Biblioteca eparhială «Melchisedec Ștefănescu» din cadrul Complexului Arhiepiscopal “Sfînta Cuvioasă Parascheva” din Roman

Absolventă de Drept, maica Daria  a ales drumul credinței încă de la 9 ani. Pasiunea pentru lectură și iubirea pentru carte au făcut trecerea de la muncile gospodărești la cele de valorificare a cărților rare din biblioteca Arhiepiscopiei. Comoara din turn cuprinde cărți de la 1500, manuscrise din secolele XVII-XVIII, cărți teologice, de exegeză, de dogmatică și liturgică, de istorică bisericească, dicționare și enciclopedii.

 Turnul de la intrarea în Complexul Arhiepiscopal “Sfînta Cuvioasă Parascheva” din Roman ascunde o adevărată comoară. Peste 20.000 de cărți și tipărituri cu valoare istorică și documentară, manuscrise, periodice ale vremii, hărți vechi au transformat turnul Arhiepiscopiei într-un spațiu de spiritualitate și cultură, unde vechimea se întrepătrunde fericit cu modernitatea. Legendele spun că mare parte dintre cărțile adunate din parohii “s-au pierdut în ape”, dar, chiar și așa, biblioteca eparhială este depozitara unui număr mare de cărți rare.

 Cărți adunate din parohii

Urcușul pînă în turnul Arhiepiscopiei pare, pentru vizitatorul de ocazie, o scurtă penitență pregătitoare. Odată ajuns în biblioteca eparhială, efortul este răsplătit. Emoția și uimirea te cuprind inevitabil, dacă nu ești unul “de-ai casei”.

În 1980, PS Ioachim Mareș, unul dintre foștii ierarhi ai Romanului, a adunat în turnul Episcopiei toată cartea veche ascunsă în podurile bisericilor. Unele dintre cele mai valoroase cărți și manuscrise au fost restaurate și se află în muzeul din Complexul Arhiepiscopal, altele au fost trimise la Mănăstirea Bogdana.

Din anul 2008, rolul de bibliotecar și arhivar revine maicii Daria, o tînără cu mare aplecare și prețuire pentru carte.

Maica Daria te întîmpină, de fiecare dată, cu un zîmbet tineresc, iar harul și pasiunea se revarsă asupra celor cărora le vorbește despre cărțile din bibliotecă. “Biblioteca eparhială «Melchisedec Ștefănescu» cuprinde cărți teologice, de exegeză, de dogmatică și liturgică, de istorică bisericească, dicționare și enciclopedii, colecții de documente editate între 1890 și 1940.Acestora li se adaugă reviste istorice, de critică și istorie literară, despre viața cultelor“, spune maica Daria, bibliotecara din turn.

Cele mai vechi cărți datează din 1518 – “Scrierile Sfîntului Vasile cel Mare”, 1643 – “Cazania lui Varlaam”, aproape 30 de manuscrise psaltice din secolele XVIII-XIX, carte în limba rusă, precum și în limba germană, din vremea episcopului Lucian Criteanul. Biblioteca adăpostește și arhivă veche, din 1510. “Cele mai valoroase cărți sînt cele scrise de mînă, studiul manuscriselor fiind o mare bucurie pentru mine“, spune maica Daria.

 Nici o zi fără lectură

Maica Daria a venit la Centrul Eparhial Roman de la Mănăstirea Ciolpani, din județul Bacău. Are 32 de ani și este cea mai tînără maică de la Catedrala Arhiepiscopală. Chiar de la sosire, PS Ioachim Băcăuanul i-a dat biblioteca și arhiva în grijă. S-a născut în județul Galați și a absolvit Facultatea de Drept. Prima lectură religioasă, la vîrsta de 9 ani, a fost, după propria mărturisire, punctul de plecare spre călugărie. “Cu mult înainte de a intra în mănăstire, îmi doream să primesc această ascultare, adică să pot lucra în bibliotecă. În Mănăstirea Ciolpani exista o bibliotecă mare, dar cu mai multe cărți noi. Era o obligație ca fiecare călugăr să se înscrie la bibliotecă. Nu prea aveam timp să citesc, pentru că lucram și în grajd, la animale. Ziua munceam, iar noaptea citeam. Visul de a lucra în bibliotecă mi s-a împlinit atunci cînd am venit la Roman“, spune maica Daria.

Cele zece ore petrecute în bibliotecă i-au dat maicii Daria posibilitatea de a cunoaște fiecare carte în parte. “Am studiat foarte mult, de cînd sînt aici. Continui munca părinților Ghiniță și Ouatu. Înregistrez cărțile în calculator, pentru a ușura munca de căutare. Nu avem multe solicitări de cărți și documente, ca la o bibliotecă publică, dar trebuie să știm unde sînt pe raft și ce conțin“, explică maica Daria.

 

Extinderea bibliotecii se face printr-un proiect cu fonduri europene

Biblioteca eparhială a avut, pînă acum doi ani, un regim închis. “Sîntem solicitați pentru acces la carte și documente mai mult de persoane care studiază în domeniu – masteranzi, doctoranzi, profesori universitari. Cartea existentă în această bibliotecă reprezintă un adevărat tezaur, mai puțin cunoscut. Sînt cărți rare, care nu există în biblioteca universitară din Iași sau în cea a Academiei Române“, a spus maica Daria.

Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei își propune creșterea  vizibilității bibliotecii din turnul Arhiepiscopiei.
PS Ioachim Băcăuanul are în plan întocmirea unui proiect cu finanțare europeană prin care să extindă spațiul ocupat de bibliotecă și să creeze un spațiu pentru lectură“, spune maica Daria.

ziarulderoman.ro

Reclame