Părintele Gheorghe Şincan, Paroh la Târgu Mureş: Mariana Cristescu – admiraţia şi preţuirea noastră

Într-o lume trepidantă, deschisă la bârfă  mai degrabă, la ridicol şi senzaţional, în care tot mai puţini dintre semenii noştri au răbdare să se aplece cu respect şi pioşenie asupra unei cărţi, la ce bun să mai scrii, la ce bun freamătul unei metafore, interesul pentru litera tiparită,  când toate cele omeneşti sunt deşertăciune a deşertăciunilor?  Într-o astfel de lume, iată că, anul acesta, Doamna Mariana Cristescu ne-a invitat, cu  drag,  şi mult  curaj am putea spune,  cu generozitate şi seninătate sufletească, la o dublă lansare, la un eveniment aşteptat îndelung şi minuţios pregătit, emoţionant atât pentru domnia sa, cât şi pentru noi cei de faţă.

Mă consider extrem de onorat de posibilitatea ce mi se oferă să vorbesc la acest eveniment literar, deşi deseori simt că mă sufoc atunci când sunt invitat la diverse întâlniri.  Citind din Patericul egiptean, mi-am amintit următoarea întâmplare: Un frate l-a întrebat pe avva Pimen:  „Ce este mai sănătos, sa vorbeşti ori să taci?“. Bătrânul i-a răspuns: „Cine vorbeşte din dragoste de Dumnezeu, bine face; la fel, cine tace din dragoste de Dumnezeu“. Toate acestea sunt bune şi frumoase pentru bărbaţii plini de virtuţi şi evlavioşi.  În ceea ce mă priveşte,  de când mă ştiu n-am prea ştiut ce e tăcerea. Am socotit că mult bine face chiar şi  un singur cuvânt, pornit din inimă,  spus pe un ton potrivit, la vreme potrivită! Iar astăzi chiar e o zi potrivită pentru cuvinte.

Este delicat să schiţezi portretul unui om,  mai ales când vrei să vorbeşti despre cineva bogat, în idei,  în  operă, în credinţă. Voi merge după învăţătura Patericului, care prezintă imagini alcătuite doar din trăsături ce alcătuiesc portretul cristic al omului şi voi spune că Mariana Cristescu e un om deosebit. Pentru cei care-o cunosc este prilejul potrivit să-i adresăm cuvinte frumoase şi să luăm aminte cu atenţie la viaţa  celei care s-a dăruit în mod aparte comunităţii, trudind mai mult pentru alţii decât pentru sine, într-o vreme în care încercările nu au fost puţine, iar solicitările, petiţiile şi nevoile celor mulţi se aflau în permanenţă în faţa ei. Om de cultură. Scrie frumos. Fină, elegantă, ascultătoare, veselă, bună,  tristă, bucuroasă, emotivă, spirituală, comunicativă. Scrie! Scrie destul de mult! Scrie literatură! Proză, eseuri, jurnalistică. Păcat că nu avem timp să stăm mai mult la taclale. Scrie frumos şi bine documentat. Migăloasă pâna la cer şi doi metri mai sus. Poetă? Da! Scrie  poezii! Şi cu ce talent!

Sfântul Apostol Pavel îi învăţa pe creştinii din vremea lui, să se bucure cu cei ce se bucură şi să plângă cu cei ce plâng (Rom.12,15). Trebuie să recunoaştem că e mult mai uşor să plângem cu cei ce plâng, adică să ne arătăm compasiunea faţă de cei care trec prin prin diverse încercări ale vieţii. Atunci te simţi puternic, când poţi să-ţi oferi umărul pentru tâmpla unui prieten drag.

Este însă foarte greu, trebuie să fim oneşti şi să recunoaştem lucrul acesta, e foarte greu să ai tăria de a te bucura cu cei ce se bucură. Tot mai puţini oameni găsesc o modalitate potrivită,  de preferinţă gânduri sincere, pentru bucuriile semenilor. Aceştia sunt cei care au înţeles că iubirea este   fundamentală în parcursul existenţial din lumea aceasta, care este doar pregătire pentru dobândirea Împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu.

A te întrista de suferinţele altora,  aceasta o poate şi omul păcătos. Dar a te bucura de bucuria altuia, aceasta o pot face doar pruncii, şi cei ce sunt nevinovaţi asemenea lor. Copilul se bucură mai tare de binele altuia decât omul bătrân şi păcătos de binele lui propriu. Nimeni în  lume nu-i mai aproape de Dumnezeu decât copilul neprihănit. Bucuria lui Dumnezeu de cel mai mic bine al nostru e nemărginită.

Avva Pimen a povestit că, odată, un frate l-a intrebat pe avva Simon: „Dacă ies din chilie şi dau peste un frate care se bucură, şi mă bucur  şi eu cu dânsul; apoi dau peste unul care plânge, şi plâng şi eu cu dânsul, când intru iar în chilie, nu-mi mai găsesc pacea dinainte“. Bătrânul îi zice: „Cum, după ce ieşi din chilie şi dai peste unul care se bucură, şi te bucuri  şi tu cu el, dai peste unul care plânge şi plângi şi tu cu el, când te întorci în chilie ai vrea să fii cum erai mai înainte?“. Fratele l-a întrebat: „Şi atunci?“. Bătrânul îi zice: „Înăuntru păzeşte-te, afară păzeşte-te“. 

Unii oameni (foarte mulţi, din păcate) nu ştiu să accepte bucuria altora. Nu ştiu să seîmpărtăşească de bucuria altora, să o permită, sau măcar  să o privească neutru. N-am înţeles asta niciodată. De unde atâta micime sufletească? E ca şi cum li se pare că, dacă cineva e fericit, implicit el va fi mai puţin fericit, ca şi când acel care e fericit îi ia din fericirea sa proprie.  Astăzi Mariana Cristescu, la această dublă lansare,  are nevoie de gândurile nostre bune şi de rugăciuni. Şi sigur mai puţină invidie…Unii au uitat să se bucure. Nu mai ştiu să viseze. Frumosul îi deprimă.  Fericirea unora îi face nevrotici. Iubirea a devenit pentru ei un lucru învechit şi tocmai bun de luat în râs. În ţara asta, din păcate,  sunt tot mai mulţi oameni mici şi trişti. Aşa că, dragă Doamnă  Mariana Cristescu, continuă să ne bucuri cu poveşti şi să-i lăsăm pe cei trişti să moară de grijă. Vă salut, dragi prieteni, şi vă îmbrăţişez cu bucurie pe toţi.

 

Reclame