Florentin Smarandache – Profesorul romȃn care a primit Premiul statelor New Mexico şi Arizona la categoria Ştiinţă şi Matematică pe anul 2012

In fiecare an corporaţia New Mexico Book Co-op din Los Ranchos, statul New Mexico, Statele Unite, nmbookcoop.com organizează un concurs de cărţi de autori din New Mexico, iar anul acest au fost incluşi si autorii din Arizona, sau carţi de autori din alte state dar despre subiecte din New Mexico şi Arizona.

Vineri, 16 noiembrie 2012, pentru a doua oară consecutiv profesorul universitar dr. Florentin Smarandache, de la Universitatea New Mexico, a primit Premiul statelor New Mexico şi Arizona la categoria de cărţi de Ştiinţă şi Matematică pe anul 2012 pentru cartea „DSm Super Vector Space of Refined Labels”, 297 pagini, publicată în anul 2011 la Zip Publisher în Columbus, Ohio, împreună cu profesoara W. B. Vasantha Kandasamy de la Institutul Indian de Tehnologie din Chennai, India. Iată anunţul cȃştigătorilor: nmbookcoop.com profesorul romȃno-american fiind la egalitate de punctaj cu cercetătorul american Sylvester Allred, autor al cărţiiThe Natural History of Tassell-Earred Squirrels.

Florentin Smarandache primind Premiul statelor New Mexico şi Arizona la categoria Ştiinţe şi Matematică pe anul 2012

 

Amintim ca în anul 2011 Florentin Smarandache a primit premiul statului New Mexico la aceeaşi categorie pentru cartea sa “Algebraic Structures Using Natural Class of Intervals”, co-autorată cu profesoara W. B. Vasantha Kandasamy.

 Cartea „DSm Super Vector Space of Refined Labels” se referă la cunoscuta Teorie Dezert-Smarandache (TDSm) din Teoria Informaţiei, care are aplicaţii diverse in cibernetică, computere, aviatică, cercetarea militară, medicină, etc. prin combinarea informaţiilor contradictorii furnizate de către sensori.

Sute de articole, plus teze de doctorat la universităţi din Franţa, SUA, Australia, Romȃnia (Academia Tehnică Militară din Bucureşti), Canada, Algeria, Polonia, Olanda, şi două teze de masterat în Iran şi Algeria s-au susţinut despre TDSm.

La înmȃnarea premiilor organizatorii concursului, Paul Rhetts şi Barbara Owalt, au amintit faptul că Florentin Smarandache fusese nominalizat în anul 2011 pentru Premiul Nobel pentru Literatură, stȃrnind un ropot de aplauze ale sălii.

 

Cartea autorului romȃn in raftul premianţilor („DSm Super Vector…”)

 

De asemenea, Florentin Smarandache a mai primit în anul 2011 Premiul „Traian Vuia” al Academiei Romȃne pentru logica sa neutrosofică (o generalizare a logicii fuzzy intuiţionistice); şi diploma de  Adjunct Professor [equivalentă cu Doctor Honoris Causa], de la Universitatea Jiaotong din Beijing, China, în 2011; iar in 2010 Medalia de Aur a Academiei de Ştiinţe Telesio-Galilei din Anglia pentru cercetările sale în fizică (iată biografia sa în acest link): www.ad-astra.ro în special pentru ipoteza sa supraluminală, ipoteză care contrazice Teoria Relativităţii. Motiv pentru care presa romȃnă l-a numit, în toamna anului 2011, “Romȃnul care l-a contrazis pe Einstein”, deoarece ipoteza sa tocmai fusese confirmată experimental de către oamenii de ştiinţă de la CERN.

 În anul 2012, Smarandache a mai fost finalist şi la categoria Filozofie, cu cartea “Neutrosophic Interpretation of the Analects of Confucius”, publicată în anul 2012 in ediţie englezo-chineză (traducerea în chineză fiind efectuată de către filozoful Fu Yuhua din Beijing). Neutrosofia este o generalizare a dialecticii lui Hegel, în care se iau în considerare nu doar contrariile <A> şi <antiA> dar şi neutralul dintre ele <neutA>. Iar aceste trei component sunt în relaţii dinamice. Neutrosofia se intrebuinţează în logica neutrosofică, mulţimea neutrosofică şi probabilitatea neutrosofică.

 

Medalia primită

Gala decernării premiilor s-a ţinut pe 16 noiembrie 2012 la Hotelul MCM Elegante din Albuquerque, statul New Mexico (Blvd. Menaul, Nr. 2020), şi au asistat 232 persoane într-o sală arhiplină formată din autori, invitaţii lor, cȃt şi presa. Peste 400 de titluri de cărţi au participat la concurs, la 45 de categorii (precum: Poezie, Ficţiune, Istorie, Documentar, etc.).  Au fost 70 de referenţi din mai multe state, şi fiecare titlu de carte a fost evaluat de cel puţin trei referenţi. După concurs, cele trei exemplare din fiecare titlu de carte primit de New Mexico Book Co-op  vor fi donate la biblioteci din Statele Unite.

Se zice că Mircea Cărtărescu ar cel mai cunoscut romȃn în străinătate, poate ca scriitor (tradus şi publicat din bani de la buget!), dar ca autor atȃt de literatură cȃt şi de cărţi de ştiinţă (matematică, fizică, filozofie, economie, inginerie), ori albume de artă, Florentin Smarandache se bucură de o audienţă internaţională, deoarece site-ul său de la Universitatea new Mexico are zilnic intre 6000-8000 de hits de la cititori din circa 110 ţări.  Iar cele 180 de cărţi ale sale, ca autor, co-autor, editor, sau co-editor, sunt majoritatea în engleză şi romȃnă, dar au fost traduse de colegi de-ai săi în chineză, rusă, arabă, germană, spaniolă, portugheză, italiană, franceză, sȃrbo-croată, si greacă. Ele se pot descărca din link-urile de mai jos.

Biblioteca Digitală de Ştiinţe:
fs.gallup.unm.edu

Biblioteca Digitală de Literatură şi Artă:
fs.gallup.unm.edu

 

Reclame