Republica de la Crușova

Vă prezint mai jos un text in care Daniel Cain exploreaza istoria aromânilor crușoveni. Este remarcabil pasajul despre falia stupida care ii despartea, ca peste tot in Balcani, pe aromânii grecomani, manipulati prin interesele Atenei, de aromânii care aveau constiinta apartenentei la românism. Nu intamplator acestia din urma erau tineri cu mintile deschise in scolile românesti. Astazi grecomanii, lipsiti de fanatismul acelor vremuri, s-au metamorfozat instantaneu in makedonarmãnji, dar ura lor față de românism a ramas intactă…

La prima vedere, oraşul aduce cu o “speluncă de tâlhari”, datorită poziţiei sale din “creierii munţilor”. Vârful muntelui Cruşova, notează Ioan Neniţescu, nu este nici pisc, nici platou, ci “înfăţişează o scobitură ca un imens cazan, ca o jumătate a unei sfere gigantice”. Iar pe pereţii acestui cazan stă aşezată Cruşova, astfel încât “de oriunde s-ar uita, călătorul uimit vede aproape întreg oraşul”. Numai o fotografie din avion, crede scriitorul Anastase Hâciu, “ar putea cuprinde, în slabe imagini, totuşi, măreţia, în întregul ei, a acestui oraş – cel mai frumos oraş de munte – încântător, vărsat într-o căldare şi aşezat în amfiteatru, cea din urmă şi grandioasă creaţie a geniului aromânesc; numai o privire de sus, din regiunile nourilor, ar putea îmbrăţişa mândria acestui oraş modern”.

Nu întâmplător oraşul este considerat de călătorii străini o adevărată Veneţie de uscat.

În 1911, un grup de călători români ajuns pe aceste meleaguri găseşte aici un “oraş de femei, de copii, de bătrâni liniştiţi şi posomorîţi, de o moralitate severă”, care păstrează cu sfinţenie tradiţiile neamului. Poetul Ioan Neniţescu menţionează obiceiul ca femeia să-i sărute mâna bărbatului şi să-i spele picioarele oaspetelui. Aproape toţi bărbaţii sunt “departe în străinătate, ca să lucreze mai cu seamă în oraşele mari ale Europei orientale, dar şi în Asia Mică, în Egipt şi chiar în America”. Iar când banii câştigaţi sunt îndeajuns, iar vârsta le e înaintată, se reîntorc pentru totdeauna în oraşul natal. “Acolo îmbătrânesc în linişte în mijlocul familiei, gândindu-se la fiii lor, plecaţi şi ei la rândul lor, ca să-şi încerce norocul şi visând, câteodată, în lungile lor răgazuri, la ţările îndepărtate, unde şi-au cheltuit meşteşugita lor activitate”.

Hâciu observă la aromânii cruşoveni faptul că sunt “într-atât de iubitori de frumuseţile naturii şi ale oraşului lor, încât această iubire, ridicată până la expresia de cult religios, le-a pricinuit mari pagube în orânduirea afacerilor”. Şi explică: un cruşovean are “ca ideal să-şi facă o casă mare şi frumoasă, o nuntă ca în basme, să petreacă în pădure cu prietenii şi rudele”, astfel că după ce îşi cheltuie câştigul o apucă din nou pe drumuri, “în străinătăţi lungi şi grele”.

Cu o populaţie de 15.800 de locuitori, predominant aromânească, în Cruşova aflăm, la 1890, 2.816 case, “cu ferestre mari şi multe şi cu balcoane numeroase”. Este un oraş viu, cu mai multe gimnazii (român, grecesc şi bulgar) şi cu şcoli primare ale tuturor neamurilor, toate în clădiri monumentale. Ar fi un oraş ideal, scrie Lebrun, dacă n-ar fi ura care desparte în două tabere înverşunate această populaţie paşnică. Mai precis, “aromânii curaţi” şi “grecomanii”. Altfel spus, între adepţii românismului balcanic şi cei ai panelenismului.

Înăsprirea acestei lupte, observă Neniţescu, a ajuns “până acolo încât a cauzat pretutindeni rupturi de relaţii între fii şi părinţi, între fraţi şi fraţi”. Adeseori, bătrânii sunt grecomani, iar tinerii “aromâni curaţi”. Trezirea conştiinţei naţionale începe în 1869, când la Cruşova este deschisă, pentru scurt timp, prima şcoală românească, frecventată de vreo 30 de şcolari. La sfârşitul secolului al XIX-lea, aici aflăm trei şcoli în care se predă în română şi aromână (una de băieţi, una de fete şi una mixtă). Spre comparaţie, în aceeaşi perioadă, în oraş sunt deschise cinci şcoli cu predare în limba greacă.

Numele Cruşovei rămâne, înainte de toate, legat de răscoala de Sf. Ilie. Mai precis, de 2 august 1903, când populaţia de aici s-a ridicat împotriva stăpânirii otomane şi a proclamat o republică pentru toate grupurile etnice care trăiau în Macedonia. Republica de la Cruşova a dăinuit doar 12 zile. În pofida rezistenţei localnicilor, conduşi de legendara căpetenie vlahă Pitu Guli, oraşul este cucerit şi distrus de trupele otomane. Moment ce marchează declinul acestei prospere aşezări, care devine o palidă imagine a ceea ce a fost cândva. La câţiva ani după aceste evenimente, jurnalistul francez Lebrun, stabilit de ceva vreme la Bucureşti, remarcă tristeţea ce planează asupra Cruşovei, din care au rămas “case spintecate” şi “ziduri înnegrite, de care te loveşti la fiecare pas”.

Astăzi, populaţia acestui oraş din Republica Macedonia numără puţin peste 5.000 de locuitori, dintre care 1.000 sunt aromâni. Timpul pare că s-a oprit în loc pe străduţele pietruite, impregnate de atâtea poveşti rămase nerostite. Viaţa curge molcom. Doar ceremoniile dedicate zilei naţionale (2 august) mai tulbură liniştea acestui orăşel de provincie. Şi turiştii, tot mai numeroşi. Veniţi la mormântul celui considerat un “Elvis al Balcanilor”, aromânul Toșe Proeski (Toader Proia).

Cruşova respiră a Toşe la fiecare pas. Imaginea tânărului decedat într-un stupid accident de circulaţie, în octombrie 2007, este întâlnită pretutindeni. Pe străzi, pe faţada clădirilor, în fiecare magazin. Lângă monumentul dedicat răscoalei din 1903 se înalţă viitorul memorial Toşe Proeski. Câţiva paşi mai încolo, la intrarea în cimitirul central, te întâmpină cei doi eroi ai Cruşovei. Unul lângă altul. În dreapta, mormântul simplu al lui Pitu Guli. În stânga, mormântul lui Toşe Proeski, transformat într-un adevărat loc de pelerinaj. Iar gândul te duce la cuvintele cronicarului: Cruşova, cuib născător de bărbaţi întreprinzători şi de artişti!

daimadeadun

English: Pitu Guli with friends Български: Пит...

English: Pitu Guli with friends Български: Питу Гули и другари (Photo credit: Wikipedia)

English: IMARO leader Pito Guli from Krushevo.

English: IMARO leader Pito Guli from Krushevo. (Photo credit: Wikipedia)