriitor, editor, artist independent, „specializat” și în multe alte profesii necesitare, Ben Todică ne introduce în fizionomia globetrotter-ului cu ușurință și predispoziție. Dar numai până la un punct!  

Omul modern, mai mult ca oricând, călătorește. Cu trenul, cu vaporul sau cu mașina, în mână cu aparatul de luat vederi și cu ochii pe fereastră, se minunează de toate, căutând insolitul. Autorul nostru, fără pretenția de a face din peregrinajul său o poveste senzațională, își caută identitatea.

Amatorii de călătorie, dacă se mai întâmplă să aibă și ceva talent, își aștern impresiile pe hârtie, transformându-le, dacă buzunarul le permite, în cărți, cărți pline de imagini bucolice, iluzorii și impersonale. Ben Todică nu călătorește! El încearcă să se elibereze de povara oscilării între două lumi: lumea în care trăiește și de care nu știe cum să se despartă și cea a unei tinereți exaltate, îndepărtate, căreia îi aparține sufletește, dar de la care, dacă va încerca să bată la poarta ei,  nu știe la ce se o să se aștepte.

Travaliul său reiterează traseul imigrantului. Trăirile sale, așternute  cu simplitate, vin să întărească credința că ori pe unde îți rătăcesc pașii, „chemarea străbunilor” este mai puternică decât oricare altă încercare de naturalizare artificială.

Încercând să se autodefinească, monologhează, nonșalant, pe marginea importanței menținerii, ca pe o torță vie, a limbii materne. Afirmă autorul: „Emoțional, spiritual, osmotic s-au trezit în mine simţăminte de legătură cu un neam şi o origine comună, veche, milenară. Și conchide: Această trăire vreau s-o împărtăşesc prin promovarea graiului şi a obiceiului părinţilor noştri pentru că o găsesc tămăduitoare şi pentru că dăruie experienţa revelaţiei.

Am subliniat cuvântul revelație pentru că între el și identitate există o legătură primordială, indisolubilă. Pentru Ben Todică, cuvintele, supuse acestei concordanțe, capătă importanță de simbol. Ele îl răscolesc, dându-i energia necesară menținerii drumului pe care și l-a ales. De aici și necesitatea destăinuirii a ceea ce îl frământă:Cum poţi avea acces la o naţiune? Elimină-i cultura! Cum poţi îngenunchea un popor? Ia-i identitatea!

Cheia pătrunderii misterelor, toate pornite de la acel „La început a fost cuvântul„, stă în puterea noastră de a o găsi și utiliza cu folos spre binele semenilor noștri.

Părerea scriitorului, lăsând la o parte aspectul inițial-mistic, pare a fi un corolar, o chintesență a gândirii sale:Puterea povestirii, a poeziei şi a cântecului este puterea artei, este puterea culturii, este esenţa tradiţiei. La mii de kilometri de țară, autorul, nedezmințindu-se,  rămâne un mesager al cuvântului românesc. Ne revine nouă, cititorilor, misiunea de a-i urma îndemnul și de a păstra moștenirea intactă.

 

 

Reclame

Un gând despre „Adrian Erbiceanu: Ben Todică – La răscruce de drumuri.

Comentariile sunt închise.