Ruxandra Cesereanu – poezie

1.
mâna mea e în dreptul inimii prin spatele tău
legată cu o eşarfă roşie la ochi piciorul meu
de iederă se caţără pe piciorul tău
înot prin aer cu umerii înfloriţi în primăvară
cristalul swarowski se mişcă pe piept şi măsoară cusătura inimii
o cutie plină cu funda ruptă

stau pe vârfuri apoi pe călcâie încât doar o pagină de hârtie mai încape
părul tău mă atinge în vreme ce ne alungim ca săgeţile
piciorul meu de iederă se ridică în aer ca un braţ tăiat
cristalul swarowski mă loveşte în frunte
femeia închide ochii mirosind câmpiile din buenos aires
mâna mea se retrage de pe şira spinării
mâna ta se retrage până la marginea pieptului
părul tău leagă gâtul meu apoi îl dezleagă
piciorul meu de iederă se ridică în aer şi cade
piciorul tău aşteaptă şi îmi opreşte căderea.

2.
pe vârful degetelor respiraţia ta e un talisman
deşi părul nu-mi curge pe umeri, ci e tuns scurt franţuzeşte
înot cu spatele şi tocurile pantofilor taie podeaua cu înţepătura lor
cei trei paşi înapoi şi crucea lor sunt semnul meu de femeie
umerii tăi mişcători şi pieptul înalt sunt semnul tău de bărbat
între aceste puncte de viaţă atingerea e o biserică
între nişte dansatori care merg pe sârmă
ei se împleticesc aşa cum le porunceşte stăpânul tangoului
femeia ar vrea să facă mai multe mişcări spre cer cu piciorul ei deşuchea
t dar bărbatul îi strânge umărul într-o menghină
şi nu o lasă să plece în lume decât împreună cu el.

3
. nici şoldurile nici coapsele nu vor fi atinse
doar pieptul în supraelastic
şi părul strâns într-un coc impulsiv de divă
chiar dacă e tuns scurt băieţeşte
degetele tale de bărbat sunt strâmbe şi fine
degetele mele de femeie sunt drepte şi aspre
ne sprijinim ca nişte pomi dezgoliţi cu scoarţa tăiată
iar între noi se naşte o putere de viaţă
pe care noaptea nu o poate distruge şi dimineaţa nu o poate alung
din gâturi iese semiumbra care îmi ţese rochia
şi-i coase mânecile răsfrânte împunse de pantofi.

4.
femeia este o capodoperă cu jartiera aranjată pentru dans
picioarele ei sunt nişte spini uriaşi care nu înţeapă
bărbatul are cămaşă lucioasă şi taie puterea prin umăr
cei patru ochi ai lor doar la sfârşit pot să împartă luminiţe
întotdeauna cu mersul de rac se mişcă femeia
fără să ştie cine se află în dâra ei perfectă
cu aerul din plămâni înălţat cu şoldurile coborâte în glezne
spini uriaşi se sparg în tulpini vrăjite
dar dacă sunt şlefuiţi ei vor da la iveală un ocean de coapse.

5.
respiri ca o magnolie bărbătească şi mă aştepţi să te ajung cu piciorul pe coapsă
glezna mea te atinge de parcă ai fi o pisică
apoi se învârte în aer şi plonjează asemenea unui înotător
de data aceasta eu trebuie să străbat cu trufie respiraţia iar tu să fii slujitorul
să munceşti pentru stăpâna ta dansatoare cât pentru o viaţă întreagă
să fandezi fără să fii spadasin doar atât cât ea să ajungă în partea cealaltă a corpului
fiindcă doar din partea cealaltă se va putea vedea dacă inima este una singură
ori s-a preschimbat în cei doi plămâni din care a crescut mişcarea lumilor.

6.
vârful piciorului meu lângă vârful piciorului tău ca nişte boturi de animale
fiecare pe celălalt vrea să îl ajute să înoate în afara apelor
între aceste boturi de animale există o complicitate de spovedanie
aşa cum între braţele noastre există o complicitate de jucării despachetate
şoldurile mele sunt pe măsura pieptului tău
ca nişte steaguri vii pe câmpul de bătălie
în rochia mea de femeie există o violenţă tandră
aşa cum în cămaşa ta de bărbat există o dulceaţă crudă
atunci când rochia s-a despicat de la strălucirea mătasei
mâinile tale au atins-o ca pe o materie invulnerabilă
apoi înăuntrul rochiei femeia s-a înălţat la cer
iar în afară a rămas doar mişcarea picioarelor pe vârfuri.

7.

piciorul meu fuge în timp ce pieptul tău rămâne
şi caută urma piciorului fugit din imperiu
doar şoldurile îţi aduc aminte că a existat cândva un trup coerent
alcătuit din două tuburi omeneşti
care se înălţau deopotrivă cu pieptul
urcând în locurile de unde se zăreau nişte inimi
piciorul meu fuge viclean
el se retrage ca să îl doreşti cât mai aproape de tine
ca pe o carne de bărbat ori de femeie care s-a înstrăinat
şi nu-şi mai găseşte perechea decât tulburându-se.

8.
m-am înşurubat înaintea pieptului tău
genunchiul meu ţi se aşezase pe şold
şi lustruia osul pelvian ca un pantof cu toc
rochia îmi era despicată pe şira spinării
te auzeam cum numeri paşii înapoi scârţâind pe parchet
între vârful piciorului şi călcâi se găsea o viaţă de femeie
iar între gâtul şi gura mea se găsea o viaţă de bărbat
trupurile erau nişte litere anonime
aşa cum sufletele erau nişte figuri geometrice inventate
fiecare şiroia pe muchii resturi de extaz şi cruzime.

9.
te înţep cu tocul în coapsă
acesta e semnul că dansul poate începe
şi că obrăznicia mea e îngăduită
rochia mea e ruptă
iar panglica de catifea de la gât e singura bijuterie care mă provoacă
de parcă mi-aş arăta dinţii şi oasele
mâna mea alunecă pe spinare ca să te împresoare şi să te atace
sunt o îngrijitoare a corpurilor mişcătoare
înfricoşată de obiectele nemişcătoare
şi totuşi tocul meu ar înţepa chiar şi coapsa lui dumnezeu
dacă ar putea ajunge la cerul lui ţeapă
n ca să facă din bărbatul acela bătrân şi celebru un dansator

Reclame