Leonard Ancuța – cel mai frumos poem de dragoste

cum poţi iubi această femeie
doar pe dinafară

de-ai ști câtă voluptate e-n trupul ei de rodie coaptă
de-ai ști câtă iubire găsești pocnind între degete
boabele trupului ei

cum poți iubi atât de puțin când îi mângâi pielea și-i atingi
buzele când îi depărtezi coapsele și adulmeci doar un fior
din seva ei cum poți să te mulțumești să guști
doar suprafața cărnurilor mustind a viață cum
doar coaja aromei ce-i îmbată trupul 

cum să nu-i săruți cămăruțele inimii cum să nu-i mângâi 
intestinele să-ți lipești obrajii de diafragmă în timp ce respiră
și scapă un geamăt ușor cum să nu-ți lipești gura de plămânii ei
ticsiți de tutun și să tragi cu putere ca și cum ai fuma
aceeași țigară cum să nu-i vorbești direct între lobii ficatului
despre dragoste

o și dacă i-ai reteza capul cum să n-o faci să te simtă
în creier sau pe trahee și dacă i-ai despica pieptul 
să te mângâie între bătăile inimii și dac-ai tăia-o în două jumătăți oare
nu te-ai putea coase în mijlocul ei

cum poți să iubești o femeie doar pe dinafară
fără să-i adori luciul rinichilor mirosul mușchilor ei
când fac dragoste cum poți să nu te îneci în fiecare bulboană
din sângele ei când te simte atât de aproape

cum poți iubi această femeie doar
pe dinafară deși dragostea e undeva
înăuntru?

 

poem pentru ea

pentru că nu-mi era permis să te iubesc m-am îndrăgostit de umbra ta
cădea ca niște maluri
de pământ peste ce înseamnă viață m-am îndrăgostit
de aerul rostogolit în urma ta
când făceai dragoste cu laserul într-o discotecă unde tot

ce însemna mișcare
ar fi fost felul meu de a te atinge nu te-am atins
dar femeile de acolo ar fi rămas însărcinate cu linia
vieții din palma stângă pentru că m-am îndrăgostit

de locul unde îți așezai paharul când beai îl sărutam cu buricul
degetului arătător fiindcă iubeam ca un scafandru în costum
de bărbat o femeie în costum de copil și nu-mi era permis
decât să-ți ghicesc

pașii făcuți prin mulțime până la toaletă să ating oamenii
de care te loveai din greșeală nu
îmi era permis mai mult decât să iubesc să mă sufoc
în parfumul bluzei tale care îmbrăcase

lumea toată împletirea de trupuri pe muzica aia nu-mi era
permis să iubesc pentru că stăteai în fața mea ca o diafragmă
prin care toate versurile cântecelor îmi spuneau drept
în locul unde respirația-mi intersecta dorința nu
e voie să mă îndrăgostesc

de tine numai umbra
am dreptul să mi-o pun pe față la fel
cum aș purta chipul dumnezeului ce face femeia din coasta
unei sticle de tequila

pentru că nu-mi era permis să te iubesc am iubit
un copac din fața blocului tău pân-a înflorit a doua oară și
rădăcinile lui s-au înfipt adânc în pământ

am simțit cum prin venele mele urcă visele morților