Lazăr Lădariu – „Damen passo doble” de Mariana Cristescu, note critice

Înainte de a pleca la drum, două precizări trebuie făcute: autoarea, născută la 20 iulie, de Sf.Ilie, după horoscopul european este Rac, după cel chinez – Floare de lotus, iar după cel mayaş – Ţestoasă. Născută sub acest semn, Mariana Cristescu ne avertizează: „Este bine să nu supăraţi aceste persoane, pentru că atunci când aceasta se întâmplă, cel mai bun lucru este să staţi la sute de kilometri distanţă, deoarece mânia lor poate fi teribilă”. Noi suntem la mică distanţă. Atenţie! De ce „Damen Passo Doble”? „Passo Doble sau Passodoble (sp.„doi paşi”) este un dans tradiţional spaniol, în metru binar, acompaniat de o muzică în caracter de marş” (…) În context – ne avertizează doamna Mariana Cristescu – titlul cărţii de faţă – „Damen Passo Doble” – „este un joc de cuvinte al autoarei, uşor de decriptat”.

La o întrebare adresată de Nicolae Băciuţ, printre alte argumente vizând realitatea în care trăim, ne zbatem, vieţuim şi creăm, Mariana Cristescu răspunde: „OCHIUL veghează încă! Trebuie doar să crezi. Multă vreme m-am întrebat ce semnificaţie are Ochiul acela pictat în unele icoane. Am înţeles mult mai târziu: nu poţi fi recunoscător pentru ceea ce ai, dacă nu ştii să vezi. Nefericirea lumii izvorăşte din neştiinţa privirii”. Extinzând afirmaţia şi în sfera jurnalisticii, este valabilă acea implicare a ştiinţei privirii şi a abilităţii selectării faptelor zilnice, mereu de veghe, gazetarul este încrezător că el scrie ca să nu se uite. Grija aceasta cotidiană, la Mariana Cristescu este îndeaproape însoţită de memorie şi imaginaţie, nu de puţine ori dublate de acea factologie epică ce-i caracterizează scrisul. De la întâlnirea cu foştii colegi de facultate, după 40 de ani, face un salt la „Viitorul, încotro?”, având, ca un fel de motto, spusele lui David Rockefeller, la 14 septembrie 1994, la tribuna ONU: „Tot ce avem nevoie este o criză majoră, şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială”. Criza de care stăpânii lumii aveau nevoie o avem, iar Noua Ordine Mondială, sub chipul globalizării, ne striveşte tot mai mult. Din aceeaşi sferă a predicţiilor face parte şi prezicătorul, clarvăzătorul profesor indian Gupta Swami, care a profeţit „cu o acurateţe extraordinară, evenimentele cruciale ale sfârşitului de secol şi începutului noului mileniu: căderea lui Gorbaciov, atentatul terorist din Indonezia, căderea navetei Columbia, dar şi căderea şi execuţia cuplului Ceauşescu.”

Restituind memoriei trecutul şi prezentul, prinzând în  „stop-cadru” momentul Ochiului pomenit ceva mai sus, nu scapă nici băşcălia „gripa porcină”, aşezată între „politică şi isterie” sub semnul paranoiei, iar de aici în afacerea, pentru unii, cu Roşia Montană, cu ghemul încâlcit de interese de culise, în joc fiind bani mulţi şi machiaverlâcuri oneroase, în pofida „cianurilor pustiirii”.

Socialul, culturalul, politicul sunt aşezate de Mariana Cristescu în procesul comparativ al fascinaţiei intelectuale, transformate în episoade de interes comun ale unei scrieri dezinvolte. Actorul Dragoş Pâslaru, actriţa Mariana Buruiană, preotul Dan Bădulescu, actriţa Monica Fermo (călugăriţă la Ierusalim), monahul de la Muntele Athos, Alexandru Cottescu, pianistul Silvan Negruţiu, toţi devin martori în mijlocul trăirii, al vieţii, talentul selectării, ca mod predilect al inteligenţei creatoare, transformându-le în adevărate bruioane pentru viitoare cărţi, pentru proză, după o selectare cu „luxuriantă” aplecare, dar şi cu imaginaţie.

Decupând din zilnica mizerie morală esenţialul, Mariana Cristescu decupează scene evocatoare pentru generalizare şi cunoaştere. De pildă, „Fenomenul Alexandru Tomescu”, lider al tinerei generaţii de violonişti, pe care „Dumnezeu l-a sărutat pe frunte”. Cântă pe vioara „Stradivarius” care a aparţinut lui Ion Voicu. La o întrebare pusă de un jurnalist de la „Adevărul”, dacă merită să rămână în România, „tânăr fiind şi având perspectiva unei cariere în Occident”, a răspuns franc: „Mie mi se pare că prea multă lume ne tratează ţara ca pe un coş de gunoi, gândind că tot ce e bun pleacă în străinătate, iar tot ce e rău rămnâne aici. Eu am rămas aici pentru că mi s-a propus să fac anumite lucruri credibile în ochii celor de acasă!”

În cadrul scenelor evocatoare pentru generalizare şi cunoaştere, observaţia vieţii şi intuiţia aşezându-le aproape de proza de atmosferă, se află Costel Busuioc „Pavarotti din Carpaţi”, un destin emblematic, Tatiana Stepa, „sufletul în formă de sunet”, Adrian Păunescu, cel despre care Mariana Cristescu spune: „Pentru mine, nu s-a mutat, nici sub aripa vreunui înger ca o mare pasăre albă, nici într-o altă mirabilă sămânţă înălţată în aburul pâinii în formă de inimă a Neamului acestuia, căruia Poetul i s-a închinat până la capăt, cu dureroasă şi pătimaşă iubire”.

ASTRA,  Miron Neagu, cu prima lui tipografie din Sighişoara, etnomuzicologul Ilarion Cocişiu, profesorul, dirijorul şi compozitorul Ilie Micu, Remus Grama – un muzician plurivalent, Adriana Ausch – artista „vagabondajului printre genuri, perioade, limbi”, Costina Zehan – „înger plutind prin abur albastru”, Marcel Guguianu, Mircea Chelaru, strigătul pentru salvarea Sarmizegetusei Regia, Nichita şi dorul de Basarabia sub Tricolor, totul se află, în această carte, sub puterea de observaţie atentă, profundă şi de prezentare subtilă. Observaţie realistă, aşezată sub dezideratul obiectivităţii, prin evitarea irelevantului din abundenţa întâmplărilor şi a temelor oferite de viaţă, totul devine la Mariana Cristescu chestiune de înalt profesionalism, de gust, de talent şi dăruire în breasla noastră plină de responsabilităţi asumate, de riscuri, dar şi de mari satisfacţii intelectuale.

 

 

 

Reclame