Manifestare dedicată Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, la Centrul Rezidențial de la Hârja

Cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul a avut loc in 1 octombrie 2012 (ziua internaţionala a persoanelor vârstnice), un colaj social – cultural la Centrul rezidential de îngrijire persoane vârstnice al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, de la Parohia Hârja. Evenimentul se înscrie în contextul mai multor evenimente cultural – religioase ale anului omagial dedicat de către Patriarhia Română îngrjirii bolnavilor şi Tainei Sf. Maslu dar, şi în contextul anului european al îmbătrânirii active şi solidarităţii dintre generaţii.

Evenimentul a fost realizat de Arhiepicopia Romanului şi Bacului – Căminul de bătrâni, coordonat de Pr. Ilarion Mâţă, director al instituţiei, în parteneriat cu Universitatea Bacău – Centrul Europe Direct, coordonator al proiectului fiind Prof. Univ. Dr. Doina Cmeciu.

Au fost invitaţi: Cvartetul de opera al Filarmonicii Bacău „Orpheus, actor Bogdan Mihai – Teatrul Bacovia din Bacău, care au oferit un spectacol muzical – artistic beneficiarilor acestui centru de batrâni dar şi reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului ,Prefecturii Bacău, Universităţii „Vasile Alecsandri” Bacău, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia copilului Bacău, SPAS Bacău, Direcţia de asistentă socială Oneşti, Funfaţiei „Episcop Melchisedec”, Primăriilor Oneşti şi Oituz, Societăţii Crucea Roşie Bacău, Colegiilor nationale Dimitrie Cantemir si Grigorie Moisil Onesti,Asociaţiilor pentru vârstnici din Bacău şi Protoierie Oneşti.

A fost susţinută o prelegere cu tema “ Dialog între generaţii în judeţul Bacău “ de către Prof.univ.dr. Doina Cmeciu, Coordonator Centrul European de Informare „Europe Direct” Bacău, apoi altul “Rolul activ al persoanelor de vârsta a treia în aşezăminte socio-culturale din judeţul Bacău “– Preot paroh Ilarion Mâţă, Director Cămin de Bătrâni „Sf. Voievod Ştefan cel Mare” Hârja Bacău.

Evenimentul a continuat cu un Dialog interactiv între instituţii: iniţierea unui cadru formativ în care persoanele de vârsta a treia să joace un rol activ în societate.

După spectacolul oferit de orchestra Filarmonicii din Bacău si momentele artistice ale actorului, activitatea a fost incheiată printr-o rugăciune de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra persoanelor vârstnice cinstite de întreaga societate civilă.

www.epr.ro

Reclame