Dragoș Călinescu – poezie

Luna

Ingeri in lanturi tresar si suspina,
Viata e moarte, e liniste-n gradina.
Portile grele inchise odata
Sunt ruginite si sparte;
Linistea are o vina.

Cohorte intinse de suflete sterse,

Se-ntind pe drumurile dese,

Ce urca si coboara coline intregi de mese,

Si-i rece.

Intinsul fantastic imbietor tresare

Asculta ce zic, totul il lasa

Uitarii de timp si miresmelor de-o vara.

Femeia se roaga, barbatul se-nchina,

Tacerea-i abrupta, amintindu-i de vina,

Sa mearga inainte, ca-i doar o Luna.

Caut catarg

Vâslind pe-a apelor secunde,

Trecînd a vieții valuri ude,

Tresar, mă las călcat de unde,

Mă tot întreb: Cînd? Unde?

Sirenele îmi cântă nude

Fără efort, fără să asude.

Bărcile le scot în noapte,

Șterg urmele cu șoapte,

Plasele le-ntind cusute,

Vislele le pun deoparte,

Să-mi fie mie pe o parte.

Furtunile le pun în lanțuri,

Nisipul parcă-l prind în lațuri;

Asemeni unor  herghelii de suri,

Mă las purtat de-al lor nuri.

Caut catarg sufletelor pure

Cînd viața nu mai pot s-o-ndure.

Sub semnul ?

Calea o simt

Ca un arcuş pe o vioară,

Melancolia m-a îmbrăţişat

Ca şi cum ar fi vrut să moară.

O lacrimă a scăpat

Şi-a curs pe un obraz de ceară.

Sub muzică de fanfară

Mi-am vândut sufletul

Şi apoi, l-am lăsat să piară.

Am mers până într-o seară,

Când pe o buturugă m-am aşezat,

Durerea ca să-mi dispară,

Dar am uitat,

Nimic nu mai are rânduială.

M-am ridicat,

Dar nu mai era ca prima oară.

Atunci, în genunchi m-am lăsat,

Şi m-am rugat,

Ca şi cum mi-aş fi dorit

În faţă să-mi apară.

dragoscalinescu

Reclame