Gheorghe Vicol – haiku

Sosind la păsat

gaiţa mă salută

cu un cârâit.

 

 

Vântul descoase

ultimul petic

din haina iernii.

 

 

Rândunelele

modelau chirpici la râu –

şoşotesc racii.

 

 

 

Noapte în scoică –

perla împinge fluxul

lipsesc stelele.

 

 

Coţofene-n tei –

guri flămânde în cuiburi

vreme de ploaie.

 

 

Leagă visele

cu razele soarelui –

prizonieri docili.

 

 

Pinguinii sar –

talazul se bucură

pe mal plâng puii.

 

 

Am învins răul –

nu ştiţi de ce?e simplu

eu sunt Făt-Frumos!

 

 

Doar eu şi vulpea

vroiam să mâncăm struguri –

nu concomitent!

 

 

Nu dorm pietrele

se ondulează-n ape –

gură de izvor.

 

 

Mijlocul iernii –

efemera statuie

apa cascadei.

 

 

Vrăbii pe poartă –

zarzării se scutură

cu suspine lungi.

 

 

Numai pupezei

îi place ziua toată

singurătatea.

 

 

În casă nimeni –

doar păianjenii pândesc

umbrele pe geam.

 

 

Pe un stâlp cucul –

de mâine nu mai cântă

umblă doar haihui.

 

 

Pe lac pescarul  –

o broască dintr-un haiku

sperie peştii.

 

 

Dalia şi-a pus

la gât salbă de fluturi –

cu modestie.

 

 

Spinii de salcâm

zgârie aripi de vânt –

se-aud gemete.

 

 

Vara-n grădină –

melcul intră optimist

prin gardul de lemn.

 

 

Cioburi de sticlă –

pe fotoliu motanul

îşi toarce anii.

 

 

Pe iaz o barcă –

pe frunzele de nuferi

concert de broaşte.

 

 

Doar furnicile

mărşăluiau prin codru –

militari în frac.

 

 

Cofiţe-n odăi

Cu flori de sânziene –

Fată în opinci.

 

 

De pânza bărcii –

agăţat păianjenul

aprinse luna.

 

 

Pajişte cu cai –

flăcăii pe o cioată

pahare ciocnesc.

 

 

Peste tot galben –

dincolo de livadă

se aud muzici.

 

 

Sfârşit de poem –

visătoare frunzele

se culcă în drum.

 

 

Pe deal măgarul –

parfum de iasomie

se revarsă-n văi.

 

 

Palmele mele –

Căuş cu apă-n codru

cerbii-mi mulţumesc.

 

 

Ciori răguşite –

şi omul de zăpadă

dârdâind de frig.

 

Reclame