Când dragostea de viaţă învinge dorul de casă

„Exilul Românesc la mijloc de secol XX” oferă un foarte interesant periplu în lumea celor care au ales să trăiască într-o altă ţară decât cea natală. Şi eu fac parte din această categorie, şi eu m-am simţit exilată din România, ceea ce bineînţeles că mi-a trezit un interes imediat faţă de această lectură. Dar cartea lui Octavian Curpaş m-a făcut să văd cât de diferite în formă, dar asemănătoare în esenţă sunt majoritatea acestor experienţe. Un prânz cu Nea Mitică declanşează o avalanşă de povestiri emoţionante prin felul în care suntem lăsaţi să pătrundem în viaţa unor oameni care au avut curajul sau poate doar nevoia de a-şi căuta fericirea în afara graniţelor între care s-au născut. M-am simţit cuprinsă de nostalgie citind poveştile lor, devenind mai conştientă şi de povestea mea. Când te muţi într-o altă ţară, oricât de mare e bagajul cu care pleci (şi, de cele mai multe ori, aceasta nu este o opţiune), tot nu ai cum să iei totul cu tine. Îţi lipseşte mereu ceva. Dar acesta este până la urmă şi motivul pentru care pleci. „Trăieşte clipa” devine mai mult decât un clişeu auzit de o mie de ori. Rişti să rămâi între două lumi dacă nu o faci. Şi cu toată ştiinţa mea că Pământul ne aparţine tuturor în egală măsură, dezrădăcinarea fizică de un teritoriu creează confuzie. Dar numai uitând cine suntem, ne putem reinventa. Eu cred că orice om ar trebui să locuiască măcar un an într-o altă cultură decât cea în care s-a format. Procesul de adaptare creează o altă dimensiune, în care individul suferă o expansiune a sufletului şi a minţii. Dar suferă… în Statele Unite şi o expansiune a corpului, uneori… Umorul este în orice caz cel mai sigur colac de salvare. Şi umorul romanului „Exilul […]” este esenţial în temperarea afectivităţii cititorului sensibilizat de empatia cu aceste personaje complexe şi pline de o viaţă grea, dar trăită din plin. Cartea este fascinantă pentru că prezintă destinele unor oameni care au fost nevoiţi să lase în urmă tot ce agonisiseră până când au luat decizia de relocare. Şi, când te afli în această situaţie, te agăţi mult mai puternic de orice amintire. Orice sentiment devine mai pregnant şi fiecare experienţă mai importantă. Mulţi dintre cei care pleacă ajung să-şi aprecieze ţara mai mult decât cei care rămân. Poate şi dintr-un ciudat sentiment de vină. Dar înveţi să te bucuri de ceea ce îţi creezi acolo unde trăieşti. Aşa cum mă bucur eu că l-am cunoscut pe Octavian Curpaş şi că am avut onoarea să citesc această carte cu suflet şi să vă împărtăşesc modul profund în care m-a atins şi a rezonat cu mine, sperând să vă trezesc şi dumneavoastră interesul de a călători alături de aceste personaje, indiferent de locul de unde veţi porni în această aventură.

Maria ROMAN – actress

New York, USA

Reclame