Mircea Chelaru: Critica societăţii româneşti antedecembriste – „România moluscă”

Generalul Mircea Chelaru, născut în 1949, este doctor în ştiinţe militare şi a absolvit, pe lângă Şcoala Superioară de Ofiţeri şi Academia Militară din România, Colegiul de Studii Strategice şi Economice de Apărare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall” din Germania şi cursuri internationale de drept militar. În anul 1990, a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Roman de Informaţii. A fost şeful Marelui Stat Major al Armatei în anul 2000. Din anul 2008, este general cu patru stele, în rezervă.

 „Taie unghiile poporului, dar nu-i spăla capul cu propria urină; pedepseşte-l, fără să-l înjoseşti”. ( Pitagora, Legile morale şi politice.)

  Fragment – ROMÂNIA MOLUSCĂ

„Personal, nu am făcut şi nici nu fac din socialism un fetiş. Nici nu încerc o jonglerie intelectuală, plină de pretenţii fandosite, prin care să se presupună ce minuni s-au produs dacă nu era comunismul. Am întâlnit destui „scenarişti” de caz care îşi dau cu presupusul şi astăzi asupra ” ce s-ar fi întâmplat dacă… „

Spre deosebire de retorica negativistă demolatoare practicată de cei care nu au creat nimic în mizerabila lor viaţă, sunt convins, şi există foarte multe argumente favoare, că perioada socialismului atât de încriminat nu a fost numai sursa şi mediul răului absolut. Comparaţia istorică nu trebuie făcută doar cu timpul posterior perioadei respective, ci în mod onest trebuie raportată şi la interioritatea acestei orânduiri. . Trebuie acceptat că orânduirea socialistă nu a existat ca ceva abstract, străin şi în afara existenţei noastre.  Ca şi cum socialismul despre care vorbim acum, cu apostolică lepădare de sine, ar fi fost în afara noastră, ca o piesă jucată de nişte actori răi şi nenorociţi, iar noi, toţi ceilalţi am fi fost simpli spectatori, nevinovată victimă colectivă.  Ar fi prea simplu. Şi nu s-ar mai explica ceea ce am spus în discursul precedent. Dar înainte de a da sentinţe definitive să ne mai punem câteva întrebări, şi anume : ce a fost socialismul românesc ? Cum a debutat, de ce a fost posibil, ce a ajuns şi datorită cui ? A fost însuşit şi acceptat de poporul român sau doar tolerat, ca în multe alte momente ale istoriei sale, prefăcându-se frate cu dracul ( citeşte rusul ) până vin americanii ?

Orânduirea de după 1947 nu a fost opţiunea poporului român. A fost urmarea miopiei trădătoare a unei clase politice de o inegalabilă laşitate, abuzată de propriile neputinţe tolerate la fel de netrebnic de o monarhie agonizantă. Mircea Eliade avea să prevadă această decreptitudine morbidă când se întreba „de ce intelectualii sunt laşi ?” chiar la începutul lui noiembrie 1934. Cât vizionarism, câtă tristă dreptate, câtă statistică în veşnică repetare… citez: „aţi văzut vreun intelectual în timpul crizei politice, sau a unei mari prefaceri internaţionale ?… e de-a dreptul înspăimântat, e copleşit de frică, paralizat de panică. Umblă aiurit, pune întrebări oricui, ascultă pe oricine îi vorbeşte,are încredere oarbă în orice dobitoc politic. Renunţă la orice demnitate personală, uită cu desăvârşire misiunea lui istorică: frica face din el o lichea sau un sclav „

Cred că în această sentinţă găsim pe deplin explicaţia uşurinţei cu care ciuma roşie  şi-a putut găsi prozeliţi pe plaiurile mioritice. Mai concret, şi lichele şi sclavi.”

Elena Toma elenatomaxxl