Mariana Cristescu – poezie

Blasfemie

Mucius Scaevola n-a fost fratele meu.
El nu și-a jertfit decât dreptul său
braţ.
Eu, neavând mai de preţ
decât inima,
pe ea am sortit-o flăcării,
dar n-a ars de tot:
un ciob mai pâlpâie
în casa îngheţată a trupului

coborâtor
din ’naltul fumegând
al Crucii.

Șah la rege

Ninge cu sori peste sufletul meu.
O fi departe,
aproape,
acel Dumnezeu ?
O, cât aș vrea
să-i descojesc,
alb și subţire,
trupul de stea,
până la miez,
până la
inima
incendiind
poemul lumină,
iubirea
cea limpezită de tină !

Aud lebăda
în roșul amurg –
cântecul trecerii
de pe urmă.
Cocorii străpung văzduhul de nea,
fiarele urlă
și scurmă.
Nu deslușesc fereastra,
e troienită de vis.
Veni-va curând înălţarea –
ori,
poate,
căderea-n abis ?

Aproape,
departe,
aproape,
lebăda cântă mereu.
Sfâșie norii cei negri
un obosit,
prea bătrân
curcubeu.

Și, totuși, ninge,
ninge cu sori
peste sufletul meu.

Reclame

2 gânduri despre „Mariana Cristescu – poezie

  1. Dragilor, Sunt flatată şi intrigată, în acelaşi timp. Nu ştiu de unde aveţi acele poezii, sunt ale mele, într-adevăr, dar, pentru Dumnezeu, cineva a strecurat o greşeală, cu siguranţă, din grabă. Reparaţi, vă rog! În rest, vă iubesc, şi vă trimit acum online volumul, cu promisiunea de a vă trimite prin poştă, cât de curând şi… trupul lui de hârtie. Vă îmbrăţişez cu drag.   Mariana

    ________________________________

Comentariile sunt închise.