Geo Galetaru – poezie

Cuvântul doar el

opreşte-te în drum

fii liniştit

                             ca timpul

nimeni nu trece

când norii trec

într-o amiază istorică

o înţelegere imemorială

supune-te

caută

cele ce se adaugă

în toate

dovezile astfel prisosesc

acolo unde inima

tace

în locul pietrelor

cuvântul

doar el

va suferi.

 

În altă lumină

Nu mai aduceţi înapoi surâsurile promise.

Trupurile voastre trec praguri fragile. Ar fi

o singură iarnă pentru pielea încăpătoare, pentru

piatra care cade în fundul sufletului.

Aşteptaţi

să vină semnele roşii ale recunoaşterii de sine,

pata de sânge care salvează aparenţa nefastă.

Dar mâine

veţi râde în altă lumină, prizonieri

ai gesturilor incandescente, ai biografiilor de preţ.

Aşa

se clădeşte destinul pe o frunză călătoare :

adiere neverosimilă a ceea ce nu veţi mai fi.

 

 Dintr-o mare depărtare

Şi vei fi

ceea ce ţi se spune în şoaptă dintr-o mare depărtare,

contemplând desfolierea anarhică a gloriei de ieri,

presimţind cumva ineditul acelei amiezi salvatoare

în care îţi recunoşti puterea şi şansa unei înţelepciuni târzii,

dar chipul cu care te-ntorci la tine e altul

şi altul e sunetul cărărilor ce nu se mai văd,

ca şi cum ai păşi peste goluri mătăsoase,

poate cuvinte şi întâmplări de demult,

istorii care vin din întuneric şi trec pe lângă tine

şi o rutină a simţurilor prezente

gata să înfrunte pedanteriile clipei trufaşe,

foamea şi capriciile timpului

şi fulgerul neauzit pe versantul iluziei,

cât să regăseşti un înţeles ce vine dintr-o mare depărtare

şi te îmbracă în carnea lui victorioasă :

o simplă biografie,

fragilă,

  recognoscibilă.

 

 Obiectele şi visarea

Obiectele şi visarea în mijlocul câmpului,

imagini şi fantasme şi genunchii care cad

pe aceste îngândurări ce-şi trăiesc

fascinaţia printre solilocviile de ieri,

verde lumina ca o altă moarte,

prigoriile în vecinătatea tumultului nevăzut,

o încrâncenare a zilei pe albastre podişuri,

privirea întoarsă în sine ca-ntr-un marsupiu

de aur, eleganţa căderii în inima antică

a unei lumi obosite, obosite, obosite,

precaritatea-şi găseşte reversul

în tandrele apocalipse, iernatice

dinastii ale renunţării, şi deodată

această flacără amară mutilându-ţi destinul.

 

Lecţia amânărilor succesive

O amintire ca o iarnă cu braţele retezate,

umbra înghiţind firimiturile gesturilor tale paupere

ca nişte cărăbuşi lichefiaţi în dimineaţa ispititoare,

vei învăţa lecţia amânărilor succesive

când prietenii se-ntorc la chipurile îngropate-n nisip:

relicve sonore în brazdele unei alte realităţi,

ca un revers al neputinţei ce nu se mai vede,

   ci doar se trăieşte.

 

 

 Pradă sigură

Nu ne mai putem auzi

în vacarmul acesta victorios,

punct – linie, punct – linie:

un alfabet al neputinţei strălucitoare,

o plutire între polii fosforescenţi ai uitării.

Vii, tu, meridian al tristeţii

din adâncul acela unde zac utopiile iernii

şi spui: pribegi veţi fi

cu frunzele şi capriciile care uimesc sintaxa trupului.

Ipotetica raţiune a pietrelor

sucombă pe vestigii docile, amână

inflorescenţele întunericului.

Aici, doar aici,

    orbul din vis ne caută ca pe o pradă sigură.

 

Lucrurile de dincolo

de partea cealaltă

am stat

am rostit lecţia umilinţei

(urmele frigului se pierdeau pe cărările silenţioase)

am vorbit despre sărbătorile trupului

(sufletul era o paradigmă necunoscută)

întrebările noastre: ciuperci plutitoare în golul

dintre două entităţi care aşteptau să se autodevore

am rostit lecţia umilinţei

anticipând lunecarea în tandra inconştienţă de sine

în mirobolanta confuzie a lucrurilor de dincolo

cu ardoarea intraductibilă a dedublării

de partea cealaltă

am stat

mâinile deveneau în noapte fluturi cuminţi

   lucrurile de dincolo vorbeau despre o fericire neînţeleasă.

 

 

 

Fiara ce respiră alături

venind de acolo:

din pierdutele nopţi,

din abisuri festive.

pasul hotărăşte trădarea,

extazul sau alunecarea în gol.

fii frate cu iederea nopţii,

cu fiara albastră

  ce respiră alături.

 

 

 

 

 

 

Reclame

2 gânduri despre „Geo Galetaru – poezie

  1. Poeziile lui Geo Galetaru denota o remarcabila sensibilitate, proband o voce lirica iesita din comun.

Comentariile sunt închise.