Părtăşie la bucuria continuităţii armeneşti: Hagigadar – 500 de ani

Biserica Armeană din România a organizat pe 12 august 2012 un eveniment cultural religios de mare importanţă, prilejuit de împlinirea a 500 de ani de la sfinţirea bisericii Manăstirii armene Hagicadar de lângă Suceava. La acest edificiu s-au desfăşurat ample lucrări de consolidare şi restaurare, iar conducerea Eparhiei armene de la Bucureşti prin întâistătătorul ei I. P. S. Datev Agopian a dorit să marcheze cele cinci secole de existenţă a monumentului reprezentativ pentru cultura şi spiritualitatea comunităţii armene din România printr-o manifestare deosebită. Astfel, la resfinţirea edificiului care a coincis cu desfăşurarea pelerinajului tradiţional anual al armenilor din România de Adormirea Maicii Domnului, au fost invitaţi reprezentanţi ai comunităţii armene din România şi din întreaga diasporă armeană având în frunte pe Excelenţa Sa Karekin al II-lea, Catolicos al tuturor armenilor. Înaltul prelat armean a fost însoţit la eveniment de întreg clerul comunităţii armene din ţara noastră, de numeroşi credincioşi armeni din Franţa, Turcia, Olanda şi S. U. A. etc. Între clericii armeni participanţi amintim pe: P. S. Ezras Nersesian al Moscovei, I. P. S. Norvan Zacarian arhiepiscop de Paris şi Europa de Vest, I. P. S Khajagh Barsanian arhiepiscop de New York. La nivel de stat, delegaţia armeană a fost reprezentată de D-l Hamlet Gasparian ambasadorul Armeniei în România, de D-l Garen Nazarian ambasador al Armeniei la O. N. U., şi alţii. Cum era firesc, Biserica noastră a fost reprezentată la cel mai înalt nivel, prin Preasfinţitul Dr. Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, ca delegat din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi mesager special al Preafericitului Părinte Pariarh Daniel. Au mai fost prezente şi alte personalităţi armene precum: preşedintele Uniunii armenilor din România D-L senator Varujan Vosganian şi D-l deputat Varujan Pambuccian, şeful minorităţilor naţionale din Parlamentul României. La ora 9.30 au început manifestările religioase resfinţindu-se biserica Mănăstirii Hagicadar, după care a urmat oficierea Liturghiei omagiale în limba armeană veche, răspunsurile fiind date de un minicor al Catedralei patriarhale de la Ecimiadzin. După amiază invitaţii oficiali s-au întrunit pentru manifestările culturale: comunicări ştiinţifice, exprimarea de opinii, conferirea unor distincţii, agapa frăţească, etc..

Într-o atmosferă însufleţită au luat cuvântul reprezentanţi ai tuturor instituţiilor implicate în derularea evenimentului, personalităţi bisericeşti, culturale şi de stat.

Foarte apreciat a fost mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, adus în atenţia asitenţei de către Preasfinţitul Dr. Ioachim Băcăuanul, care a exprimat deosebita consideraţie şi prietenie pentru Sanctitatea Sa Karekin al II-lea şi Biserica Apostolică Armeană.

Mare este bucuria unei comunităţi creştine când se sfinţeşte sau se resfinţeşte un locaş de cult al ei, construit sau restaurat, cu multă osteneală şi răbdare, ca laudă şi recunoştinţă aduse lui Dumnezeu. Cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la sfinţirea bisericii „Adormirea Maicii Domnului” a mănăstirii Hagigadar din judeţul Suceava, comunitatea armenilor din România trăieşte o astfel de bucurie, sporită şi de participarea la eveniment a pelerinilor armeni veniţi din multe părţi ale lumii, precum şi a românilor ortodocşi din zona Bucovinei, veniţi să primească binecuvântare de la Sanctitatea Sa Karekin al II-lea, Catolicos şi Patriarh suprem al tuturor armenilor. Evenimentul de astăzi este încă o mărturie a bunelor legături statornicite de veacuri între români şi armeni. În decursul istoriei, românii şi armenii au fost împreună părtaşi la suferinţele anilor de comunism, încredinţaţi fiind că numai adevărul lui Hristos şi viaţa trăită întru El îi va face liberi (cf. Ioan 8, 32). Aceste legături au fost statornice după ce mulţi armeni şi-au găsit refugiul mai ales pe pământul ospitalier al Moldovei, aducând împreună cu ei zestrea spirituală a unui popor creştin, talentat şi creator de valori. În acest sens, în plan bisericesc, un exemplu grăitor a fost vrednicul de pomenire Patriarhul Catolicos Vasken I, născut la Bucureşti, care a fost conducătorul spiritual al Eparhiei Armene din România, iar apoi a urcat pe tronul patriarhal de la Etchmiadzin, ca Patriarh suprem al tuturor armenilor.

În numele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, al clerului şi întregului popor român dreptcredincios, salutăm cu deosebită consideraţie şi sentimente de prietenie pe Sanctitatea Sa Karekin al II-lea şi întreaga Biserică Apostolică Armeană, încredinţându-i de multă preţuire. Felicităm şi binecuvântăm pe toţi ierarhii, clericii şi credincioşii prezenţi la Mănăstirea armeană de la Hagigadar, la aniversarea a 500 de ani de existenţă pe pământ românesc. Astfel de momente solemne şi sfinte pot fi izvor de lumină pentru o mai intensă cooperare între români şi armeni, pentru o mărturie creştină comună într-o lume marcată de fenomenul secularizării şi cel al migraţiei, de criză morală şi economică. În plan religios, ar putea fi promovate pelerinaje ale românilor în Armenia şi ale armenilor în România, pentru a cunoaşte cum au păstrat credinţa cele două popoare în vremuri grele de ocupaţie străină şi de prigoană. Astfel, înţelegem mai bine că o sărbătoare mare poate fi un moment misionar şi poate încuraja mărturia noastră comună în lumea de azi, spre slava lui Dumnezeu şi binele oamenilor!”, se arată în comunicatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

La final, au fost evidenţiaţi şi răsplătiţi cu daruri, diplome şi distincţii toţi cei care au contribuit la reuşita acestui eveniment deosebit. Aici trebuie să amintim recunoştinţa de care s-au bucurat ctitorii înoitori ai Mănăstirii Hagicadar, familia armeană Kuymjian Hagop şi Ika din America.

Preot  Doru Ionel

www.epr.ro