Alexandru Zub – Moldova regulamentară: studiu monografic

Dacă e adevărat că „şi cărţile au destin”, ca în vechea zicală, un exemplu la îndemână, de neocolit în lumea istoricilor, îl constituie monografia lui D. Ciurea, Moldova sub domnia lui M. Sturza, apărută la Iaşi, în 1947, în plină criză postbelică, pe seama unor investigaţii mai vechi şi înainte ca „discursul unic” să se impună şi pe acest tărâmi.

Era o carte scrisă în spiritul istoriografiei moldave, aşa cum se definise acesta, în ultimele decenii, mai ales prin Ilie Minea, G. Brătianu şi Andrei Oţetea, ceea ce încununa oarecum o epocă şi era menită, de aceea, să fie mult timp ocultată.

Autorul, născut în 1914, studiase în metropola Moldovei şi la Şcoala Română din Roma, faimoasa Accademia întemeiată de V. Pârvan, profitând astfel de îndrumări optime în domeniu. S-a impus repede ca medievist, atunci când medievistica mobiliza cele mai dotate şi mai ambiţioase energii cărturăreşti. Asemeni altor istorici contemporani, D. Ciurea şi-a tratat domeniul ca o secvenţă cronotopică demnă de a fi supusă revizuirii metodice, aşa cum făceau deja mari istorici ca H. Pirenne, F. Lot, M. Bloch, Lucien Febvre, F. Braudel, H.I. Marrou, dacă ne limităm la spaţiul francofon. O viziune dinamică, universalistă, îi înlesnea înţelegerea unitară a fenomenelor istorice, din care a ştiut să extragă, spre a le defini, secvenţe caracteristice, precum Moldova sub domnia lui M. Sturza.

Subtitlul monografiei, De la convenţia de la Petersburg (1834) la convenţia de la Balta-Liman (1849), indică din capul locului o perspectivă „globală”, sesizată cândva şi de profesorul său Andrei Oţetea. Istoria în ansamblu, dacă e bine înţeleasă, are un caracter de „universalitate umană”, pe linia ilustrată de Ranke, Iorga, Toynbee ş.a. La curent cu noile achiziţii în domeniu, D. Ciurea s-a preocupat mereu de aspecte ţinând de geografia umană, de statutul juridico-politic, motiv pentru care a ţinut să precizeze în subtitlu convenţiile de la Petersburg şi Balta-Liman, care fixează şi limitele cronologice ale domniei studiate.

Explicând noua ediţie, anastatică, a monografiei, Stela Cheptea şi Gh. Buzatu remarcă tendinţa exhaustivă a documentării, în pofida precarităţii studiilor aferente. Pentru autor, ca şi pentru Marc Bloch, modelul său de medievist, „istoria mai are încă tot farmecul unei cercetări neîmplinite”. În acelaşi timp, el dedica lucrarea lui

A. Oţetea, ca un „omagiu de recunoştinţă şi respectuoasă afecţiune”, gest ce nu va rămâne fără ecou în biografia academică a autorului, după cum s-a remarcat deja în pre-faţa la volumul I din seria Opera omnia2.

Ca un veritabil om de ştiinţă, D. Ciurea şi-a propus, stimulat de mentorul său, să exploreze mai sistematic istoria Moldovei sub domnia lui M. Sturza, coincidentă cu aşa-zisa „epocă regulamentară”. Intervalul amintit beneficiase deja, prin I.C. Filitti, I. Nistor, Al. Sturza ş.a. de importante studii şi analize, dar se vădea destul de important, mai ales sub unghi geopolitic, pentru a fi repusă pe tapet, fără „pretenţia de a fi epuizat total şi definitiv chestiunea”, cum ne asigură autorul însuşi în prefaţă.

Panşantul teoretizant se recunoaşte, la D. Ciurea, în scurta şi consistenta introducere, veritabil opis de „poziţii” în istoriografie, de la Cicero la Schiller, de la Taine la Treitschke, de la Michelet şi Ranke la H. See şi Ch. Langlois, ultimul fiind remarcat îndeosebi pentru accentul pus pe erudiţie, ca garant al istoriografiei „ştiinţifice”3. În acest sens, conchidea autorul, „o operă de istorie nu trebuie să fie pur descriptivă, ci, prin folosirea largă a metodei comparative – dar fără exagerare – folosită şi în sociologie, şi printr-o triere atentă a materialului, să se degajeze liniile dominante ale problemei studiate”4. Consensual, făcea apel la H. See (Science et philosophie de l’histoire, 1928), dar se putea sprijini desigur şi pe alţi profesionişti care „problematizau” deja istoria, inclusiv seriile xenopoliene şi „generalităţile” publicate de N. Iorga5. Pentru rolul factorului economic în istorie avea la îndemână chiar un preţios eseu al lui A. Oţetea, alături de altul despre „concepţia materialistă a istoriei”6, ajuns foarte actual la data când fostul său elev se ocupa de epoca regulamentară, ca şi studiul lui Dobrogeanu Gherea, Neoiobăgia, amintit în context.

Preocupat să obţină „o privire de ansamblu” asupra epocii, pe baza materialului publicat şi a studiilor existente, D. Ciurea n-a evitat „examinarea critică”, însă nici nu s-a pretat la polemică gratuită, lăsând cumva faptele să vorbească, punândule în situaţia de a sugera idei, atitudini, mentalităţi. Judicioasă ne apare concluzia că M. Sturza a fost omul epocii, cu merite şi scăderi reale, eficient pentru perioada regulamentară, cumva anacronic pentru cea dominată de unionişti, precum Kogălniceanu şi Cuza, oameni noi la o epocă nouă. Simpatia autorului pentru „evoluţia firească”, pentru lucrul bine făcut, apare şi aici, fiind pusă în legătură cu existenţa unui fatum în istorie7, idee ce ar fi meritat desigur să fie pe cât posibil adâncită, alături de atâtea altele pe care D. Ciurea le-a diseminat generos în studiile sale.

Cele două tomuri din seria Opera omnia, coordonată de istoricul Gh. Buzatu, stau la îndemâna oricui ar simţi nevoia să se edifice asupra unui tip de discurs istoric bazat pe o continuă interogaţie, pe un criticism bine temperat şi pe o legitimă nevoie de sinteză, însuşiri pe care am avut deja ocazia să le semnalăm la apariţia celuilalt volum8.

Ne mai rezervă oare ceva arhiva istoricului D. Ciurea?

1 D. Ciurea, Românii în istoria universală, vol. I, îngrijit de Stela Cheptea şi Gh. Buzatu, Iaşi, Tipo

Moldova, 2011, p. V-VIII: Un redutabil medievist. 2 Gh. Buzatu, Un redutabil medievist, loc. cit., p. V-VIII. 3 D. Ciurea, Moldova sub domnia lui M. Sturza. De la convenţia de la Petersburg (1834) la convenţia de la Balta-Liman (1849), Iaşi, 1947; ediţia anastatică Tipo Moldova, 2012, p. II. 4 Ibidem. 5 N. Iorga, Generalităţi cu privire la studiile istorice, ed. III, Bucureşti, 1944. 6 A. Oţetea, Concepţia materialistă a istoriei ca metodă de cercetare şi expunere, Iaşi, 1938. 7 D. Ciurea, op. cit., p. 15. 8 Alexandru Zub, Erudiţia în slujba istoriografiei: D. Ciurea, în Convorbiri literare, CXLVI, 3 (95), martie 2012, p. 33-34.

Dacia literară, nr. 11-12, 2012

 

Reclame