Mariana Cristescu – lansare carte

În organizarea Despărţământului judeţean Mureş al ASTREI, a Revistei „Vatra Veche” şi a cotidianului „Cuvântul liber”marţi, 6 noiembrie, ora 17, la Centrul de dezbateri socio-politice şi culturale „Aurel Emil Dandea” din Târgu-Mureş, vor fi lansate volumele „Damen Passo Doble” (publicistică) şi „Amor prohibit/ Die Verbotene Liebe” (versuri) de Mariana Cristescu.

Prezintă scriitorii şi publiciştii: prof. (col.r.) Nicolae Balint, dr. Nicolae Băciuţ, prof. Petre Curticăpean, Lazăr Lădariu, dr. Valentin Marica, Romeo Morari, Ileana Sandu, pr. dr. Gheorghe Nicolae Şincan, Al.Florin Ţene (Cluj-Napoca, preşedintele Ligii Scriitorilor din România).

În acelaşi context va fi vernisată colecţia de Semne de carte din flori realizată de Alina SuciuModerator: prof. Dimitrie Poptămaş.

***

O mare onoare!

              Este o mare onoare pentru mine de a mă afla în acest ales grup de prezentatori, motiv pentru care, încă de la început, țin să mulțumesc doamnei Mariana Cristescu că a acceptat să rostesc aceste câteva considerente asupra lucrărilor domniei-sale.

                Rândurile mele nu se vreau nicio critică zoilică și niciun fals, caduc și ieftin panegiric, întrucât lucrările de față nu merită un astfel de tratament, ele impunându-se prin valoarea și acuratețea scriiturii, cu atât mai mult cu cât ele sunt atât de diferite ca mod de exprimare.

                Mi-aduc aminte că marele George Călinescu spunea despre sine, sardonic și sarcastic totodată, că dorește să ”rateze” cât mai multe genuri – cu toate că n-a fost deloc așa. Și doamna Mariana Cristescu, ziarist de excepție și creator, născut iar nu făcut, reușește cu brio să ne dea atât un splendid volum de proză, cât și un excelent volum de versuri bilingv; deși domnia-sa spunea că alegerea textelor nu-i aparține, întrucît traducătoarea a ales, aleatoriu, ceea ce i-a plăcut sufletului ei. Ce-i drept, cum se spune, ”ceea ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place”, iar alegerea făcută este absolut superbă.

                Dar, toate la timpul lor!

                Mai întâi, câteva cuvinte despre volumul de proză ”Damen Passo Doble”, spun un volum de proză pentru că este foarte greu de încadrat într-un gen anume. El este, fără a fi eclectic – volumul având o unitate interioară foarte bine structurată – este, deci, o culegere de articole de presă (care depășesc publicistica!), sau, cum spunea Ileana Sandu în postfața cărții alcătuită de autoare din referințe critice: ” Formula ei interioară e alcătuită din neastâmpăr și curiozitate creatoare: e prezentă oriunde și oricând ”se întâmplă” frumosul, fie că acesta se întâmplă într-o sală de spectacol de teatru, de concert, de cinematograf, într-o galerie de artă din Florența ori pe scena modestului cămin cultural din Nazna, mereu atentă, mereu preocupată să fixeze în cuvânt ”clipa cea repede”, să-i deslușească valențele pozitive, salvând-o astfel de indiferență și uitare, dându-i consistență și durabilitate”, înscriind-o în lumea intrinsecă a culturii, în timp, în istorie.

                Și, tocmai de aceea, aria tematică este extrem de diversă, începând de la ”Viitorul încotro? ” – referindu-se la predicțiile profesorului indian Gupta Swami din vara lui 2004 privitoare la evoluția lumii sau teoriile privind sfârșitul acesteia, la realitățile stringente – gen Roșia Montană, Basarabia, Chișinău-l, Sarmizegetusa Regia, lumea muzicală – concertul pianistului Silvan Negruțiu, Costel Busuioc, Remus Grama, Alexandru Tomescu, lumea credinței cu pr. Iustin Pîrvu, pr. Dan Bădulescu, Monica Fermo, argentinianul Alberto Ginastera, literatura eternă cu Adrian Păunescu, Nichita Stănescu, și lista este, evident, incompletă.

                În întreaga carte se simte , însă, un influx indubitabil și indicibil, un adevărat devergondaj artistic, regal remarcat prin diafanie, într-un limbaj ales și elevat, propriu bunilor cunoscători ai limbii române (doamna Mariana Cristescu fiind născută în leagănul Câmpulungului – patria de geneză a românei literare).

                În spirit henoteist, autoarea se închină unui singur zeu – frumosul, fără a exclude existența altora, atât de diverși și de apetisanți, prezenți în scrierile contemporanilor, de care autoarea cărților de față se delimitează asemenea trandafirului (nu neapărat al deșertului – cum se autodefinea plastic în titlul unui volum anterior), ci a autohtonului trandafir sălbatic într-un câmp de buruieni, etalându-și spinii și alungând intrușii sau pe cei ce vor să i se apropie prin căi absconse ori meschine interese.

                Între cele două cărți despre care facem vorbire astăzi – cea amintită și volumul de versuri ”Amor prohibit” există, spuneam, un influx subsidiar ușor de observat.

                Fără dubiu, Mariana Cristescu este asemenea unui fruct indehiscent, care nu se desface prea ușor pentru a i se ajunge la sâmbure, și totuși remarcăm același flux congener derivat dintr-o complicitate secretă, o conivență de închinare zeului suprem, frumosul, despre care spuneam anterior.

                Într-un dialog cu doamna Cristescu, domnia-sa acuza, oarecum, pe traducătoare, că nu a consultat-o în alegerea poeziei prezente în volum, și că, așa cum spune italianul: traduttore – tradittore. Constatăm, chiar dacă alegerea a fost aleatorie – nu comentez, din incompetență traducerea, eu necunoscând germana, calitatea cu totul deosebită a poeziilor alese.  De fapt era foarte simplu! Puteau fi luate la nimereală!…

                Întreg volumul ”păcătuiește” prin închinare aceluiași demon, incub, care chinuiește creatorul, tendința spre perfecțiune.

                Sunt în volum creații de certă valoare artistică, într-un limbaj propriu autoarei, rod al unui travaliu îndelungat sau al unui puseu de inspirație cu totul excepțional. Iată câteva mostre:

                Metopă // Înlănțuite în piatră,/ febrile,/stele de mare-/ mâini albe,/ căutătoare în abisuri/ ostile -,/ ursitoare-n oglinzi/ cu chip de cocori/ sfâșiind falsa cortină/ de sori,/ a zidi – zidire/ a muri – murire/ cu fiece bocet/ de neiubire.

                Sau, Toamnă în derivă// Umbre de pași sângerii/ pe poteci fremătânde…/ Încă nurlii/ frunzele-și scaldă chipul/ ridat/ în ultima rouă de zi./ De sub stejari vine zvon de ninsoare…/ Izgoni-va ea oare,/ demodatele,/ neproductive/ melancolii?/ Șoapte de amor, în amurg violet,/ amețesc roșcovana pădure./ Ce vaier de dor!/ În carnea plinului trunchi/ ca un stilet,/ se-nfige/ până-n rărunchi,/ o secure…/ Desculț, în rama fără tablou,/ albastru doar paznicul cocoșat/ a rămas./ Cu pașii de vată,/fără ecou,/ cu indexul strâmb,/ descărnat,/ dă-napoi/ limbille ruginitului ceas./ Vrea să amâne doar iarna… singurătății în doi. Și toate acestea pentru că:

                A sare miroase petala de măr,/ până și-agrafa de aur/ din negrul meu păr/ respiră, în noapte,/ catrene./ …/ Mânzul cel alb/ nechează a drum…,/  în vatra plesnită a iernii,/ acum,/ întreg a rămas doar pocalul,/ cu urma subțite a buzei de scrum…

                Și, aș mai putea cita multe, multe, până la întregul volum.

                Deși, în calendar nu figurează sărbătoare, în seara aceasta avem, prin raportare la cărțile doamnei Mariana Cristescu, o sărbătoare a spiritului.

                Închei, în consonanță cu o apreciere a lui Cornel Dimovici :” Este impresionantă erudiția, patima și angajamentul cu care scrieți/ …/ Se vede că nu faceți compromisuri, doamnă Mariana Cristescu”.

 

 alocuţiunea prof. Petre Curticăpean

Reclame