Dorel Mihai Gaftoneanu -un poet enciclopedist: La mulţi ani!

Pe Dorel Mihai Gaftoneanu îl cunosc de mai bine de două decenii, de pe vremea când făcea parte din prestigiosul colectiv de inovatori de la Electrocontact. Am aflat despre pasiunea sa pentru literatură în 1994. Mi-a arătat atunci nişte creaţii literare şi i-am şi publicat un text în Actualitatea botoşăneană. Iată că Dorel Mihai Gaftoneanu a perseverat în anii ce au urmat, şi-a perfecţionat arta poetică şi s-a aruncat  în vârtejul concursurilor literare. Urmarea? În anul care s-a încheiat, botoşăneanul a cucerit vreo 10 premii literare la diverse concursuri organizate la nivel naţional. Prilej de a stârni invidii printre „marii”poeţi locali care, grupaţi într-o veritabilă gaşcă, confiscă de două decenii o bună parte a  fondurilor dirijate de către autorităţi pentru organizarea unor acţiuni culturale, folosindu-le pentru  binele lor. Nu e de mirare că aceste „somităţi” în materie, l-au şi catalogat imediat  ca fiind neavenit într-ale literaturii sau, în cel mai fericit caz, un bun stăpânitor al prozodiei dar nu şi al poeziei. Dorel Mihai Gaftoneanu nu e primul şi nici ultimul dintre cei care, dovedind talent, obţine recunoaştere în afara judeţului, iar acasă la el este ignorat sau chiar blamat de către „confraţii” într-ale scrisului. Aceşti „ucigaşi de suflete”, cum  foarte bine i-a catalogat o distnsă poetă, nu vor renunţa uşor la această „politică”.  Important e ca Dorel Mihai Gaftoneanu să reziste cu stoicism atacurilor, să le ignore, şi să renunţe, dacă cumva îşi doreşte acest lucru, să facă parte neapărat dintr-o tabără literară. Nu are nevoie de aşa ceva. Îi recomand să-şi continuie imperturbabil activitatea literară, fiindcă talentul său îi va aduce noi succese literare.

                        În ceea ce priveşte poemele lui Dorel Mihai Gaftoneanu, am lecturat cu mare atenţie câteva dintre ele, şi pot spune cu certitudine că am descoperit un poet enciclopedist de mare calibru.  Intitulate parodii-pamflet, poemele lui Dorel Mihai Gaftoneanu te cuceresc prin lectura lor relativ uşoară-vers clasic, cu ritm şi rimă. Pentru a înţelege însă mesajul lor, e nevoie, ca la rândul tău, să posezi cunoştinţe vaste din cele mai diverse domenii. Pentru a-şi ajuta cititorii, poetul face uz de mici explicaţii, adiacente, menite să limpezească intenţiile sale, unele cu iz rebusistic.

Într-o parodie-pamflet intitulată „Un turist în spaţiul cosmic”, am descoperit o evocare  ingenioasă a clasicilor literaturii române ( Ion Creangă, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Ion Slavici, Lucian Blaga, George Coşbuc, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, I.L.Caragiale, V. Alecsandri, Mihai Eminescu, George Topârceanu) dar şi a contemporanilor Adrian Păunescu şi Marin Preda. Cu o ironie specifică pamfletarilor, după ce cataloghează prezentul în care „ca gunoaiele de apă, sunt aduse mai în faţă,non-valori, modele false, promovate zi de zi, „ şi autocaracterizarea, cu un umor fin , „viaţa mea- o aventură, poezia-un protest…Aripi largi de înălţime, bard în zbor neo-romantic,nu pot coborî ştacheta, să urăsc sau să detest, sunt…pierdut de multă vreme , în „formatul” meu de clasic.”

„File de jurnal abstract” sau „Odiseea omenirii”- este o adevărată epopee, alcătuită, incredibil, din 152 de strofe, care evocă existenţa noastră pământeană, din momentul zero, cu întrebările-cheie, „cine suntem?” şi „ce vrem?”, căutând răspunsuri în teoria paleoastronautică sau în spusele marilor filosofi Kant, Pascal, Descartes, sau pendulându-se în istorie, de la Arhimede, la Newton, Einstein etc.

„Micul univers de ţară”- o parodie inedită cu accente din creaţiile literare consacrate, te cucereşte (şi aici i-aş recomanda lui Dorel Mihai Gaftoneanu să persevereze) prin măiestria  cu care crează imaginea actuală a satului românesc unde autorul s-a născut , „ o lume scumpă, fără preţ, care nu-i de vândut”.

„Lung traseu printre imperii”, o altă parodie-pamflet, epopee satirică, te supune, în calitate de cititor, la efortul de a identifica marile construcţii statale dea lungul timpului, cu aprecieri ironice, vis-a-vis de un clasament de întrecere socialistă.

Faptul că poetul pamfletar şi enciclopedist Dorel Mihai Gaftoneanu  participă la concursurile literare de anvergură din ţară şi culege lauri peste lauri, este dovada clară a talentului său, unanim recunoscut. Acesta e drumul pe care trebuie să-l continuie. Poemele astfel adunate vor alcătui foarte repede un volum a cărui valoare  va fi dată de suma aprecierilor juriilor literare. Îi doresc succes!

Autori: Vasile TIMOFCIUC

*

  Motto : “Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie.” (Octavian Goga)

 

DOREL MIHAI GAFTONEANU- biografie

  • Adresa de domiciliu: Botoşani, Calea Naţională nr. 107, bl. O, sc. B, et. 7, ap.19;
  • Tel. 0749499660, 0749494218 (fiica, Mirela), e-mail: gaftoneanu_dorel@yahoo.com;
  • Născut la data de 13.08.1960 în localitatea Vereşti, jud. Suceava din părinţii Mihai şi Anica (născută Fodor);
  • Căsătorit, o fiică, Mirela, născută la data de 08.03.1993 în Botoşani;
  • Absolvent al I.P. Iaşi, Facultatea de mecanică, secţia T.C.M., promoţia 1985;
  • 1985-1995, proiectant, autor de inovaţii, SC Electrocontact SA Botoşani;
  • 1996, tehnolog SC AVIS GAS SRL Botoşani;
  • 1996-1997, dir. ex. SC Tipocolor Hoffnung SRL Botoşani;
  • 1998, dir. SC Transmixt SA Dorohoi;
  • 1999, repr. SC Sedona SRL Timişoara;
  • 2000, dir. ex. SC Atlanta Impex SA Botoşani;
  • 2001-2011, dir. ex. SC Sidonia SRL Botoşani;
  • Cunoscător la nivel mediu al limbilor: engleză, franceză, rusă;
  • Pasionat de literatură, istorie, şah şi numismatică- o colecţie de câteva mii de monede;
  • Debutul literar (absolut) are loc în anul 2011 odată cu participarea la Festivalul de literatură Mihai Eminescu de la Orşova;  
  • Stiluri literare preferate- epopeea satirică (prozopoemul satiric), parodia, pamfletul, fabula, reportajul;
  • Premiul pentru poezie cu diplomă de excelenţă al Festivalului internaţional de literatură Mihai Eminescu Orşova, ediţia a XX-a, ianuarie 2011;
  • Premiul III al Concursului naţional de poezie Dor de dor Ipoteşti, Botoşani, ediţia I-a, iunie 2011;
  • Premiul special al Concursului naţional de poezie Vasile Militaru Ocnele Mari, Vâlcea, ediţia a    II-a, iulie 2011;
  • Premiul I al Concursului naţional Pe aripi de dor domnesc Domneşti, Argeş, ediţia a IV-a, august 2011;
  • Premiul II al Concursului naţional Visul Orăştie, ediţia a VI-a, septembrie 2011;
  • Premiul II- volum publicat, Steaua Nordului, Polaris, Concursul naţional Mărul de aur Bistriţa, ediţia a XXVII-a, septembrie 2011;
  • Premiul I- volum publicat, Steaua Nordului, Polaris, Festivalul de satiră şi umorIon Cănăvoiu, Gorj, ediţia a XIX-a, octombrie 2011;
  • Menţiune la Festivalul de poezie Nicolae Drăgan, Alba, ediţia a II-a, noiembrie 2011;
  • În 11 noiembrie 2011 a fost iniţiată procedura de acordare a titlului de cetăţean de onoare al localităţii de naştere Vereşti, Suceava;
  • Premiul Eminescu pentru poezie la Festivalul internaţional de literatură Mihai Eminescu, ediţia a XXI-a, Drobeta-Turnu Severin, ianuarie 2012;
  • Premiul al II-lea la Concursul internaţional de poezie Dor de Eminescu, prima ediţie, Sebeş, ianuarie 2012;
  • Premiul special al Casei de Cultură din Vişeul de Sus la Festivalul Zâmbete în Prier, ediţia a X-a, aprilie 2012;
  • În 11 mai 2012, prin HCL, titlul de cetăţean de onoare al localităţii de naştere Vereşti, Suceava;
  • Premiul special al CJ ex aequo, Festivalul internaţional Alb-Umor Alba Iulia, ediţia a III-a, 2012;
  • Menţiune la Concursul internaţional de proză pentru românii din întreaga lumeSTARPRESS 2012;
  • Premiul de excelenţă al Concursului naţional de poezie Dor de dor Ipoteşti, ediţia a II-a, Botoşani, august 2012;
  • Premiul I pentru poezie la Concursul de Creaţie Artistică UNIVERS XXL – Piteşti, Ediţia I, 2012;
  • Cosemnatar şi redactor al manifestului literar “Primăvara culturii româneşti”, ianuarie 2012;
  • Fondator al  Gazetei de vitrină“Steaua Nordului”, Botoşani, ianuarie 2012;
  • Cartea Steaua Nordului, Polaris, Editura Agata, Botoşani, aprilie 2011;
  • Cartea Psalmii biblici în versuri (în lucru);
  • Cartea Odiseea omenirii (în lucru);
  • Prezent în Antologia “Artă sfâşiată. 73 de poeţi contemporani”, îngrijită de Valentina Becart, Antologia “Ipoteşti 2011” a lui Marin Toma, Antologia “Vama literară. Generaţia aşteptismului” a lui Daniel Vorona şi colaborator al mai multor publicaţii din ţară şi străinătate.
  • Redactor al revistei de cultură Luceafărul Botoşani din octombrie 2011.
Reclame

3 gânduri despre „Dorel Mihai Gaftoneanu -un poet enciclopedist: La mulţi ani!

  1. LA MULȚI ANI, PRIETENE! Succes pe mai departe în cariera literară! O zi frumoasă și plină de bucurii! ION IONESCU- BUCOVU

  2. Va multumesc mult, distinsa doamna Emilia Dospinescu Tutuianu, LA MULTI ANI si multa sanatate Dvs. si tuturor colaboratorilor!

Comentariile sunt închise.